Decizia nr. 6182/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6182/2012

Ședința publică de la 29 I. 2012

C. compus din: PREȘEDINTE : S. AL H. JUDECĂTOR : M.-I. I. JUDECĂTOR : G.-A. N. GREFIER : A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în calitate de reprezentant al A. F. P. J. împotriva Sentinței civile nr. 5948/(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în contradictoriu cu intimat S. V. T. S., intimat A. F. PENTRU M.-M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a recursului declarat de D. S. în nume propriu și, apreciind cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar și a excepției invocate.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.5948 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S. și respinsă în consecință acțiunea formulată împotriva acestuia.

A fost admisă excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei și în consecință respinsă cererea formulată de reclamant pentru anularea acesteia.

A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de restituire.

A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.

V. T. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. J. și în consecință a fost obligată pârâta A. F. P. J. la restituirea sumei de 7862 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare.

A fost respinsă cererea reclamantului pentru acordarea unor majorări de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere.

A fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată chemata în garanție A. F. Pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. J. suma de 7862 lei.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.

G. a F. P. S.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. S. și excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr.11397/(...) emisă de pârâta A. F. P. a O. J.

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., la prima zi de înfățișare, instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul

Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. S. a fost admisa, acțiunea formulată de reclamant împotriva acestuia urmând a fi respinsă, instanta retinand ca, asa cu rezulta din dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 6 din H.G. nr.

34/2009, M. F. P. nu are atributii in colectarea veniturilor bugetului de stat, iar inscrisurile a caror anulare se solicita nu au fost emise de acesta.

Excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr.11397/(...) a fost admisa și în consecință cererea formulată de reclamant pentru anularea acesteia urmează a fi respinsă instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Conform art.8 din acelasi act normativ,in materie de contencios administrativ, controlul judecateresc se exercita impotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica[....]care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice.

Cum adresa a carei anulare o solicita reclamanta nu are aceste caractere este exceptata controlului judecatoresc in procedura de contencios administrativ.

Exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire pentru neindeplinirea procedurii prealabile a fost respinsa pentru urmatoarele considerente:

A. 1 alin.1 din legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. J. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P.

S. în calitate de reprezentant al A. F. P. J. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

În cauză a depus întâmpinare reclamanta prin care a solicitat respingerea recursului.(f.20).

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din

18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.5..

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat D. G. A F. P. S. în calitate de reprezentant al A. F. P. J. se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Recursul D. exercitat în nume propriu împotriva aceleiași hotărâri va fi respins ca lipsit de interes.

Prima instanță a statuat că DGFP S. are nu calitate procesuală pasivă în prezenta pricină. T. a reținut că această entitate nu a fost în vreun fel implicată nici în procedura calculării /încasării taxei nici în cea referitoare la restituirea acesteia. Refuzul restituirii sumelor pretinse de reclamant a fost asumat de la AFP J. . Nefiind parte în raportul născut din faptul plății taxei de poluare D. nu răspunde față de contribuabil cu privire la modul de soluționare a cererii de restituire.

Întrucât recurenta D. nu a căzut în pretenții cu prilejul primei judecăți recursul său este lipsit de interes. C. de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în calitate de reprezentant al A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 5948 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Respinge ca lipsit de interes recursul exercitat de D. G. a F. P. S. în nume propriu împotriva aceleiași hotărâri.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. AL H. M. I. I. G. A. N.

GREFIER A. B.

Red.S.A./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond P. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6182/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal