Decizia nr. 5849/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5849/R/2012
Ședința din data de 26 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : A. A. M.
JUDECĂTOR : S. L. R.
JUDECĂTOR : A.-I. A.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4903 din 07 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., privind și pe reclamanta intimată SC A. Z. I. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat A. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială și un set de acte solicitate de instanță la termenul anterior și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând pe scurt motivele invocate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4903 din 07 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis respins excepția tardivității acțiunii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. Z. I. S. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N., iar aceasta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 1807 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data achitării (...) și până la data restituirii efective.
S-a respins acțiunea față de A. A.
A fost obligată pârâta A. F. P. a M. C.-N. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 639,3 lei.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepții invocate.
Instanța a observat că reclamanta nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamanta a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator - AFP C. - N., cerere respinsă, împrejurare față de care reclamantei nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Alfa Romeo, cu nr. de identificare Z., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in R. a achitat, o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 1807 lei la AFP , în data de (...).
La data de (...), reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât se poate restitui numai diferența dintre suma achitată cu titlu de taxa de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Tribunalul a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 5., care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141 - 2143 Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din T.ul Comunității Europene.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantei încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A MUN.C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată și respingerea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
Pe de altă parte, a susținut că acțiunea reclamantei este tardiv formulată, fiind incidente dispozițiile art. 11 din L. nr. 554/2004.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din
O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ., text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată.
Recurenta reiterează excepția tardivității acțiunii, arătând că s-a depășit termenul de un an prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004.
Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O.U.G. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire.
În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T..
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.
Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de
Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul
1978).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5., Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6..
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C-
290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la excepția tardivității, Curtea reține că practica judiciară s-a consolidat și a fost nevoie de un interval de timp mai îndelungat pentru ca aceasta, odată consolidată, să devină și notorie, respectiv cunoscută de către cei interesați.
Desigur, atât procedura fiscală, cât și cea specifică contenciosului administrativ cunoaște termene fixe, cu repere temporale stricte.
A aplica, cu strictețe atât dispozițiile Codului de procedură fiscală, cât și cele ale Legii nr. 554/2004 ar presupune o împiedecare a accesului efectiv la justiție, în condițiile în care cristalizarea practicii judiciare într-o anumită direcție s-a realizat într-un anumit interval de timp.(art. 6 CEDO)
Această curgere a timpului, ce a putut genera împlinirea termenelor legale, nu îi poate fi imputată reclamantului.
Referitor la acordarea dobânzilor, este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4903 din 07 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 26 iunie 2012.
Red. S.L.R. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: A. R.lescu.
