Decizia nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 61/2012
Ședința 01 O. 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C.
Judecător M. S. Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.6925 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatul reclamantul F. S. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6925 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. S. și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată împotriva acesteia
A fost admisă excepția inadmisibilității anulării adresei și a fost respinsă în consecință cererea de anulare a acesteia.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul F. S. M., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. și în consecință:
A fost obligată pârâta A. F. P. Z. la restituirea sumei de 8364 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru acordarea dobânzii în materie fiscală
A fost admisă cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție A. F. Pentru Mediu să restituie pârâtei suma de 8364 lei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.
G. a F. P. S.
A fost obligată pârâta A. F. P. Z. să achite reclamantului suma de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.8 din Legea 554/2004, in materie de contencios administrativ, controlul judecatoresc se exercita impotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica[....]care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice.
Cum adresa a carei anulare o solicita reclamantul nu are aceste caracter este exceptata controlului judecatoresc in procedura de contencios administrativ.
Asupra fondului cauzei, instanta a retinut că taxa de poluare este contrară art.90 (110) TCE.
În cauza Tatu pronunțată în data de 7 aprilie 2011, Curtea de J. a U.
E., la întrebarea adresată cu privire la faptul dacă articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, a răspuns astfel:
Articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta A. F. P. a M.
Z. să achite reclamantului suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. prin care se solicită respingerea acțiunii formulată de F. S. M. ca inadmisibilă și respingerea capatului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7, 8 9
și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., arată că instanta de fond in mod nelegal a dispus restituirea sumei de 8364 lei in conditiile in care in mod legal a respins ca inadmisibila cererea privind anularea adresei. In acesta situatie, instanta a schimbat in mod nelegal obiectul actiunii determinat de reclamant prin cererea de chemare În judecata si anume actiune în contencios administrativ in obligatia de a face, respectiv restituirea unei sume, suma ce a fost achitata in prealabil in temeiul legii, conform Deciziei de calcul a taxei pe poluare, iar acesta nu poate fi solutionat de instanta de contencios administrativ care, esentialmente, este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice. Prin urmare, decizia de calcul a ramas definitiva nefiind exercitata procedura administrativ fiscala astfel ca in lipsa anularii deciziei de calcul de catre instanta de judecata nu poate fi restituita taxa de poluare. F. ulterioara a unei cereri de restituire nu mai poate fi luata in considerare in acest context intrucit raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat in lipsa urmarii procedurii administrativ fiscale.
In ceea ce priveste adresa emisa de catre AFP aceasta nu constituie un act administrativ fiscal potrivit art. 41 Cod procedura Fiscala ci prin aceasta organul fiscal a explicat reclamantului de ce solicitarea sa de restituire nu poate fi solutionata in mod favorabil. Acest punct de vedere nu intruneste caracteristicile prevazute de art. 2 alin. 1 lit. A din Legea nr.
554/2004 si nu poate fi cenzurat pe cale judiciara.
Efectele Hotaririi C. de J. a U. E. in cauza C-402/09 - Tatu nu sunt incidente in speta de fata.
In acest context, demersul judiciar al reclamantului nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate, acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost desfiintat.
Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata
Pe fondul cauzei solicită instantei de recurs respingerea actiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei.
Cu privire la acordarea de catre instanta de fond si a cheltuielilor de judecata, considera ca in mod neintemeiat instanta a acordat si acest capat de cerere deoarece in speta de fata nu se poate retine culpa procesuala a instituiei intrucit organul fiscal a calculat taxa pe poluare in conformitate cu dispozitiile OUG nr. 50/2008 si in indeplinirea sarcinilor de serviciu.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele: Referitor la inadmisibilitatea acțiunii
Instanța observă că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator, cerere care a fost respinsă, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
De altfel, în ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a pronunțat Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011, admițând recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și stabilind că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Pe fondul cauzei, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de J. a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest
3 stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de (...).
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. a U. E. (cauza Simmenthal).
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 6925 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
V. D.
GREFIER
Red. C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: P. A.R.