Decizia nr. 8294/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.
D. CIVILĂ Nr. 8294/2012
Ședința publică de la 18 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanții M. C. N. PRIN P. și P. M. C. N. PRIN P., împotriva sentinței civile nr.
7., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții
C. DE C. A R. și C. DE C. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C.
Prin sentința civilă nr. 7591 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. C.-N. și P. municipiului C.-N. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și C. de C. a județului C. având ca obiect anularea Încheierii nr. VI/13/(...) emisă de C. de soluționare a C. din cadrul Curții de C. a R. și anularea parțială a D. nr. 44/(...) a C. de C. a județului C., în ceea ce privește punctele I.2, I.3, I., II.10, II.11, II.12 și II.13, și a procesului verbal nr.
306667/1/(...), respectiv suspendarea executării tuturor acestor acte administrative.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 desfășurat la M. C.-N. de o echipă de auditori publici externi ai C. de C. a județului C. și pe baza procesului-verbal nr. 06667/1/(...), s-au constat abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestora s-a emis D. nr. 44/(...) (filele 80-96).
La punctul I.3 al deciziei s-a dispus în sarcina conducerii UATM C. obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare, fiind stabilit în acest sens termenul de 30 aprilie 2012.
Apoi, prin punctul I. s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului urmare a plații unor indemnizații, sporuri si alte drepturi în bani care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare și luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia. Măsuri similare au fost dispuse și față de serviciile publice de interes local, respectiv față de C. de A. S. și P. C.- N., C. B. de A. C. C.-N. și S. public de interes local pentru administrarea parcărilor din municipiul C.-N. (pct. II.10-II.12). Termenul stabilit pentru realizarea acestor măsuri este 30 aprilie 2012.
Totodată, conducerea UATM va dispune ordonatorului terțiar de credite al
C. de T. „. stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plății impozitului pe clădiri pentru spațiul închiriat către SC Nemar Catering SRL și SC G&D Top Design SRL și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia, fiind stabilit în acest scop același termen de 30 aprilie 2012.
Împotriva punctelor menționate din cuprinsul acestei decizii reclamanții M. C.-N. și P. municipiului C.-N. au formulat contestație (filele 97-115), respinsă de C. de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. prin Î. nr. VI/13/(...) (filele 69-78).
Pe cale de consecință, reclamanții au promovat prezenta cerere de chemare în judecată, prin care solicită atât anularea încheierii anterior indicate și anularea în parte a deciziei și a procesului-verbal, cât și suspendarea executării actelor administrative atacate.
Cu privire la modalitatea de stabilire a impozitului aferent mijloacelor de transport, art. 263 din C. fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone. Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
Dată fiind mențiunea expresă a legiuitorului, urmează că pentru remorcile și semiremorcile care fac parte dintr-o combinație de autovehicule nu pot fi aplicate valorile din tabelul de la alin. 6.
În același sens, H. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar „ Nu in tr ă sub inc idenț a prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din
C. fiscal"; .
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că „masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone.
Pe de altă parte, pct. 115 din H. nr. 44/2004 statuează neechivoc că
„Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație";.
Din coroborarea acestor texte legale reiese că impozitarea remorcilor și semiremorcilor conform art. 263 alin. 6 din C. fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
În ceea ce privește sumele acordate personalului din cadrul M.ui C.-N., trebuie menționat faptul că acestea au fost instituite cu titlu de sporuri sau indemnizații prin C. colectiv de muncă nr. 224084/(...), respectiv nr.224076/(...), înregistrate la D. M. și P. S. C. sub nr.256/(...), respectiv la C. paritară, în vigoare în anul 2010; prin H. C. local al municipiului C.-N. nr. 5. s-au aprobat actele menționate.
Potrivit dispozițiilor L. nr. 3., în anul 2010, ca prim an de aplicare etapizată a legii unitare de salarizare, nu puteau fi acordate (fie prin introducerea în salariul de bază, fie prin acordarea lor distinct într-un cuantum ce nu depășește
30% din suma salariilor de bază) decât acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii și care nu excedează prevederilor legii - cadru.
Neexistând vreun alt temei juridic de acordare a sumelor în cuprinsul actelor normative în vigoare în cursul anului 2010, trebuie stabilit dacă și măsura în care drepturile salariale au fost acordate în temeiul unui contract/acord colectiv de muncă legal încheiat, pentru a putea fi, deci, acordate în continuare, în temeiul L. unice de salarizare.
