Decizia nr. 562/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 562/2012
Ședința 24 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea plângerii formulate de petenta SC P. SRL împotriva Deciziei nr.
3637/C1/4113 din data de (...) emisă de C., în contradictoriu cu intimata C. F., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice Decizia nr. 3637/C/4113/(...) emisă de C.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2012 , încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi. C U R T E A : Prin plângerea înregistrată inițial pe rolul C. de A. B., petenta S. P. S., în contradictoriu cu intimata C. F., a solicitat instanței anularea deciziei nr. 3637/C1/4113 a Consiliului Național de S. a C. În motivarea plângerii, petenta a arătat că în urma Contestației Documentației de A. (Contestație nr. 88/(...) - nr. de înregistrare la C. 25760/(...)), a licitației: "Proiectare, execuție lucrări si fumizare produse pentru proiectul integrat .F. - o comuna atractiva", procedura: Cerere de oferte, apărută în S. cu nr. 3. la data de (...), având dată limită de depunere si de deschidere a ofertelor (...), organizată de comuna F. s-a respins, ca nefondată. Cu privire la C. de S. despre care în contestația făcută la C., petenta a susținut că prezenta acțiune este o procedură de atribuire a unui contract de lucrări si servicii si ca atare caietul de sarcini trebuie să reglementeze în mod clar si explicit cerințele acestei licitații (respectiv tema de proiectare, descrierea lucrărilor). Petenta consideră că C. nu a ținut cont de motivația sa si anume că acest caiet de sarcini din prezenta documentatie de atribuire este confuz si alambicat, nu are un capitol distinct si clar cu cerințele acestei proceduri de atribuire (respectiv tema de proiectare, descrierea lucrărilor). Astfel, creatorul caietului de sarcini nu are dreptul de a impune în documentația de licitație condiții tehnice, serviciul de proiectare drumuri poate fi prestat în mod legal numai de un proiectant de drumuri fie el inginer sau tehnician. Cu privire la cerința din Documentația de A., la C. C. de calificare, pct. d) Resurse umane, unde se arată numărul specialiștilor necesari executării lucrării, petenta susține că pentru activitatea de proiectare drumuri, singura cerință este de 1 inginer CFDP, iar prin cererea sa adresată intimatei a solicitat să se introducă in Documentatia de A. cerința ca activitatea de proiectare drumuri sa fie făcut de un P. de drumuri (conform ocupatiei din COR 2. - P. inginer constructor). Referitor la acest aspect, petenta a precizat că în mod eronat în motivarea deciziei C.-ului s-a agreat părerea autorității contractante, cum că, în conformitate cu Clasificării Ocupațiilor din România 2011 si corespondentei cu I(...)) *1 "sunt autorizați să presteze servicii de proiectare pentru obiectivul drumuri, numai inginerii CFDP (care fac parte din clasa ingineri proiectanti constructii - cod COR 2.)". În sprijinul susținerilor sale, petenta a făcut trimitere la prevederile COR - C. ocupatiilor din România 2011 si corespondenta cu I(...)) * 1 unde sunt printre alte ocupații în aceeași Grupa de baza (2142)/Grupa minora (214 )/Subgrupa majora (21 )/Grupa majora (2): - ocupatia - 2. - Ingineri cai ferate, drumuri si poduri, si - ocupatia - 2. - P.i ingineri consctructii. Raportat la aceste prevederi, petenta apreciază că afirmația autoritătii contractante cum că din clasa Proiectanți ingineri constructori (Ingineri proiectanti constructori-cum o numeste autoritatea contractanta) fac parte inginerii CFDP (Cai F., D. si P.), respectiv inginerii absolventi ai facultatii de Cai F. D. si P. dar care nu au parcurs etapa de specializare în activitatea de proiectare este eronată. Referitor la respectarea principiului proporționalității, menționat de către C. in M. D. "consacrat de art. 2 alin. (2) lit. e) și dispozițiile art. 188 alin. (3) lit. b) și c) din OUO nr. 34/2006 "si "ținând cont de prevederile art. 179 din același act normativ, potrivit cărora: "autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare ., iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit, în acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia", petenta a lăsat la latitudinea C. de A. să decidă daca este sau nu este respectat. În opinia petentei, trebuie însă luat în vedere si faptul că licitația s-a organizat pe loturi, în L. 1, sunt 4 actiuni, iar procentual, valoarea pentru acțiunea de proiectare "M. străzi în comuna F." este mai mare decât pentru celelalte acțiuni, totusi la celelalte acțiuni sunt cerințe de experiență si număr de ani de experiența, pe când la proiectare nu sunt asemenea cerinte. În continuarea motivării plângerii sale, petenta a prezentat valoarea contractului pentru serviciul de proiectare modernizare străzi precum și personalul de specialitate necesar pentru fiecare obiectiv al proiectului. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 281 alin. 2, art. 270 alin. 1, art. 283 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 completat cu C.pr.civ. și Legea nr. 554/2004. Intimata C. F. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat, în baza prevederilor art. 285 alin. 4 din GUG nr. 34/2006, respingerea plângerii ca ne fondată, și pe cale de consecință menținerea în tot a deciziei nr. 3637/C1/4113 din data de (...) a Consiliului Național de S. a C. ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. În argumentarea poziției sale, intimata arată că a organizat procedura de cerere de oferte, având ca obiect proiectare si execuție lucrări pentru proiectul integrat "F. - o comună atractivă", proiect finanțat prin programul F. P. de achiziție s-a organizat in conformitate cu prev. O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de lucrări, cu modificările si completările ulterioare, ale Hotărârii nr. 925/19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, autoritatea contractantă, raportat la programul anual de achiziții publice, a ales ca și procedură "cerere de oferte", iar criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică: "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". Invitația de participare privind organizarea procedurii pentru atribuirea contractului de servicii a fost publicat în publicat în S. in data de (...) sub nr. 3., prevăzând data de (...), ora 9°°, ca termen limită de depunere a ofertelor și data de 17.08.20 Il, ora 11°°, pentru deschiderea publică a ofertelor depuse pentru procedura de achiziție publică, la sediul P. C. F., jud. Maramureș. Documentația de atribuire a fost elaborată de autoritatea contractantă și cuprinde toate datele necesare pentru ofertanți in vederea întocmirii corecte și complete a ofertelor, iar întreaga documentație de atribuire a fost atașată pe S. la invitația de participare, autoritatea contractanta permițând accesul direct si nerestricționat al operatorilor economici la documentație, începând cu data de (...). În ceea ce privește criticile aduse caietului de sarcini, intimata a invocat dispozițiile art. 255 alin. 1, art. 270 alin. 1 din OUG 34/2006, din economia cărora rezultă faptul că orice contestație va conține în mod obligatoriu pe de o parte, motivarea în fapt, respectiv arătarea în concret a vătămării suferite drept consecință a actului emis de autoritatea contractantă, iar pe de altă parte motivarea în drept, reprezentând dispozitiile legale încălcate prin actul emis. În raport de aceste dispoziții, intimata susține că prin contestația formulată, petenta a adus critici generice față de conținutul caietului de sarcini pentru lotul 1, fără a se specifica în mod concret care este vătămarea suferită sau a dispozițiilor legale încălcate. Practic contestația formulată e lipsită atât de motivarea în fapt cât și de motivarea în drept, iar criticile aduse caietului de sarcini nu vizează aspecte concrete din conținutul acestuia ci aspecte formale. Având în vedere faptul că, nu există nici o normă legală care să limiteze cuprinsul caietului de sarcini la un număr de file sau care să instituie obligația autorității contractante de a structura caietul de sarcini pe un anumit număr de capitole, intimata apreciază ca fiind nefondate criticile reclamantei cu privire la aceste aspecte. În cazul în care reclamanta avea neclarități cu privire la anumite aspecte din cuprinsul caietului de sarcini se putea adresa autorității contractante cu o solicitare de clarificări, fapt ce însă nu a avut loc. În altă ordine de idei, arată intimata, documentația de atribuire cuprinde toate datele necesare pentru ofertanți in vederea întocmirii corecte si complete a ofertelor, contrar susținerilor reclamantei, iar acestea nu au fost detaliate în mod inutil. Obiectul prezentei proceduri este proiectare si execuție lucrări, iar autoritatea contractantă în momentul inițierii acestui proceduri s-a raportat doar la documentația existentă, respectiv la studiul de fezabilitate. C. de sarcini, ca parte integrantă a documentației de atribuire, reprezintă doar un extras al studiului de fezabilitate. A. contractantă, deși nu avea obligația, a ales să atașeze invitației publicate în S., studiul de fezabilitate integral, tocmai pentru a oferi operatorilor economici toate informațiile necesare pentru întocmirea corectă si completă a ofertelor. Prin decizia pronunțată, C. în mod temeinic și legal a considerat nefondate criticile reclamantei, constatând faptul că în susținerea afirmațiilor sale contestatorul trebuia să aducă argumente/probe concrete, făcând trimiteri la capitol, pagina, cerință, prevedere, etc., astfel încât să demonstreze în mod concludent realitatea afirmațiilor sale, și nu să menționeze generic și limitativ expresiile "stufos, confuz și alambicat" . Din studiul plângerii rezultă faptul că au fost reiterate aceleași aspecte de către reclamantă, completate cu anumite aspecte "prin prisma dreptului pe care îl conferă autorului calitatea de verificator de proiecte". Din motivarea acestor critici nu rezultă încălcarea vreunei norme legale de către autoritatea contractantă sau impuneri negative în sensul celor arătate de către reclamantă, plângerea nefiind motivată în drept. În ceea ce privește criticile aduse fișei de date, intimata a arătat potrivit fișei de date C. V., lot 1- capacitatea tehnică si/sau profesională - resurse umane, s-a solicitat ofertanților să facă dovada îndeplinirii anumitor cerințe. De asemenea, s-a solicitat nominalizarea de persoane diferite si de specialitate pentru fiecare din pozițiile de mai sus. Ofertele în care nu se vor nominaliza persoane diferite si specialitate pentru fiecare post vor fi respinse. Se solicita personal de specialitate atestat pentru fiecare obiectiv al proiectului integrat in parte. Prin prisma celor arătate, rap. la art. 188 alin. 3 lit. C) din OUG 34/2006, intima susține că în calitate de autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita și implicit impune ofertanți lor, îndeplinirea anumitor cerințe cu privire la resursele umane de care acestia dispun. A. contractantă a stabilit aceste cerințe de calificare raportat la natura și complexitatea contractului ce urmează a fi atribuit, luând în calcul exigențele specifice impuse de valoarea respectiv termenele ce trebuie respectate. De asemenea, în acest sens a fost elaborată nota justificativă cu nr. 1692 din (...), în care au fost expuse detaliat motivele pentru care au fost solicitate aceste cerințe. Criticile reclamantei cu privire la faptul că s-a solicitat nominalizarea unui inginer CFDP și nu a unui "proiectant de drumuri" sunt, în opinia intimatei, pe de o parte nefondate, iar pe de altă parte denotă confuzie din partea reclamantei. Î.-adevăr potrivit nomenclatorului ocupațiilor din România, serviciile de proiectare sunt prestate de ingineri proiectanți construcții - cod COR 2., însă această clasă este una generală, care include ocupația de proiectare constructii civile, ocupația de proiectare constructii hidrotehnice, ocupația de proiectare căi ferate, drumuri și poduri, etc. În speță însă, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit cărora un inginer constructii civile spre exemplu, nu este autorizat să presteze servicii de proiectare într-un contract având ca obiect proiectare de drumuri, astfel încât autoritatea contractantă a fost nevoită să stabilească cerințele de calificare raportat la necesitățile concrete pentru îndeplinirea contractului și nicidecum raportat la nomenclatorul ocupațiilor din România. Mai mult decât atât, sunt autorizați să presteze servicii de proiectare pentru obiectivul drumuri, numai inginerii CFDP (care fac parte din clasa ingineri proiectanți construcții - cod COR 2.), autorizare care se dobândește în urma absolvirii examenului de licențiere a unei facultăți acreditate în acest sens. Contrar susținerilor reclamantei, ocupația de "proiectant drumuri" nu există nici în nomenclatorul ocupațiilor din România și nu există instituții acreditate pentru eliberarea de diplome sau alte certificate de abilitare pentru această ocupație, atribuțiile acestora fiind executate în toate cazurile, de către inginerii CFDP. Raportat la aceste aspecte, intimata apreciază că C. prin decizia atacată în mod temeinic și legal a considerat că autoritatea contractantă a respectat principiul proporționalității, consacrat de art. 2 alin. (2) lit. e) și dispozițiile art. 188 alin. (3) lit. b) și c) din OUG nr. 34/2006, ținând cont de prevederile art. 179 din același act normativ. În altă ordine de idei, intimata a arătat faptul că procedura de atribuire a contractului, ce formează obiectul prezentei plângeri, a fost finalizată, respectiv după expirarea perioadei de așteptare contractul a fost încheiat cu ofertantul declarat câștigător, iar finanțatorul a aprobat întreaga procedură de atribuire, aspect ce rezultă din R. de activitate pentru procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări și R. de activitate pentru procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice de furnizare produse. Din aceste motive, intimata solicită, în baza prevederilor art. 285 alin. 4 din OUG nr. 34/2006, respingerea plângerii ca ne fondată, și pe cale de consecință menținerea în tot a Deciziei nr. 3637/C 1/4113 din data de (...) a Consiliului Național de S. a C. ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța investită cu soluționarea plângerii reține următoarele: Plângerea a fost inițial înregistrată pe rolul C. de A. B., însă prin decizia civilă nr. 1973 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...), Curtea de A. B. a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petenta S. P. S. împotriva Deciziei C. nr. 3637/C1/4113 din (...), în contradictoriu cu intimata C. F., în favoarea C. de A. C. Argumentele invocate de către petentă nu pot întemeia admiterea plângerii sale iar în esență decizia C. atacată este legală și temeinică. Astfel, intimata a organizat procedura de cerere de oferte, având ca obiect proiectare si execuție lucrări pentru proiectul integrat "F. - o comună atractivă", proiect finanțat prin programul F. P. de achiziție s-a organizat in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006. Intimata autoritate contractantă, raportat la programul anual de achiziții publice, a ales ca și procedură "cerere de oferte", iar criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică: "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". Contrar celor susținute de către petentă, documentația de atribuire elaborată de autoritatea contractantă cuprinde toate datele necesare pentru ofertanți in vederea întocmirii corecte și complete a ofertelor, iar întreaga documentație de atribuire a fost atașată pe S. la invitația de participare, autoritatea contractanta permițând accesul direct si nerestricționat al operatorilor economici la documentație, începând cu data de (...). În condițiile în care legislația specială din domeniul achizițiilor publice nu prevede repere minimale sau maximale pentru caietul de sarcini, un caiet de sarcini cu 13 pagini nu poate fi caracterizat ca fiind stufos, atât timp cât toate datele sunt utile investiției iar ceilalți participanți au reușit sa-și adapteze oferta acestor cerințe de fond și formă. Este la fel de real că prin contestația formulată, petenta a adus doar critici generice față de conținutul caietului de sarcini pentru lotul 1, fără a se specifica în mod concret care este vătămarea suferită, care sunt aspectele de detaliu la care nu se poate conforma în mod obiectiv și care ar fi dispozițiile legale încălcate. Practic prin contestația formulată criticile aduse caietului de sarcini nu vizează aspecte concrete din conținutul acestuia ci doar aspecte formale. În cazul în care petenta avea neclarități cu privire la anumite aspecte din cuprinsul caietului de sarcini se putea adresa autorității contractante în baza dispozițiilor exprese ale O.U.G. 34/2006 care reglementează această posibilitate cu o solicitare de clarificări, fapt ce însă nu a avut loc. În cazul concret analizat, caietul de sarcini, ca parte integrantă a documentației de atribuire, reprezintă doar un extras al studiului de fezabilitate. A. contractantă, deși nu avea obligația, a ales să atașeze invitației publicate în S., studiul de fezabilitate integral, tocmai pentru a oferi operatorilor economici toate informațiile necesare pentru întocmirea corectă si completă a ofertelor. În mod temeinic și legal C. a considerat nefondate criticile reclamantei, reținând faptul că în susținerea afirmațiilor sale contestatorul trebuia să aducă argumente și probe concrete, cu trimiteri la capitol, pagina, cerință, prevedere, etc., astfel încât