Decizia nr. 6584/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 6584/2012
Ședința data de 12 S. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. G. împotriva încheierii de ședință din data de (...) pronunțată de T. B.-N. și împotriva sentinței civile nr. 230 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu pârâții C. J. B.-N. și P. C. J. B.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) - contestație dispoziție de încetare a raporturilor de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat M. N., în baza împuternicirii avocațiale nr. 2882012 aflată la fila 5 din dosar și intimații-pârâți prin avocat P. E. G., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 20 din dosar.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar de
0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimații-pârâți au depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, un exemplar fiind înmânat apărătorului recurentului înainte de începerea ședinței de judecată, conform mențiunii înserată la fila 13.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din
Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.5., art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din L. nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din data (...), instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate invocată de reclamant este inadmisibilă, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării excepției invocate, pentru motivele evocate în memoriul de recurs.
În opinia sa, soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția de nelegalitate nu este temeinică și legală, datorită modului cum a fost soluționată, în sensul că ar fi trebuit să se pronunțe printr-o încheiere de ședință în dispozitivul căreia să se regăsească soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate. Ori în speță prima instanță s-a pronunțat cu privire la excepția de nelegalitate în practicaua încheierii din ședința din data de (...), iar calea de atac și termenul de declarare a acesteia au fost menționate în dispozitivul sentinței civile din data de (...).
Totodată apreciază să soluția referitoare la inadmisibilitatea excepției pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică întrucât nici un text de lege nu prevede că excepția ar fi inadmisibilă în situația în care este invocată în fața instanței de contencios, ci doar situația în care excepția este invocată în fața altor instanțe, caz în care se sesizează instanța de contencios administrativ pentru a se pronunța în ceea ce privește legalitatea actului. În speță instanța de contencios administrativ în fața căreia a fost invocată excepția rămâne competentă să o soluționeze.
Prin urmare excepția este admisibilă, motiv pentru care instanța ar trebui să se pronunțe în ce măsură ea se justifică sau nu, fără a o respinge ca inadmisibilă.
Cu privire la recursul declarat împotriva sentințe pronunțată de către T. B.-
N. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a soluționa fondul cauzei.
Se relevă că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului ci a respins contestația formulată de reclamant pe motivul că nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din L. nr. 5..
În opinia sa nu se impune îndeplinirea procedurii prealabile întrucât este vorba despre o dispoziție de încetare a raporturilor de muncă, situație în care instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în mod direct.
Însă, în măsura în care se apreciază că se impune parcurgerea acestei proceduri, relevă că procedura prealabilă a fost îndeplinită, la dosar se află dovada expedierii notificării, anterior promovării acțiunii la T. B.-N. și care are caracterul unei proceduri prealabile.
Faptul că la scurt timp a fost promovată acțiunea în justiție nu justifică opinia instanței de fond că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită.
Termenul de 30 de zile este prevăzut pentru soluționarea plângerii formulată de petent, fără a fi prevăzut vreun termen de la momentul inițierii procedurii prealabile și până la momentul înregistrării acțiunii în instanță.
Prin urmare și pentru acest motiv apreciază că soluția instanței de fond nu este legală și temeinică, fiind pronunțată cu încălcarea legii.
Pentru aceste considerente și pentru motivele expuse detaliat în memoriul de recurs solicită admiterea acestuia, așa cum a fost formulat, fără acordarea cheltuielilor judiciare.
Reprezentanta intimaților-pârâți solicită respingerea atât a recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de (...) cât și împotriva sentinței pronunțată de T. B.-N. și menținerea celor două hotărâri ca fiind legale și temeinice, alături de obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de
(...), susține apărătorul intimaților că prin scriptul depus de către reclamant a invocat excepția de nelegalitate a deciziei de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, motivat de împrejurarea că decizia a fost emisă de către C. J. B.- N. În realitate consideră că excepția a fost invocată pentru a masca faptul că în mod greșit C. J. B.-N. a fost chemat în judecată iar pe de altă parte pentru a masca neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din L. nr. 5..
Deși sciptul este intitulat excepție de nelegalitate, în cuprinsul acestuia se invocă excepția de nulitate a actului administrativ, care constituire de fapt obiectul acțiunii de fond, astfel încât excepția de nelegalitate apare ca inadmisibilă.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia decizia de încetare a raporturilor de muncă ar fi fost emisă de către C. J. B.-N. se observă că aceasta a fost semnată de către P. C. J. B.-N. și contrasemnată de către secretar, astfel încât nu se poate reține existența unor motive de nelegalitate a unui act de care depinde legalitatea actului dedus judecății. Din această perspectivă apreciază că soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate este corectă.
Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 230 din (...) pronunțată de T. B.-N. solicită a fi respinse motivele invocate, având în vedere că, pe de o parte se critică faptul că în dispozitivul hotărârii s-ar fi prevăzut două termene de recurs, respectiv 5 zile în ceea ce privește excepția de nelegalitate și
15 zile pentru acțiunea de fond, iar pe de altă parte că s-ar fi urmat procedura plângerii prealabile, iar în situația în care se consideră că aceasta nu a fost parcursă, dispozițiile legale nu prevăd în mod expres că în cazul încetării raporturilor de muncă ar fi necesară parcurgerea unei atare proceduri.
Și sub aceste aspecte recursul este nefondat.
În ceea ce privește prevederea în cuprinsul aceleiași hotărâri a două termene de recurs este nelegal având în vedere dispozițiile art. 4 al. 1 și 3 din L. nr. 5. potrivit cărora legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea fondului cauzei, sesizează instanța de contencios administrativ prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul iar soluția instanței de contencios poate fi atacată cu recurs în termen de
5 zile de la comunicare.
Excepția de nelegalitate invocată de către reclamant vizează însăși actul de fond, a cărui anulare se solicită, ori nelegalitatea unui act nu poate fi invocată atât pe cale de acțiune cât și pe cale de excepție, examinarea actului administrativ pe cale directă exclude posibilitatea verificării în cadrul aceluiași litigiu a legalității actului, astfel încât singura soluție a fost cea pe care corect a pronunțat-o instanța de fond, respectiv a inadmisibilității excepției.
Mai mult, susține reprezentanta intimaților că reclamantul nu a fost lezat de împrejurarea că în dispozitivul hotărârii au fost prevăzute două termene de declarare a recursului, atât timp cât încheierea prin care s-a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă cât și hotărârea finală au fost comunicate la aceeași dată.
În privința celorlalte motive de recurs solicită a se observa că susținerile conform cărora ar fi parcurs procedura prealabilă prevăzută de L. nr. 5. nu rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Mai mult, dispozițiile art. 2 lit. h din L. nr. 5. prevăd că plângerea se soluționează în termen de 30 de zile de la data introducerii acesteia, iar din succesiunea actelor se observă că demersul introductiv a fost înregistrat la data de (...) iar notificarea către C. J. a fost făcută la data de (...), contrar voinței legiuitorului care a apreciat că acțiunea introductivă de instanță se înregistrează după soluționarea plângerii prealabilă.
Față de susținerile conform cărora în cazul încetării raporturilor de serviciu ale funcționarului public nu ar fi necesară cercetarea prealabilă, art. 6 al. 1 din L. nr. 5. stabilește competența instanțelor de contencios administrativ dar cu respectarea condițiilor și termenilor prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Susține reprezentanta intimaților că apărările evocate sunt susținute și de D. nr. 1. prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 106 al. 1 concluzionând că nu se aduce nici un prejudiciu funcționarului public.
Pentru aceste argumente și pentru apărările expuse în întâmpinare solită respingerea recursurilor.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 230 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., s-a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a C. J. B.-N.
Prin aceeași sentință s-a respins ca inadmisibilă acțiunea modificată formulată de reclamantul I. G., împotriva pârâților C. J. B.-N. și P. C. J. B.-N., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prev. de art. 7 alin. 1 din L. nr. 5..
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului C. J. B.-N. suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate, analizându-le în ordinea care decurge din caracterul și efectele pe care le produc acestea în cadrul procesului civil, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a C. J. B.-N. este neîntemeiată și a fost respinsă.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamant pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prev. de art. 7 alin. 1 din L. nr. 5., invocată de pârâți, tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunile având ca obiect litigiile privind funcționarii publici se fundamentează in drept pe dispozițiile L. nr.188/1999 rep., in cuprinsul căreia legiuitorul a prevăzut mai multe situații posibile in care instanța de contencios administrativ poate fi sesizata. In cazul acestor acțiuni, competenta instanței de contencios administrativ este expres prevăzută de dispozițiile art.80, art.85 al.2, art. 104 al.8 si art.106 al.1 din aceasta lege.
Totodată, dispozițiile art.109 din L. nr.188/1999 rep. stabilesc plenitudinea de competenta a instanței de contencios administrativ pentru toate acțiunile funcționarilor publici având ca obiect raporturile de serviciu, cu excepția celor pentru care este prevăzută expres prin lege o alta competenta.
Daca in ipotezele privind sancționarea disciplinară, angajarea răspunderii materiale a funcționarului public, precum și in cazul in care conducătorii autorităților si instituțiilor publice refuză încadrarea funcționarilor publici in condițiile art. 104 alin 7 din L. nr. 188/1999, plângerea prealabila nu este necesara si obligatorie, căci legiuitorul face trimitere in aceste cazuri numai la instanța de contencios administrativ competenta, nu si la procedura contenciosului administrativ, ca atare, nu aceeași este situația în speță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.106 al.1 din L. nr. 188/1999, in cazul in care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, in condițiile si termenele prevăzute de L. contenciosului administrativ nr. 5., cu modificările ulterioare, precum si plata de către autoritatea sau instituția publica emitenta a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public. La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia in funcția publica deținută.
T. a mai retinut ca, Curtea C. a respins excepția de neconstituționalitate a art. 106 alin. (1) din L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prin
D. nr. 282 din 18 martie 2010 si D. nr. 1565 din 6 decembrie 2011.
Referitor la solicitarea reclamantului de redeschidere a dezbaterilor pentru soluționarea pe fond a excepție i de nel eg al itate si formarea unui dosar distinct, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, la termenul la care a avut loc dezbaterea cauzei pe fond, excepția fiind respinsa ca inadmisibila, apreciindu-se ca exista identitate intre fondul litigiului si fondul excepției de nelegalitate.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din L. nr. 5., legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
In cazul în care instanța de contencios administrativ constată nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată (art. 4 alin. (4) din L. nr. 5.).
Prin urmare, scopul invocării excepției de nelegalitate este înlăturarea actului din proces, iar nu obținerea unui răspuns favorabil la o cerere, fapt ce ar induce ideea obligării autorității publice de a acționa într-un anumit mod, prin soluția dată asupra excepției. Este inadmisibila excepția de nelegalitate, atâta timp cat soluția data acesteia echivalează cu soluționarea fondului litigiului.
Nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu, și pe calea acțiunii directe în contencios administrativ, și pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, examinarea actului administrativ pe cale directa excluzând posibilitatea verificării in cadrul aceluiași litigiu a legalității aceluiași act pe calea excepției, in considerarea principiului „ electa una via";.
In raport cu dispozițiile art. 4 alin.1 din L. contenciosului administrativ, actul administrativ cu privire la care se invoca excepția de nelegalitate trebuie in mod necesar sa fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat pe calea acțiunii directe in contencios administrativ.
Raportat la considerentele de fapt si de drept reținute mai sus, tribunalul a respins cererea reclamantului, apreciind ca inadmisibilă acțiunea în anularea actului de eliberare din funcția publică (inclusiv cererile accesorii), promovată fără exercitarea în prealabil a recursului administrativ, prevăzut de art. 7 alin. 1 din L. nr. 5..
În temeiul art. 274 Cod proc civilă, instanța de fond a obligat reclamantul să plătească pârâtului C. J. B.-N. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Prin încheierea civilă din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. s-a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, având în vedere că nu sunt întrunite ipotezele art. 4 din L. 5., care vizează legalitatea unui act administrativ de care să depindă soluționarea litigiului pe fond și nu actul administrativ care face obiectul litigiului însuși și a căruia anulare se solicită. Din modul de formulare a excepției și din motivarea acesteia rezultă că reprezintă, de fapt, o modificare de acțiune formulată de reclamantul I. G.
Totodată, instanța a pus în discuția reprezentantului pârâtului, modificarea de acțiune formulată de reclamant.
Împotriva sentinței civile nr. 230 din (...) cât și a încheierii din (...), ambele pronunțate în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., reclamantul I. G. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționare pe fond a excepției, invocând în drept dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ. .
În privința încheierii din data de (...), reclamantul arată că aceasta este netemeinică și nelegală, dată cu încălcare legii, deoarece în mod nelegal instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate a actului administrativ prin practicaua unei încheieri de ședință și nu prin dispozitivul hotărârii, unde nu se regăsește soluția dată excepției de nelegalitate a actului administrativ. În opinia reclamantului nelegalitatea modului de soluționare a excepției invocate vizează două aspecte și anume, unul de ordin procedural și unul de drept material.
Astfel, a învederat reclamantul, în fața instanței de fond a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 230/(...) emisă de C. județean B.-N., întemeiată pe dispozițiile art. 4 din L. nr. 5. care prevăd că excepția de nelegalitate a actului administrativ se soluționează pe cale separată față de litigiul dedus judecății în care s-a invocat excepția de nelegalitate, iar instanța de fond stabilește două termene de recurs, diferite, respectiv unul de 5 zile și altul de 15 zile.
Pe fond, reclamantul consideră că excepția de nelegalitate a actului administrativ este, în principiu admisibilă, deoarece din analiza textului art. 4 din L. nr. 5. nu ar rezulta că excepția de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi invocată împotriva actului care formează obiectul litigiului.
Un alt motiv de nelegalitate a încheierii recurate este dat și de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a actului administrat prin dispozitivul hotărârii sau măcar al încheierii de ședință, ci apare în preambulul încheierii.
În privința hotărârii, reclamantul a adus critici de nelegalitate și netemeinicie, susținând că statuarea instanței în sensul că prin invocare excepției de nelegalitate a actului administrativ și-ar fi modificat acțiunea introductivă este eronată, deoarece potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și nu instanța.
Apoi, deși instanța de fond a constatat că anteriori promovării acțiunii, reclamantul a efectuat procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5., care prevede un termen de 30 de zile în care persoana care se consideră vătămată trebuie să se adreseze cu o plângere prealabilă organului administrativ emitent, în mod nelegal a statuat că în cazul procedurii prealabile trebuie să existe un interval de timp rezonabil între înregistrarea plângerii prealabile la autoritatea emitentă a actului administrativ și sesizarea instanței de judecată.
Apoi, termenul de introducere al acțiunii este reglementat de art. 11 alin. 1 și art. 11 alin. 1 lit. a-e din L. nr. 5., respectiv 6 luni, fără însă a reglementa
„pretinsul interval rezonabil";, despre care face vorbire instanța de fond în considerentele hotărârii.
Pe de altă parte, reclamantul a învederat că deși a formulat o plângere prealabilă, nici până la această dată organul administrativ emitent nu a soluționat-o și doar în ipoteza în care revenea asupra actului administrativ atacat, acțiunea reclamantului rămânea fără obiect.
În opinia reclamantului, în speță nu era necesară efectuarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din L. nr. 5..
Invocând dispozițiile art. 106 rap. la art. 80 și art. 85 alin. 2, cu referire și la art. 109 din L. nr. 188/1990, reclamantul susține că aceste texte legale prevăd doar instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza. Cu privire la aceste ipoteze, practica judiciară s-a pronunțat în sensul că, instanța competentă este secția de contencios a tribunalelor și că nu este necesară procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5., astfel că în mod cert și textul art. 106 din L. nr. 188/1990 stabilește doar instanța competentă să soluționeze litigiul.
Intimatul C. J. B.-N. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din (...) și a sentinței civile nr. 2. și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Temeiul juridic al acțiunii introductive îl reprezintă dispozițiile art. 106 din L. nr. 188/1999 care prevăd posibilitatea funcționarului public nemulțumit de emiterea deciziei de încetare a raportului de serviciu de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a solicita anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu:"În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiț iile ș i te r menele prev ăzu te de L. contenc iosulu i administrativ nr. 5., cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.";
Textul legal menționat prevede explicit că acțiunea în instanță este condiționată de respectarea dispozițiilor speciale și a termenelor prev. de L. nr. 5..
În același timp, art. 29 din L. nr. 5. intitulat „Corelare terminologică"; prevede că ori de câte ori legea specială anterioară L. contenciosului administrativ face trimitere la acest act normativ, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din această lege.
Din analiza dispozițiile art. 106 din L. nr. 188/1999, lege anterioară L. nr.
5., se poate constata că trimiterea se realizează punctual la necesitatea respectării condițiilor și term enelor prev. de L. nr. 5..
Rezultă fără putință de tăgadă că art. 106 trimie la art. 7 din L. nr. 5., procedura prealabilă fiind o condiție specifică de exercitare a acțiunii în contencios administrativ precum și la art. 11 din același act normativ referitor la termenul de introducere a acțiunii la instanță.
Obligativitatea efectuării procedurii prealabile a fost corectă reținută de către instanța de fond, excepția inadmisibilității fiind corect soluționată.
Prin ea însăși procedura prealabilă trebuie desfășurată înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Această condiționare rezultă din însăși textul legal, respectiv art. 7 al. 1 din
L. nr. 5., unde se prevede că: "; (1) Înainte de a se adres a ins tanțe i de con tenc ios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.";
Scopul procedurii este obținerea revocării actului de către emitent și deci, evitarea unui proces. Procedura prealabilă nu este una formală ci urmărește, așa cum s-a menționat anterior, un scop precis, respectiv soluționarea, în faza administrativă, a diferendului dintre particular și autoritate.
Introducerea acțiunii în instanță în aceiași zi în care este înregistrată și plângerea prealabilă către pârât, transformă procedura plângerii prealabile într-o simplă formalitate, lipsind-o de conținut și de posibilitatea de a-și realiza scopul pentru care a fost prescrisă de către legiuitor.
Sub acest aspect soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Referitor la modul de soluționare a excepției de nelegalitate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 4 alin. 1 din L. nr. 5., legalitatea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate.
Același text menționează un aspect important pentru determinarea cadrului procesual necesar soluționării unei excepții de nelegalitate, respectiv constatarea, realizată de către instanța investită cu fondul cauzei, că de acel act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.
Cu alte cuvinte, excepția de nelegalitate, invocată fie din oficiu fie la cererea părții interesate, poate fi analizată doar în situația existenței unui litigiu de fond, ce urmărește să soluționeze, cu caracter irevocabil, fondul litigiului existent între părți.
Excepția de nelegalitate, după cum a și fost denumită, reprezintă un mijloc procesual suplimentar, cu caracter excepțional, ce permite părții interesate, implicată în soluționarea pe fond a unei cauze, să urmărească soluționarea favorabilă a litigiului
În speță, fondul litigiului îl constituie acțiunea în anularea deciziei de încetare a raportului de serviciu, acțiune în privința căruia legiuitorul a stabilit, ca și text legal incident, dispozițiile art. 106 din L. nr. 188/1999.
Această acțiune întemeiată pe art. 106 din L. nr. 188/1999 permite oricărei persoane interesate să supună atenției instanței de contencios administrativ competente, temeinicia și legalitatea deciziei de încetare a raportului de serviciu.
C. de chemare în judecată întemeiată pe acest text legal este o acțiune civilă, în realizarea dreptului, personală și principală aflată la îndemâna fostului angajat ce urmărește realizarea drepturilor sale.
Formularea în cadrul acestui litigiu și a unei excepții de nelegalitate ce privește aceeași decizie față de care s-a formulat acțiunea directă este nelegală.
Așa cum s-a arătat anterior, excepția de nelegalitate poate fi invocată în cadrul unui litigiu de fond în care se dezbate fondul raporturilor juridice dintre părți și a cărei justă soluționare impune pronunțarea instanței competente ș i asupra unui act administrativ care are o influență hotărâtoare asupra soluționării cauzei.
În speță, instanța de fond a fost investită deja cu soluționarea acțiunii în anularea deciziei de încetare a raportului de serviciu, astfel încât este exclusă ridicarea unei excepții de nelegalitate a aceleiași decizii.
Sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Din conținutul deciziei recurate se constată că instanța de fond a sesizat în mod corect inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, prima cenzură cu privire la admisibilitatea acestuia urmând a fi realizată chiar de către instanța competentă să soluționeze fondul cauzei.
Așa cum s-a arătat anterior, art. 4 din legea nr. 5. prevede că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția, după ce verifică legătura excepției cu fondul cauzei, procedează la soluționarea excepției dacă este ea însăși competentă sau o trimite instanței competente.
Inexistența unei legături cu fondul cauzei impune instanței în fața căreia s- a ridicat excepția să respingă cererea de soluționare a excepției de nelegalitate.
Excepția de nelegalitate trebuie privită ca un mijloc de probă aflat la îndemâna părții interesate.
Adminstrarea probei, în cauză soluționarea excepției de nelgalitate, depinde de îndeplinirea unei cerințe legale specifice, a cărei verificare este lăsată de către legiuitor la îndemâna judecătorului cauzei de fond.
Constatând că reclamantul a formulat atât acțiune directă în anularea deciziei cât și o excepție de nelegalitate a aceleiași decizii prin care urmărește același rezultat, respectiv anularea deciziei, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impune demararea procedurii de soluționare a excepției de nelegalitate, respectiv „. probei";, formularea unei cereri directe în anularea actului concomitent cu formularea unei excepții de nelegalitate a aceluiași act în cadrul aceluiași proces fiind inadmisibilă.
Referitor la modalitatea în care instanța de fond a tratat, din punct de vedere judridic, excepția de nelegalitate invocată în cauză, aspect criticat în recurs, se rețin următoarele:
Excepția de nelegalitate nu a fost soluționată, pe fond, de către instanța de fond, fără ca acest aspect să conducă la nelegalitatea hotărârii.
Față de nivelul ierarhic al emitentului actului față de care s-a invocat excepția de nelegalitate, în baza art. 10 din L. nr. 5., tribunalul ar fi fost competent să soluționeze și excepția de nelegalitate.
În mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția, într-o verificare anterioară a acesteia, când a constatat că, de fapt, excepția privește același act față de care s-a formulat acțiunea principală.
Cu puterea evidenței, rezultă că excepția a fost soluționată în această manieră în ședința din (...) (f.160, dosar fond), rezultatul deliberării fiind consemnat în încheiere.
Ulterior, în aceiași sedință de judecată instanța a rămas în pronunțare și asupra fondului cauzei, situație în care s-a preferat, fără niciun fel de consecințe juridice, ca soluția asupra excepției de nelegalitate să fie consemnată în practica și nu în dispozitiv.
Pentru prezenta instanță este importantă posibilitatea de a verifica dacă instanța de fond a soluționat o cerere formulată de către parte și dacă neregularitatea invocată este atât de vătătmătoare pentru parte încât trebuie să conducă la anularea actului.
Niciunul dintre cele două aspecte nu se poate reține însă ca temei al admiterii recursului.
Referitor la faptul că instanța de fond, sesizată cu excepția de nelegalitate, ar fi avut obligația legală de a dispune suspendarea cauzei de fond până la soluționarea excepției, Curtea constată că art. 4 al. 1 din L. nr. 5., în forma în vigoare la data soluționării cauzei prevede: „(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care
ins tanț a în f aț a c ăre ia s -a r id ic at exc epț ia de neleg al itate es te ins tanț a de con tenc ios ad min is tr ativ co mpe ten tă s ă o soluț ioneze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.";
S-a arătat mai sus că din perspectiva art. 10 din L. nr. 5., în raport de conținutul actului și de emitentul lui, tribunalul era competent să judece excepția de nelegalitate.
Se împlinește astfel, în totalitate, norma legală impusă de către legiuitor, neexistând un motiv de suspendare a cauzei de fond până la soluționarea excepției.
Sunt corecte susținerile recurentului referitoare la posibilitatea soluționării excepției de nelegalitate separat de fondul cauzei însă este de observat faptul că această situație poate apărea doar atunci când, în baza art. 10 din L. nr. 5., instanța competentă să soluționeze excepția este diferită de instanța competentă să soluționeze fondul cauzei.
Nici susținerile recurentului referitoare la modul în care instanța de fond a arătat că s-a produs o modificare a acțiunii introductive și căile de atac acordate nu pot conduce la concluzia admisibilității recursului.
Excepția de nelegalitate are un statut distinct de acțiunea introductivă.
Modul ei de soluționare, particular, este cel prescris de L. nr. 5.. În speță reclamantul nu a depus o modificare de acțiune ci prin scriptul din (...) (f.148) a invocat o excepție de nelegalitate. C. de sesizare a instanței competente să soluționeze excepția a fost respinsă de către instanța de fond în ședința din (...) (f.
160), deci excepția (cererea de soluționare a unei excepții de nelegalitate) invocată a primit o soluție din partea instanței de fond.
În privința căii de atac la soluția de respingere a cererii de sesizare, art. 4 din L. nr. 5. prevede că această soluție poate fi atacată doar împreună cu fondul cauzei. În privința fondului cauzei art. 20 al. 1 din L. nr. 5. prevede calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare.
Curtea reține că în determinarea căii de atac prioritar este principiul legalității, indiferent de mențiunile din sentință, calea de atac fiind stabilită de către lege, în sens larg, și nu de judecătorul cauzei.
În privința niciunuia dintre cele două aspecte acum analizate reclamantul nu poate pretinde existența unei vătătmări. Recursurile formulate, atât cel referitor la încheierea de ședință din (...) cât și cel referitor la fond au fost apreciate ca fiind exercitate în termen, iar cele menționate de către instanța de fond, potrivit cărora excepția de nelegalitate, privind același act care este atacat și pe calea acțiunii principale este mai mult o modificare a acțiunii introductive, sunt lipsite de relevanță, atât timp cât instanța de fond a analizat distinct atât fondul cât și excepția.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ., se va respinge recursul și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
În temeiul art. 274 al. 3 c.pr.civ. instanța, văzând cuantumul onorariului de avocat solicitat de către intimat, (f.21) respectiv 2.500 lei, va dispune micșorarea acestuia la suma de 1000 lei.
Pentru a decide asupra reducerii onorariului instanța are în vedere caracterul nepatrimonial la litigiului, obiectul acestuia, (litigiu în legătură cu raportul de serviciu al unui funcționar public) precum și faptul că în recurs cauza a fost soluționată la primul temen de judecată.
În temeiul art. 274 al. 1 c.pr.civ. reclamantul va fi obligat să achite pârâtului 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul I. G. împotriva sentinței civile nr. 230 din (...) și încheierii din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care le menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimatului C. J. B.-N. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2012.
Red.D.M./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: B. L.T.
