Decizia nr. 567/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 567/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T.
JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B.
G.: D. C.
S-a luat în examinare recursul promovat de reclamanții B. M., recurent B. P., C. M.-L., C. M., C. L., G. M., G. P., G. A. M., I. D. I., M. I., M. I., P. J. G., Ș. ANA, Ș. I., Ț. I., T. C. M., V. I., V.-C. T., P. C. împotriva sentinței civile nr. 4432 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții M. S. M. PRIN P., C. LOCAL AL M. S. M. și S. P. D. V. S. M., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) diminuare salarii cu 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința , se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
Se constată că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr. civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din L. nr.188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4432 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții B. M., B. P., C. M.-L., C. M., C. L., G. M., G. P., G. A. M., I. D. I., M. I., M. I., P. J. G., Ș. Ana, Ș. I., Ț. I., T. C. M., V. I., V.-C. T., P. C. în contradictoriu cu pârâții M. S. M. prin P., C. Local al M. S. M., S. P. D. V. S. M.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. M., B. P., C. M.-L., C. M., C. L., G. M., G. P., G. A. M., I. D. I., M. I., M. I., P. J. G., Ș. ANA, Ș. I., Ț. I., T. C. M., V. I., V.-C. T., P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în temeiul art. 304 pct. 9,
304 ind. 1 C.pr.civ. și admițând acțiunea să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate aferentei perioadei iulie-decembrie
2010, reprezentând diferența de 25% dintre cuantumul drepturilor de natură salarială cuvenite potrivit L. nr. 330/2009 și sumele efectiv acordate, actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la efectiva achitare.
Apreciază că măsura neacordării drepturilor salariale integrale prin diminuarea cu 25% a acestora este nelegală sub mai multe aspecte, după cum urmează:
Salariul este un element cuprins obligatoriu în actul de numire emis în formă scrisă potrivit art. 62 alin. 4 din L. nr. 188/1999, iar modificarea lui se poate face doar prin modificarea raportului de serviciu.
La art. 87 din L. nr. 188/1999 sunt prevăzute în mod expres cazurile în care poate fi modificat raportul de serviciu, sub celelalte aspecte aplicându-se legislația muncii, respectiv L. nr. 5..
Una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin raportul de muncă. Nici salariul ca o componentă de bază a raportului de muncă și serviciu nu poate fi modificat în mod unilateral și arbitral de către una dintre părți conform art. 41 alin. 1 din L. nr. 5..
Mai mult, statul este un terț față de raportul de serviciu neputând modifica ceea ce părțile au convenit și stabilit.
Reducerea unilaterală a salariului cu 25% în temeiul art. 1 din L. nr.
1. încalcă prevederile Declarației Universale a D. Omului și pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la C. pentru Apărarea D. Omului și a
Libertăților Fundamentale.
Instanțele de judecată trebuie să facă aplicarea art. 20 din Constituție și să dea prioritate pactelor și tratatelor internaționale trecând peste cele constatate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 872 și 874 din (...).
Recurenții fac trimitere la decizii pronunțate de către C. invocând faptul că salariul este un bun și un drept de proprietate în sensul jurisprudenței C..
Arată că există o ingerință nejustificată a statului ce a avut ca efect privarea lor de un bun, astfel încât există în sarcina statului obligația de despăgubire.
Un ultim aspect invocat se referă la faptul că măsura dispusă pe un interval de 6 luni este definitivă și ireversibilă și nu asigură un just echilibru atâta timp cât nu există nici măcar speranța că recurenții își vor recupera vreodată sumele neacordate sau că va exista o compensare a acestei măsuri.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Prin demersul introductiv recurenții au investit instanța pentru verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorităților intimate la plata diferenței de 25% la zi actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
În motivarea plângerii prealabile s-a relevat că prin L. 1. s-a realizat o restrângere a dreptului la munca fiind afectată o componentă esențială a acestuia, dreptul salarial. Astfel se arată că salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de serviciu; ca măsura diminuării salariului cu
25% încalcă în mod vădit dispozițiile constituției, codului muncii, legea funcționarului public și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat în jurisprudența C..
Se observă din demersurile inițiate că reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin dispozițiile L. 1..
Actul normativ prin art.1 prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr-1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu 25%.
În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei.
În cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente
și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența Curții
Europene a D. O.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul Convenției Europene a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a Curții Constituționale, Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții B. M. ș.a. împotriva sentinței civile nr. 4432 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: S. O.