să demonstreze în mod concludent realitatea afirmațiilor sale, și nu să menționeze generic și limitativ expresiile "stufos, confuz și alambicat" . În ceea ce privește criticile aduse fișei de date, intimata autoritate contractantă a explicitat în mod întemeiat faptul că potrivit fișei de date C. V .d. A, lot 1 - capacitatea tehnică si/sau profesională - resurse umane, s-a solicitat ofertanților să facă dovada îndeplinirii anumitor cerințe. Deasemenea, s-a solicitat nominalizarea de persoane diferite si de specialitate pentru fiecare din pozițiile enumerate, sub sancțiunea respingerii ofertei ca neconformă. Prin prisma dispozițiilor art. 188 alin. 3 lit. C) din O.U.G. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita și implicit impune ofertanților îndeplinirea anumitor cerințe cu privire la resursele umane de care acestia dispun. A. contractantă a stabilit aceste cerințe de calificare raportat la natura și complexitatea contractului ce urmează a fi atribuit, luând în calcul exigențele specifice impuse de valoarea respectiv termenele ce trebuie respectate. Pentru lămurirea tuturor acestor aspecte a fost elaborată nota justificativă cu nr. 1692 din (...), în care au fost expuse detaliat motivele pentru care au fost solicitate aceste cerințe (f. 00068 din dosarul C.). În ceea ce privește nominalizarea unui inginer C.F.D.P. și nu a unui "proiectant de drumuri", o altă critică pe care o aduce petenta, instanța reține ca fiind relevante următoarele aspecte: potrivit nomenclatorului ocupațiilor din România, serviciile de proiectare sunt prestate de ingineri proiectanți construcții - cod COR 2., însă această clasă este una generală, care include ocupația de proiectare constructii civile, ocupația de proiectare constructii hidrotehnice, ocupația de proiectare căi ferate, drumuri și poduri, etc. În cazul concret analizat trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit cărora un inginer constructii civile spre exemplu, nu este autorizat să presteze servicii de proiectare într-un contract având ca obiect proiectare de drumuri, astfel încât este întemeiată poziția autorității contractante conform căreia a fost nevoită să stabilească cerințele de calificare raportat la necesitățile concrete pentru îndeplinirea contractului și nicidecum raportat la nomenclatorul ocupațiilor din România. Mai mult decât atât, sunt autorizați să presteze servicii de proiectare pentru obiectivul drumuri, numai inginerii CFDP (care fac parte din clasa ingineri proiectanți construcții - cod COR 2.), autorizare care se dobândește în urma absolvirii examenului de licențiere a unei facultăți acreditate în acest sens. Ocupația de "proiectant drumuri" nu există nici în nomenclatorul ocupațiilor din România și nu există instituții acreditate pentru eliberarea de diplome sau alte certificate de abilitare pentru această ocupație, atribuțiile acestora fiind executate în toate cazurile, de către inginerii C.F.D.P. Raportat la aceste aspecte, instanța reține că C. prin decizia atacată în mod temeinic și legal a considerat că autoritatea contractantă a respectat principiul proporționalității, consacrat de art. 2 alin. (2) lit. e) și dispozițiile art. 188 alin. (3) lit. b) și c) din OUG nr. 34/2006, ținând cont de prevederile art. 179 din același act normativ. Mai mult, procedura de atribuire a contractului care formează obiectul prezentei plângeri, a fost finalizată, respectiv după expirarea perioadei de așteptare contractul a fost încheiat cu ofertantul declarat câștigător, iar finanțatorul a aprobat întreaga procedură de atribuire, aspect ce rezultă din R. de activitate pentru procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări și R. de activitate pentru procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice de furnizare produse. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 285 alin. 4 din O.U.G. 34/2006, instanța va respinge plângerea formulată de petenta S. P. S., împotriva Deciziei C. nr. 3637/C1/4113 din (...) pe care o menține. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge plângerea formulată de petenta S. P. S. B. M., cu sediul în mun. B. M., str. N. I., nr. 2/28, jud. Maramureș, împotriva Deciziei C. nr. 3637/C1/4113 din (...) pe care o menține în întregime. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. A. I. C. I. D. P. GREFIER, M. N. ȚAR Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./5 ex.