Decizia nr. 6355/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 6355/2012
Ședința data de 05 S. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T.
JUDECĂTOR M. H.
GREFIER D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 5031 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A R., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-pârâtă prin consilier juridic M. C. O., lipsind recurentul-reclamant.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă, în nume propriu și în numele C. de C. C., a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.., raportat la art.21 din C., art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatei-pârâte solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5031 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, pentru motivele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5031 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. C. C., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul
2009 desfășurat la P. comunei C. de o echipă de auditori publici externi ai C. de
C. a J. C., s-au constat abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestora s-a emis D. nr. 29/(...) (filele 20-27). La punctul 7 al deciziei s-a constatat faptul că au fost efectuate plăți nelegale
(drepturi salariale), acordate contrar prevederilor legale personalului propriu al entității auditate și s-a dispus în sarcina conducerii Primăriei comunei C. obligația de a stabili, până la data de (...), întinderea prejudiciului și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia.
Instanța de fond a menționat că potrivit art. 31 din Legea nr. 1.1999 privind statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare în cursul anului 2009, pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcționarii publici pot beneficia de prime și alte drepturi salariale, dar doar în condițiile legii.
Din prevederile legale reținute a reieșit faptul că funcționarii publici pot beneficia doar de drepturile salariale prevăzute prin lege iar acordarea altor sume
- fie că sunt denumite sporuri sau diverse indemnizații - nu poate face obiectul acordurilor încheiate la nivelul instituțiilor bugetare.
În ceea ce privește personalul contractual din cadrul Primăriei, tribunalul a apreciat că modalitatea de abordare a problemei este ușor diferită.
Astfel, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, „sistemul de salarizare a
personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";; și salariații instituțiilor bugetare pot încheia contracte colective de muncă, prin care nu se pot, însă, negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr.130/1996).
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, actualizată, „Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de
25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă
și gradații, respectiv din salariul de bază";.
Potrivit art. 1 din această lege, dispozițiile redate se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării Naționale, M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J., iar conform art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr.
30/2007, actualizată, „în domeniul administrației publice, instituțiile publice și
organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M. Administrației și I.lor sunt: A. N. de C. și P. I., A. N. de R. pentru Serviciile Comunitare de U. P., A. N. a F. P., I. G. pentru Situații de U., D. G. de P., D. R. P. de C. și Î. a V. și A. N..
După cum se poate lesne observa, unitățile administrativ-teritoriale nu se regăsesc printre organele de specialitate ale M. de I.
De altfel, prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii promovat s-a stabilit că „Dispozițiile art. 13 raportat la 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. Administrației și I.lor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I., iar această decizie este obligatorie în temeiul art. 329 alin.
3 din Codul de procedură civilă.
Ținând cont de toate acestea, personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu are dreptul la acordarea sporului de dispozitiv, iar extinderea prin contractul colectiv de muncă a unor prevederi legale care reglementează sporul de dispozitiv pentru alte categorii de salariați din sectorul bugetar s-a realizat cu încălcarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Și sporul de stabilitate (identic cu sporul pentru fidelitate și loialitate) este reglementat prin diverse acte normative speciale, însă doar pentru anumite categorii de personal.
Referitor la indemnizația de hrană, conform Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar puteau primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă.
În temeiul art. 14 din O. nr. 10/2008 și pentru aceleași considerații expuse cu privire la funcționarii publici, rezultă că personalul contractual nu putea beneficia nici de sporul pentru condiții vătămătoare; la fel și cu privire la indemnizația pentru refacerea capacității de muncă.
De asemenea, salariații puteau beneficia doar de atribuirea de uniforme, dacă se încadrau în categoriile de angajați ai instituțiilor publice care aveau obligația de a purta uniformă, nu și să primească indemnizația pentru ținută.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul P. C. C. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate prin admiterea cererii introductive așa cum a fost precizată și anularea încheierii nr. VI/363/(...) a C.i de C. a R. - D. de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale prin care a fost respinsă Contestația P.ui C. C. nr.2981/(...) împotriva măsurilor dispuse la punctul 7 din D. nr. 29/(...); anularea în parte a Deciziei C.i de C. a R., C. de C. a județului C. nr. 29/(...), respectiv punctul 7 al acesteia, precum și suspendarea parțială a executării Deciziei C.i de C. a R., C. de C. a județului C. nr. 29/(...), respectiv a punctul 7 al acesteia.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.., reclamantul a arătat că instanța de fond s-a mărginit la a interpreta generic și limitativ prevederile legale, deoarece măsurile întreprinse de C. de C. sunt nelegale înturcât drepturile salariale considerate ca fiind nelegal acordate au fost stabilite în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 1. (...), respectiv nr. 204/(...), înregistrat la D. M. și P. S. C. sub nr.38/(...), respectiv 25/(...) în vigoare în anul 2009, precum și prin H. al C. C. nr. 8..
Pe de altă parte, reclamantul susține că atât executarea acordului, cât si a contractului colectiv sunt obligatorii potrivit dispozitiilor art. 41 alin. 5 din Constituția R. De asemenea, întrucât contractul/acordul colectiv de muncă nu a fost declarat nelegal prin hotărâre a instanței de judecată, el trebuie respectat întocmai, având putere de lege între părțile contractante.
Mai mult, pentru funcționarii publici legiuitorul a prevăzut la art. 72 din
Legea nr. 1.1999 posibilitatea negocierii prin acorduri, încheiate între autoritatea sau instituția publică și sindicatele funcționarilor publici, a unor măsuri pentru menținerea sănătății și securității muncii, prevăzând la art. 31 alin. 2 din același act normativ faptul că funcționarii publici, pe lângă salariu, beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat și dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care permit în mod expres posibilitatea încheierii unor acorduri colective la nivel de instituții bugetare, cu o singura limitare: să nu se negocieze clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
În final, a mai precizat reclamantul, că D. Î. C. de C. și Justiție nr. 3. privind recursul în interesul legii, de care se prevalează pârâta Curtea de Conturi
3 a României, a fost pronunțată în data de (...) și publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 217 din (...), iar obligativitatea executării sale nu poate retroactiva și în anul 2009, an care a făcut obiectul controlului.
Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant, având în vedere că acordul colectiv de muncă reprezintă legea părților numai în situație în care se respectă prevederile legale în vigoare, iar acordarea altor sporuri și prime nereglementate în prevederile legale este în mod neechivoc nelegală.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele:
În stabilirea obligațiilor de plată cu titlu de salariu față de funcționarii publici sau personalul contractual, reclamantul, în calitate de angajator, are obligația să respecte, în principal, dispozițiile legale ce reglementează salarizarea fiecărei categorii de personal.
Stabilirea unor drepturi salariale suplimentare prin negociere directă, în baza unui acord colectiv de muncă sau a contractului colective de muncă, pe categorii de personal, are un caracter subsidiar și, în același timp, are la bază aplicarea principiului legalității, însăși posibilitatea încheierii unui acord/contract colectiv de muncă fiind stabilită printr-un act normativ cu putere de lege.
Instanța de fond în motivare a surprins aspectele esențiale ale cauzei și a stabilit în mod corect faptul că stabilirea salariilor categoriilor de angajați ai pârâtei, (funcționari publici și personal contractual), se realizează cu respectarea principiului legalității.
Astfel, în justa soluționare a cauzei, trebuie avute în vedere dispozițiile art
1 al. 1 din OG nr. 6/ 2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, unde se arată că: "(1) Prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007."; în privința funcționarilor publici și ale OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al
altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, pentru personalul contractual al Primăriei.
Acordul colectiv de muncă fiind un contract are, fără îndoială, o forță obligatorie între părțile contractante, iar potrivit art. 970 al. 2 din codul civil
(1864) contractul încheiat de părți dă naștere tuturor consecințelor legale pe care actele normative incidente le prevăd.
Din această perspectivă, raportată la imperativul respectării principiului legalității în stabilirea salariului funcționarilor publici, trebuie văzută și incidența în cauză a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 1.1999, unde se prevede că: „(1) Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condi țiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:………";
Art. 72 din Legea nr. 1.1999 prevede deci limitativ situațiile în care autoritatea publică angajatoare are posibilitatea de a stabili drepturi salariale în favoarea funcționarilor publici angajați, libertatea contractuală, consacrată de art. 969 c. civil (1864), fiind puternic limitată.
Ineficiența, lipsa de efecte juridice a clauzelor contractuale negociate de cele două părți cu nerespectarea dispozițiilor legale este absolută și decurge din lege, respectiv textul legal menționat ce exprimă cerința textuală a respectării legii în determinarea drepturilor salariale suplimentare, negociate, cu indicarea strictă și limitativă a situațiilor în care libertatea de negociere este, totuși, acceptată.
Art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede limitarea legală precum și sancțiunea legală în situația nerespectării dispozițiilor referitoare la salarizarea funcționarilor publici.
Astfel art. 12 al. 1 prevede că: ";Contracte colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.";
Același principiu al legalității, de determinare doar prin lege a drepturilor salariale, este de reținut și în privința salarizării personalului contractual , cu aceleași consecințe în privința clauzelor elgale ce încalcă normele de salarizare.
Sunt corecte susținerile recurentului referitoare la neretroactivitatea deciziei în interesul legii nr. 3. a Î.C.C.J., dispozițiile art. 3307 al. 4 c. pârâtul.. prevăzând momentul de la care devine obligatorie o decizie pronunțată în interesul legii, însă este de menționat faptul că instanța de fond a avut în vedere cu prioritate aplicarea principiului legalității în salarizarea funcționarilor publici, principiu de altfel consacrat și prin decizia menționată anterior, constatând că acordarea sporului de dispozitiv pentru angajații reclamantei este nelegală, acordarea lui putându-se realiza doar pentru cei care au beneficiat de acest drept în perioada în care erau angajații M. de I., înainte de modificarea structurii funcționale ministeriale.
Referitor la o pretinsă discriminare, întemeiată pe O. nr. 1., C. reține incidenta deciziei C.i Constituționale nr. 821/2008, unde se prevede că : „constată că
prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.";
Se constată așadar că puterea de analiză și decizie a instanțelor judecătorești în problema acordării de drepturi salariale către angajați (personal contractual sau funcționari publici) pe considerente de discriminare, a fost limitată prin decizia menționată.
Se poate constata, din considerentele aceleiași decizii, că s-a reținut de către Curtea Constituțională competența exclusivă a autorităților legislative de a adopta acte normative iar "Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.";
C. reține și faptul că , tribunalul a analizat corect situația litigioasă și prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi
5 este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege. Or, legea nu conferă autorității publice deliberative atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
În consecință, față de cele menționate anterior, în condițiile art. 304 pct. 9 c.pr..,se va respinge recursul formulat de reclamant și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 5031 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 5 septembrie 2012.
Red.M.D./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A. G. C..