Potrivit art. 31 din L. nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcționarii publici pot beneficia de prime și alte drepturi salariale, dar doar în condițiile legii.
Pe de altă parte, art. 72 din lege statua că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională ori alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Drepturile acordate nu se încadrează nici în categoria măsurilor de sănătate și securitate în muncă, deoarece art. 5 lit. n) din L. nr. 319/2006 definește sintagma de „. și sănătate în muncă "; drept „ansamblul de activități instituționalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane ce participă la procesul de muncă";.
De asemenea, dispozițiile Titlului V din C. muncii, privind obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, se referă doar la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să fie garantată securitatea și sănătatea angajaților. Nici Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/2006, aplicabil în perioada anilor 2007-2010, nu prevede acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice ca drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă.
De altfel, majoritatea sumelor negociate sunt cuprinse la capitolul „., indemnizații, sporuri și prime"; al acordului colectiv și respectiv la „. angajatorului"; și nicidecum la măsurile de sănătate și securitate în muncă.
Din coroborarea prevederilor legale indicate reiese faptul că funcționarii publici pot beneficia doar de drepturile salariale prevăzute prin lege iar acordarea altor sume - fie că sunt denumite sporuri sau diverse indemnizații - nu poate face obiectul acordurilor încheiate la nivelul instituțiilor bugetare.
Această concepție a fost preluată și de L. 3., care prevede expres în anexa
III care sunt sporurile/alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici.
Mențiuni suplimentare trebuie făcute cu privire la anumite sporuri și indemnizații de care au beneficiat funcționarii publici. Astfel, reclamanții au precizat în mod expres faptul că indemnizația de hrană a fost acordată strict în temeiul acordului colectiv, iar nu a dispozițiilor art. 1 din L. nr. 142/1998, fiind pe deplin aplicabile raționamentul și concluzia mai sus expuse.
Referitor la indemnizația pentru ținută, art. 31 din L. nr. 188/1999 prevede că „Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit";, fiind., deci, vorba despre obligația instituției de a le pune la dispoziție uniformele propriu-zise și nicidecum despre acordarea unei indemnizații în acest sens.
Nici indemnizația pentru refacerea capacității de muncă nu a fost acordată în mod legal, art. 41 alin. 2 din Constituția R. statuând că măsurile de protecție socială „privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihna plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege";; văzând și dispozițiile Capitolului 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010 respectiv cele ale L. nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale L. nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, se observă că în acest domeniu nu este reglementată posibilitatea acordării unor sume de bani de către instituțiile publice, ca drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, o astfel de indemnizație putând face doar obiectul asigurărilor sociale.
A.ul de sărbători (Paște, Crăciun) ar putea fi încadrat în categoria premiilor lunare în limitata 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții, reglementate prin art. 24 alin. 1 din L. nr. 3., dar art. 30 alin. 7 din același act normativ prevede expres că dispozițiile art. 24 nu se
aplică în anul 2010 .
În ceea ce privește personalul contractual din cadrul unității administrativ-teritoriale, modalitatea de abordare a problemei este ușor diferită.
Astfel, potrivit art. 157 alin. 2 din C. muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";; și salariații instituțiilor bugetare pot încheia contracte colective de muncă, prin care nu se pot, însă, negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale (art. 12 alin. 1 din L. nr.130/1996).
Prin prisma acestor dispoziții legale, urmează a se verifica fiecare spor în parte și a se aprecia măsura în care putea face obiectul negocierilor colective.
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, conform art. 13 din L. nr.138/1999, actualizată, „Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de
25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă
și gradații, respectiv din salariul de bază";.
Potrivit art. 1 din această lege, dispozițiile redate se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării Naționale, M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J., iar conform art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr.
30/2007, actualizată, „în domeniul administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M.
Administrației și I.lor sunt: A. N. de C. și P. I., A. N. de R. pentru Serviciile Comunitare de U. P., A. N. a F. P., I. G. pentru Situații de U., D. G. de P., D. R. P. de C. și Î. a V. și A. N..
După cum se poate lesne observa, unitățile administrativ-teritoriale nu se regăsesc printre organele de specialitate ale M. de I.
