Decizia nr. 5570/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5570/2012

Ședința din data de 20 I. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. S. C., împotriva sentinței civile nr. 1651 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL G., având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale HCL G. nr. 35/2011.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant personal, identificat cu CI seria MM nr. 2., lipsind intimatul-pârât.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferentă recursului promovat precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru judecata în fond a pricinii.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Recurentul depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei aferente recursului promovat precum și dovada achitării taxei judiciare de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei datorate pentru judecata în fond a pricinii.

La lămuririle solicitate de instanță cu privire la admisibilitatea prezentului recurs în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile L. nr. 3. fiind atacată HCL prin care s-a dispus excluderea din C. local, iar la fond apărările pârâtei și hotărârea primei instanței fac referire la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 3. care prevăd la al. 4 că hotărârea pronunțată de către tribunal într-o atare cerere este irevocabilă, recurentul apreciază că prezenta cale de atac este admisibil sens în care solicită respingerea excepției inadmisibilității

Susține că prin HCL 35 din (...) a fost exclus din cadrul C.ui local G. iar împotriva acesteia a formulat contestație, pe care a înaintat-o la C. de E. și L. a

PC din București.

De asemenea arată că pe parcursul adoptării hotărârii a cărei anulare o solicită cât și pe parcursul soluționării contestației i s-a încălcat dreptul la apărare, nefiindu-i comunicată decizia de excludere din CL G. decât ca urmare a demersurilor efectuate de către reclamant, deși în conținutul HCL se precizează că un exemplar al hotărârii urmează a-i fi comunicat, nefiind citat pentru a da explicații, lămuriri, etc.

Totodată susține că excluderea sa din CL G. a intervenit și ca urmare a unor presiuni politice din partea autorităților.

Față de cele evocate susține că demersul este admisibil și nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1651 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

T.ui M. a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât; respinsă acțiunea formulată de reclamantul G. S. C. împotriva pârâtului C.

Local al C. G. obligat reclamantul la plata sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția este neîntemeiată întrucât reclamantul a făcut dovada că s-a adresat autorității ierarhic superioare pârâtului în vederea eventualei revocări a actului administrativ atacat.

Cu privire la fond a reținut instanță că potrivit prevederilor art. 9 lit. b¹ din

Legea nr. 3., privind statutul aleșilor locali, calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul pierderii calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales.

Prin hotărârea Biroului Politic Executiv Județean a P. C. F. M., nr. 6 din 2 septembrie 2011, reclamantul a fost exclus din calitatea de membru al P. C. - F. M.. Potrivit prevederilor statului acestui partid art. 25 alin. 1 „Calitatea de membru al partidului încetează prin: demisie, suspendare, pierderea cetățeniei române, deces și se pierde prin: excluderea din partid sau înscrierea într-un alt partid politic.";

Reclamantul a contestat sancțiunea depusă la forurile tutelare competente ale pârâtului astfel că prin H. nr. 112 din (...) s-a dispus și de către S. G. al P. C., excluderea din partid, confirmându-se sancțiunea aplicată.

Prin urmare hotărârea C.ui Local G. a cărei anulare se solicită a fost luată în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 2 b¹ și art. 12 din Legea 3. raportat la dispozițiile art. 36 și art. 45din Legea nr. 215/2001 neexistând elemente de nelegalitate care să-i atragă anularea.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul arătând că a întâmpinat greutăți cum ar fi ca dat fiind stabilirea termenului la (...) a fost nevoit să ceară preschimbarea, nu a avut posibilitatea de apărare drept ce a fost încălcat.

Verificând regularitatea sesizării la data de (...) Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului apreciată ca întemeiată .

În acest sens se reține că hotărârea a cărei anulare a fost solicitată prin demersul introductiv a fost emisă în contextul art.3 alin.2 lit.h, art.12 din Legea nr.3. iar acest act normativ a fost reținut de prima instanță.

Legea menționată nr.3. privind statutul aleșilor locali prin art.9 alin.4 prevede că în cazurile prevăzute la alin.2 lit.c-e și h/1, hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier la instanța de contencios administrativ în termen de

10 zile de la comunicare.

Instanța se va pronunța în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.

Reiese din normele menționate că în cazul atacării hotărârii consiliului procedura prealabilă nu este obligatorie iar hotărârea dată de instanță este definitivă și irevocabilă.

Cu alte cuvinte în condițiile în care hotărârea este irevocabilă nu poate fi formulată cale de atac, respectiv recursul este inadmisibil.

Prima instanță așa cum se observă din expunerea de mai sus a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă nesusceptibilă de o cale de atac.

Prin urmare excepția se vădește a fi întemeiată și va fi admisă cu consecința respingerii recursului ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de G. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1651 din 19.0., pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

G. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.S. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5570/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal