Decizia nr. 57/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 57/2012
Ședința 26 I. 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R.
Judecător A.-I. A.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5.537 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul I. N. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea, din oficiu, invocă ca motiv de ordine publică inaplicabilitatea prev. art. 120, 124 C. și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.537 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis în parte acțiunea reclamantului I. N. și obligă pârâta D. G. a F. P.-S. prin A. F. P. Z. să-i restituie suma de 2810 lei, reprezentând taxa pe poluare achitată cu chitanța seria TS7, nr. 7161672 din (...) și să-i plătească dobânda, conf.art.124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi, de la data înregistrării cererii de restituire, adresată organului fiscal și până la data restituirii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a pârâtei M. M. - A. F. pentru M., pe care o obligă să vireze în contul A. F. P., suma încasată de la aceasta, cu titlu de taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală, menționate mai sus.
S-au respins ca inadmisibile restul capetelor de cerere formulate de reclamant. F. cheltuieli de judecată.
T. nu a reținut excepția inadmisibilității acțiunii invocată în apărare, pe motiv că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă sau un refuz nejustificat și că trebuia să formuleze, în termen de 30 de zile, contestație adresată organului emitent al deciziei de calcul, în conformitate cu prev. art. 7 din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Corespunde adevărului că adresa de răspuns la solicitarea de restituire a taxei pe poluare sau „. de restituire"; pentru suma de 0 (zero) lei, nu constituie acte administrative sau administrativ-fiscale ci simple operațiuni materiale însă s-a solicitat anularea lor, deși nu acesta este scopul acțiunii, tocmai pentru că autoritățile administrativ-fiscale au înțeles să invoce în instanță neurmarea întocmai a procedurii interne, special instituită prin L. nr.554/2004, privind contenciosul administrativ. În ce privește decizia de calcul al taxei pe poluare, acesta este cu adevărat un act administrativ-fiscal ce poate fi cenzurat de către instanță pe calea contenciosului administrativ-fiscal însă nu face obiectul prezentului proces întrucât reclamantul nu contestă temeinicia și legalitatea actului, emis în baza OUG nr.5. ci faptul că taxa pe poluare nu trebuia percepută, prin prisma normelor obligatorii de drept comunitar (european).
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru
UE, reclamantul a achitat la T. Z. suma de 2.810 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței seria TS7 nr. 7161672/(...), iar printr-o adresă ulterioară pârâta comunicând refuzul său de a restitui suma, la cererea reclamantei.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța de fond a reținut că raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. nr.
5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe fond ca nefondată și neobligarea sa la plata dobânzii fiscale aferente.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9
C.pr.civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din
O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Referitor la anularea adresei, pârâta consideră că aceasta nu este un act administrativ în sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simplă operațiune tehnico-materială.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar.
S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.
110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamantă a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O. nr.
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.,
Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Cu privire la motivul de recurs prin care pârâta arată că referitor la anularea adresei, aceasta nu este un act administrativ în sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simplă operațiune tehnico-materială, Curtea observă că la prima instanță nu s-a dispus anularea nici unei adrese.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.
F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a achitat la A. F. P. taxa de poluare.
Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.p.c. deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează. Prin urmare, acordarea dobânzii fiscale a fost nelegală, recursul fiind fondat sub acest aspect.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 6 c.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din L. nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va înlătura obligația pârâtei și a chematei în garanție la plata dobânzii legale în materie fiscală, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5.537 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte sensul că înlătură obligația pârâtei și a chematei în garanție la plata dobânzii legale în materie fiscală.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 26 iunie 2012.
Red.S.L.R.
Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond M. S..