De altfel, prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii promovat s-a stabilit că „Dispozițiile art. 13 raportat la 47 din L. nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. Administrației și I.lor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I., iar această decizie este obligatorie în temeiul art. 329 alin.
3 din C. de procedură civilă.
Ținând cont de toate acestea, urmează că personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu are dreptul la acordarea sporului de dispozitiv, iar extinderea prin contractul colectiv de muncă a unor prevederi legale care reglementează sporul de dispozitiv pentru alte categorii de salariați din sectorul bugetar s-a realizat cu încălcarea art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/1996.
Referitor la indemnizația de hrană, conform L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar puteau primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă.
În temeiul art. 14 din O.G. nr. 10/2008 și pentru aceleași considerații expuse cu privire la funcționarii publici, rezultă că personalul contractual nu putea beneficia nici de indemnizația pentru refacerea capacității de muncă; la fel și cu privire la ajutorul de sărbători.
De asemenea, salariații puteau beneficia doar de atribuirea de uniforme, dacă se încadrau în categoriile de angajați ai instituțiilor publice care aveau obligația de a purta uniformă, nu și să primească indemnizația pentru ținută.
Pentru toate acestea, tribunalul a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.30 alin.5 și nici cele ale art.7 alin.2 din L. 3., întrucât acestea nu puteau valida sporuri nelegal stabilite la finalul anului 2009, iar sumele identificate de auditorii publici externi au fost acordate personalului din cadrul UATM C.-N. fără niciun temei legal.
Se mai impune a se preciza și faptul că prin L. nr. 8. privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în vigoare din data de 18 iunie 2012, se stabilește „exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii"; (art.2), iar conform art. 1 lit. a și b, această dispoziție legală se aplică în ceea ce privește sumele stabilite în temeiul contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. M., F. și P. S. sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, respectiv a hotărârilor consiliilor locale și județene, cum este și cazul nostru.
Din modalitatea de formulare a textului legal reiese, însă, în mod clar faptul că acesta nu afectează valabilitatea deciziilor Curții de C. și nici a deciziilor de impunere ale angajatorilor, ci doar punerea lor în aplicare. De aceea, și punctele I., II.10, II.11 și II.12 ale D. nr. 44/(...) a C. de C. a județului C. rămân în ființă, fiind întocmite în mod legal și temeinic, însă deciziile de impunere vor fi lipsite de efecte juridice începând cu data de (...).
Reținând și faptul că, în temeiul art. 21 și urm din L. nr. 94/1992, actualizată, C. de C. exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public iar în situațiile în care constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, are dreptul de a comunica conducerii entității publice auditate această stare de fapt, tribunalul a apreciat că acest petit este neîntemeiat.
În fine, referitor la punctele I.2 și I. ale D. nr. 4. privind stabilirea impozitului pe clădiri și a tax ei pe teren datorate de persoanele fizice și juridice, misiunea de audit a constatat că nu s-a stabilit și încasat taxa pe teren
și clădiri datorată de persoanele fizice și juridice care au obținut sub diferite forme dreptul de folosință temporară al unor terenuri și clădiri aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale, fiind diminuate veniturile cuvenite bugetului local.
Conform art. 249 și art. 256 din C. fiscal, pentru clădirile și terenurile
„proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri,
c ar e r ep re z in tă s ar c in a f is c al ă a co nce s io n ar ilo r, lo c atar il or , titularilor dreptului de administrare s au de f olosinț ă , după caz, î n cond iț ii s imil are im poz itulu i"; pe clădir i ori pe teren.
Pe de altă parte, art. 250 pct. 4 și art. 257 lit. f din Cod exceptează de la plata impozitului doar clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, respectiv orice teren deținut administrat sau folosit de către o instituție publică, nu și încăperile și suprafețele folosite pentru activități economice.
În speță, unitățile de învățământ identificate au în administrare clădiri/terenuri proprietate publică sau privată a M.ui C.-N., iar aceste clădiri/terenuri au fost închiriate de către unitățile de învățământ către persoane fizice/juridice.
Or, din prevederile legale mai sus menționate reiese că persoanele fizice sau juridice titulare ale unor drepturi de folosință temporară asupra unor terenuri și clădiri aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sunt ținute la plata impozitelor pe clădiri și pe teren, stabilite conform reglementărilor incidente. L. nu condiționează această obligație de existența unui raport juridic direct între unitatea administrativ-teritorială și persoanele menționate, iar exceptarea acestora de la plata impozitului nu are nicio bază legală.
De asemenea, conform art. 20 alin. 1 din C. fiscal și art. 83 alin. 4 din C. de procedură fiscală, stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor reprezintă o obligație a autorităților administrației publice locale, care au dreptul să procedeze la stabilirea din oficiu a acestora în cazul nedepunerii declarațiilor fiscale de către contribuabili.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C.-N. prin
P. solicitând modificarea În parte a sentinței civile nr. 7591/(...) pronunțată de
Tribunalul Cluj, În sensul admiterii În parte a acțiunii și pe cale de consecință anularea parțială a Încheierii nr. VI/13/(...), emisă de C. de soluționare a contestațiilor constituită În cadrul Curții de C. a R. și anularea parțială a D. nr.
44/(...) emisă de C. de C. a J. C., cu privire la pct. 1.3.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 din C. de procedură civilă, instanta de fond a pronuntat sentinta civilă nr. 7591/(...), cu aplicarea greșită a legii În ceea ce privește analizarea pct. 1.3 din D. nr. 44/(...) a Curtii de C. a J. C.
Concluziile organului de control, reiterate În D. nr. 44/(...) a C. de C. C. și În Î. nr.13/0 (...) a C. de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. sunt, În opinia reclamantului, rezultatul interpretării și citării trunchiate a prevederilor legale, fie prin omisiune, fie prin adăugiri de texte, fie prin interpretarea voit greșită a acestora, astfel:
La pct.1.3 din D. nr. 44/(...) emisă de C. de C. a J. C. se prevede faptul că : din auditul efectuat asupra veniturilor de natura impozitului pe mijloacele de transport, proprietate a persoanelor fizice și juridice, a constatat unele cazuri În care autovehiculele supuse impozitării sunt încadrate În mod greșit, În alte grupe de autovehicule decât cele înscrise În curtea vehiculului, stabilindu-se din această cauză un impozit pe mijloacele de transport a cărui valoare este mai mică decât cea prevăzută de C. fiscal, cu suma 10.063 lei vehiculele de tipul remorcilor și semiremorcilor care circulă În combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, au fost încadrate În mod eronat la o categorie de impozit inferioară celei prevăzute În L. nr. 5., privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fiind determinat În timpul auditului un impozit suplimentar În sumă de 1.182.620 lei. "
Contrar acestor susțineri, consideră că, În vederea stabilirii impozitului pe mijloacele de transport, M. C.-N. a respectat prevederile L. nr.5. privind C. fiscal, coroborat cu Normele metodologice de aplicare ale acestuia, respectiv HG. nr.44/2004, modificat prin H. nr.5., care Întărește și mai mult afirmația reclamantului privind corectitudinea modului de calcul a impozitului pe mijloacele de transport, pct.114(1): "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorca și rulotă care are carte de identitate a vehiculelor distinctă, chiar dacii acestea circulă În combinatie ".
Nici organul de control din cadrul Curții de C. a J. C. și nici instanța de fond În argumentarea sa nu observă faptul că textele legale ale pct.I13, 114 și
115 din HG. n r. 44/2004, trebuie interpretare coroborat pentru a putea determina intenția expresă a legiuitorului, În conformitate cu principiul conținut de art. 13 din OG. nr. 92/2203 privind C. de procedură fiscală. Astfel pct. 113 din HG. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a C. F., În forma aflată În vigoare la data controlului, stipula expres faptul că pentru remorci, semiremorci și rulote impozitul anual este stabilit În sumă fixă În lei/an, În mod diferențiat, În funcție de masa totală maximă autorizată a acestora.
Pct. 114 prevedea faptul că nu intră sub incidenta prevederilor art. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule- autovehicule articulate sau trenuri rutiere- de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 t, prevăzute la art. 263 alin. 5 din C. F.. Prin urmare concluzia aparentă ( și eronată) care se putea extrage din cele două texte legale era aceea că În situația În care o remorcă, semiremorcă sau rulotă circula în combinație cu un autovehicul articulat, pentru acestea impozitul nu se mai calculează în funcție de masa totală autorizată a acestora ( conform pct. 113 din HG. nr. 44/2004, respectiv art. 263 alin. 6 din C. F.), ci totdeauna potrivit prevederilor art. 263 alin. 5 din C. F..
Însă, instanța de fond omite esența textului pct. 115 din HG nr. 44/2004, În forma aflată În vigoare la data controlului, În care același legiuitor afirmă faptul că taxa asupra mijloacelor de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă circulă În combinatie. Cele două coordonate interpretative ale acestui text legal se referă la situația În care remorca, semiremorca sau rulota dețin carte de identitate proprie, distinctă de cartea de identitate a mijlocului de transport cu care circulă În combinație, caz În care impozitul se calculează conform pct. 113, adică În funcție de masa totală autorizată a acestora.
Ori, per a contrario, doar În situația În care remorca, semiremorca sau rulota nu deține carte de identitate distinctă de cea a combinației, impozitul pentru aceasta se datorează potrivit per. 114 ( respectiv art. 263 alin. 5 Cod F.). Doar o astfel de interpretare poate izvorî din economia celor trei texte lega le incidente În speță, pct. 113, 114 și 115 din HG. nr. 44/2004, și nu cea concluzionată În pct. 1.3 din D. nr. 44/(...) emisă de C. de C. a J. C. și acceptată de instanța de fond.
Drept dovadă a faptului că aceasta era modalitate propusă de legiuitor pentru interpretarea art. 263 alin. 6 din C. fiscal, este și clarificarea adusă de legiuitor pct. 114 din HG nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a C. F. prin HG. nr. 5., În sensul că impozitul pe mijloacele de transport se datorează pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor distinctă, chiar dacă circulă În combinație. În cazul În care mijlocul de transport cu tracțiune mecanică și remorca, semiremorcă sau rulota au carte de identitate a vehiculelor comună, impozitul datorat este cel prevăzut la art. 263 alin. 5 din C. fiscal.
Prin urmare În opinia reclamantului crede că este destul de clar faptul că doar În situatia În care mijlocul de transport cu tractiune mecanică și remorca, semiremorca au carte de identitate a vehiculelor comună, impozitul se stabilește potrivit art. 263 alin. 5 din C. F. și nu În orice ipoteză În care În cartea de identitate proprie a remorcii, semiremorcii cu masa de peste 12 t apare mențiunea "masa totală maximă autorizată În autotren este de ..... ", cum eronat reține atât organul de control cât și instanța de fond.
Potrivit L. nr.5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare și a H. nr. 44/2003 privind Norme metodologice de aplicare a C. fiscal, modificate prin H. nr.5.: pct. 117(1)Sunt supuse impozitului pe mijloacele de transport numai vehiculele ce intra sub incidenta cap.IV al titlului IX din C. fiscal, respectiv: a) mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, prevăzute la art 263 alin.(2) și (3) din C. fiscal; b) autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art.263 (4) din C. fiscal; c)combinațiile de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 zone, prevăzute la art.263 alin.(5) din C. fiscal; d) remorcile, semiremorcile și rulote prevăzute la art
263 alin. (6) din C. fiscal; e) mijloacele de transport pe apă prevăzute la art 263 alin. (7) din C. fiscal.
Consideră eronată interpretarea auditorilor externi, respectiv a C. de soluționare a contestației, potrivit căreia remorcile și semiremorcile care au masa maximă autorizatii de peste 12 tone se impozitează În conformitate cu articolul
263 aliniatul 4.
Prevederile legale ale art. 263 alin.(4) din L. nr.5. privind C. fiscal stipulează faptul că: În cazul unui autovehicul de transport marfa cu masa totală autorizata de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul înserat în cuprinsul motivelor de recurs.
Prin urmare, acest tabel a fost utilizat pentru stabilirea impozitului pentru autovehiculele de transport marfă cu masă totală autorizată de peste 12 tone, și nu pentru remorci, semiremorci.
Definiția acestora, conform Dicționarului din Anexa nr.I la H. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr.5. privind C. fiscal este În sensul că:
- autovehiculul - este un vehicul, care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția celui care circula pe sine; poate tracta În anumite condiții și remorci sau semiremorci;
- remorcă - vehicul fără motor, destinat, prin construcție, să fie tractat de autovehicule.
