Decizia nr. 7782/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 7782/2012
Ședința 05 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr.61 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul intimat C. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului promovat de D. S. în nume propriu reținând că recurenta nu a stat în judecată la fond în nume propriu și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.61 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului(ei) C. C. formulată împotriva pârâtelor(ei) A. F. P. Z. și au fost obligate pârâtele(a) să restituie reclamantului(ei) suma de 2.619 lei, reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală de la data plății - (...) - până la restituirea integrală efectivă.
S-a admis excepția inadmisibilității, sens în care s-a respins cererea pentru anularea adresei nr. 48673/2011 emisă de AFP Z.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul nr. 6.. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.
F. PENTRU M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se
adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din
Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 48673/2011 a fost admisă și în consecință cererea formulată de reclamant pentru anularea acesteia a fost respinsă, instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ, în sensul art. 2 din legea nr. 554/2004
Conform art. 8 din același act normativ, in materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercita împotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică [....] care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.
Pe fond se solicită respingerea acțiunii motivat, în esență, cu aceea că prevederile art. 11 din O. nr. 5. sunt de natură să influențeze soluționarea acțiunii reclamantului prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare la diferența dintre taxa de poluare prevăzut de O. nr. 5. și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Pârâta D. S. a formulat o cerere de chemare în garanție împotriva AFM B., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in R. a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. solicitând ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se admită recursul, sa se modifice sentinta recurata in sensul : respingerii actiunii formulată de C. C. in principal ca inadmisibila.
În motivare s-a arătat că:
Consideră criticabila sentinta pronuntata prin prisma art. 304 punct.7, 8,9
Cod Procedura Civila si in considerarea dispozitiilor art. 304 ind. 1 deoarece:
* Instanta de fond in mod gresit a admis actiunea reclamantei si a obligat D. S. si A. F. P. Z. sa restituie reclamantului suma de 2.619 lei, reprezentand taxa poluare, cu dobanda legala de la data platii (...) pana la restituirea integrala efectiva.
-Reclamantul solicită restituirea taxei de poluare achitată pentru un autotursim NOU marca R. SYMBOL pentru care se face prima Înmatriculare, autoturism fabricat in anul 2010, fiind achizitionat de la R. N. R. SRL B. conform facturii din (...), care se regaseste la dosarul cauzei.
- din actele depuse de reclamant rezulta ca nu este un bun second- hand importat dintr-un alt stat membru al UE,nemaifiind inmatriculat intr-un alt stat membru UE, autoturismul fiind nou la data achizitionarii.
- pentru aceste considerente , in cauza nu sunt incidente prevederile art. 90 din Tratat in privinta acestei sume, taxa de poluare a fost in mod legal perceputa.
In concluzie, toate alegatiile referitoare la incalcarea prevederilor art. 90 din
Tratatul CE sunt valabile numai in masura in care reclamantul ar fi dovedit faptul ca a platit taxa de prima inmatriculare pentru un autovehicul second - hand provenind din UE, doar intr-o astfel de situatie fiind prezenta premisa aplicarii prioritare a textului art. 90 par. 1 din Tratatul CE.
Fata de considerentele expuse, solicită ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se admită recursul, sa se modifice sentinta recurata in sensul respingerii actiunii formulată de C. C., in principal ca inadmisibila
În cauză a depus întâmpinare reclamantul intimat C. C. prin care a solicitat respingerea recursului (fila 4).
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Curtea notează că prezentul recurs este declarat de către D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., cu toate că această instituție nu a fost, în nume propriu, parte în dosarul de fond.
Ca atare, văzând și principiul simetriei cadrului procesual, se constată că un subiect de drept care nu a fost parte la fond nu are calitate și nici interes să atace hotărârea pronunțată, motiv pentru care recursul declarat de către D. S., în nume propriu, va fi respins ca inadmisibil.
În ceea ce privește recursul declarat în numele AFP Z., se constată că reclamantul si-a intemeiat actiunea invocand nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului U. E. de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare .
Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului U. E. in motivarea actiunii arata ca a cumparat autovehiculul pentru care a achitat taxa de poluare in anul 2010 .
Verificind actele depuse de catre reclamant in dovedirea actiunii, acte aflate
9-14 dosar fond rezulta ca reclamantul nu a cumparat autovehiculul din spatiul
U. E., cumpararea lui nefiind o achizitie intracomunitara . În plus, rezulta ca autovehiculul cumparat de catre reclamant si pentru care a achitat taxa de poluare este un autovehicul nou, fabricat in acelasi an 2010 .
Problema care se ridica in speta este aceea de a stabili daca achitarea taxei de poluare pentru un autovehicul nou este sau nu contrara dreptului U. E. respectiv contrara art. 110 TFUE.
O prima precizare care se impune in speta este aceea ca în prezent compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de
3 hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:
Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Asa cum rezulta din cele mai sus mentionate aceste hotarari vizeaza doar masinile de ocazie nu si masinile noi. Ca atare aceste hotarari nu pot fi avute in vedere pentru a statua ca si pentru autovehiculele noi taxa de poluare este contrara dreptului UE.
Din analiza prevederilor OUG 5. in vigoare la data achitarii prezentei taxe de poluare rezulta ca pentru autovehiculele noi taxa de poluare se achita indiferent de imprejurarea ca ele proveneau din alte state membre sau erau produse in R. .
Rezulta asadar ca autovehiculele similare sau aflate in concurenta sunt supuse aceleiasi taxe de poluare indiferent daca provin de pe piata nationala sau din alt stat membru. Totodata taxa de poluare se calculeaza dupa aceleasi criterii pentru aceste autovehicule .
Concluzia care se impune este ca pentru aceste autovehicule, indiferent de proveniența lor, taxa de poluare nu contravine art. 110 TFUE întrucât regimul acestei taxe de poluare nu este stabilit pentru aceste autovehicule noi astfel incit sa descurajeze punerea în circulație, în R. , a unor vehicule noi cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule noi produse in piața națională.
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din
Legea 554/2004 ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul și se modifica sentinta recurata in sensul respingerii cererii de chemare in judecata si a cererii de chemare in garantie, fiind menținute dispozițiile privind excepția inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D. G. A F. P. S., în nume propriu.
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S., pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.61 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C. C. și cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M. B..
Menține dispozițiile privind excepția inadmisibilității. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 05 O. 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...) J.fond: D. D. I.