Decizia nr. 6681/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6681/2012
Ședința publică din data de 13 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
M. H. GREFIER: M. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă A. F. P. a municipiului C.-N., împotriva sentinței civile nr. 3344 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimatul- reclamant R. C. A. și chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului- reclamant R. C. A., avocat N. M. D. cu delegație în substituirea avocaților T. M., F. A. D., lipsă fiind intimatul- reclamant R. C. A., recurenta
- pârâta A. F. P. a municipiului C.-N. și chemata în garanție A. F. pentru M..
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului- reclamant B. L. V., avocat N. M. D. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, conform motivelor exprimate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3344 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a admis acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul R. C. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.-N. și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 2.286 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de (...) și până la data plății efective.
A fost obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de
659,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B. și a fost obligată chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei suma de 2.286 lei reprezentând taxă de poluare restituită reclamantei cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de (...) și până la data plății efective.
Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că La data de (...) reclamantul a achitat suma 2286 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN GOLF, cu nr. de identificare W., conform chitanței seria TS5 nr. 3151376 din data de (...), la T. M. C.-N. C. nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C.-N., cu solicitarea de a-i fi restituită.
Pârâta, prin răspunsul comunicat reclamantului la data de (...) sub nr.
52733 a arătat că se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule și că se restituie doar diferența dintre taxa pe poluare achitată.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
In temeiul art. 60 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 1 din
OUG nr. 5., ținând seama că sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul a admis cererea de chemare in garanție și a obligat A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 2.286 lei cu titlu de taxă de poluare
și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de (...) și până la achitarea efectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și respingerea cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.
5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta consideră că sentința este nelegală și datorită faptului ca s-a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că reclamanta nu contestă modul de calcul a taxei pe poluare, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 5., taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr.9/20121 începând cu data de (...), care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită cheltuieli de judecată, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.
Reclamantul-intimat R. C. A. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.4-8)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din
18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din
TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)
C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza
Simmenthal).
De asemenea, Legea nr. 9/2012 în baza căreia reclamantul ar putea obține eventual restituirea unei părți din sumă, nu constituie un impediment în despăgubirea integrală a reclamantului pentru prejudiciul produs prin impunerea unei taxe contrare dreptului comunitar.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuziv și este însușit de C.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamantul intimat a sumei de 248 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3344 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să achite intimatului R. C. A. suma de 248 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 13 septembrie 2012.
Red.S.L.R/(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: S.T..