Mai mult, la punctul 111. (1) din HG. nr. 44/2004, se precizează modul de calcul al impozitului pentru autovehicule: ,,(1) Pentru categoriile de autovehicule de transport marfă prevăzute la art. 263 alin. (4) din C. fiscal, taxa anuala se stabilește în suma fixa în lei/an, în mod diferențiat. în funcție de numărul de axe, de masa totală maxima autorizata și de sistemul de suspensie cu care sunt dotate", (2) Prin masa totală maximă autorizată se înțelege masa totală a vehiculului încărcat, declarată admisibilă cu prilejul autorizării de către autoritatea competentă. (3) Numărul axelor și masa totală maxima autorizata, avute În vedere la calcularea taxei, sun! cele înscrise În cartea de identitate a autovehiculului În rândul 7 și, respectiv, rândul II. (5) În cazul autovehiculelor de pana la 12 tone inclusiv, destinate prin construcție atât transportului de persoane, cat și de bunuri, pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport, acestea sunt asimilate vehiculelor prevăzute la pct. 4 din tabelul de la art. 263 alin. (2) din C. fiscal, iar În cazul celor de peste 12 tone, acestea sunt asimilate autovehiculelor prevăzute la art. 263 alin. (4) pct. 1, II și III din C. fiscal."
Din cele precizare mai sus, reiese faptul că la calculul impozitului pentru autovehicule elementele de care se ține cont sunt numărul de axe, masa totală maximă autorizată și sistemul de suspensie. S. deosebire de acestea, În cazul remorcilor și semiremorcilor impozitul se calculează ținând cont de prevederile pct. 113 din HG. nr. 44/2004 :Pentru remorci, semiremorci și rulote taxa anuala este stabilită În suma fixa în lei/an, În mod diferențiat. În funcție de masa totală maxima autorizata a acestora".,respectiv pct.115 din Normă, potrivit căruia: "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tractiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă. semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă În combinatie.
Prevederile art.263 alin.(6) din C. F. delimitează În mod expres categoria remorcilor, semiremorcilor sau rulotelor de cea a mijloacelor de transport iterate
În art.263 alin.(4), aceste remorci, semiremorci sau rulote care au carte de identitate distinctă, fie că circulă sau nu În combinație, au fost impozitate de M.
C.-N. corect, potrivit prevederilor art.263 alin(6), și Hotărârilor de C. Local nr.509/2009, nr. 4. astfel:" În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la alin. (5), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul înserat în cuprinsul motivelor de recurs.
În aceste condiții, pentru mijloace de transport diferite, pentru care impozitul se calculează ținând cont de elemente de identificare diferite, nu se justifică Încadrarea acestora pe aceiași grilă de impozitare, respectiv la art.263 alin.(4) și (5) din L. nr.5. În situația În care remorcile, semiremorcile și rulotele au carte de identitate proprie, diferită de cartea de identitate a combinației de autovehicule. În același sens sunt și dispozițiile punctului 107, alineatul (2) din HG. nr. 44/2004, cu următorul cuprins:" Fiecare vehicul care are date de identificare proprii, din punct de vedere fiscal, constituie un obiect impozabil:"
În plus, același sens de interpretare a prevederilor legale este prezent și În jurisprudența instanțelor de judecată din România, care fiind solicitate să se pronunțe cu privire la încadrarea corectă În grila de impozitare a autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată peste 12 t și a semiremorcilor din patrimoniul unui contribuabil, au concluzionat asupra faptului că : " impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate auto a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă În combinație, stabilirea impozitul În acest caz În baza art. 263 alin. 5 din C. F., respectiv cumulat, este eronată. Susținerea faptului că, combinațiile de autovehicule În sensul de «. articulat sau tren rutier așa cum este prevăzut la punctul 111 alin.(5) din HG nr. 44/2004, În considerarea faptului că, prin construcție, semiremorcile nu pot circula separat, nu are corespondent În situația de față deoarece există o reglementare specială prevazută la art. 263 alin.
4 și 6 din C. F., în care se menționează În mod expres că impozitul se stabilește pentru fiecare mijloc de transport, remorcă, semiremorca si rulotă, ce are carte de identitate, cu precizarea expresii "chiar dacă acestea circulă În combinatie".
(sentinta civilă nr. 1..05.201O, irevocabilă, pronuntată de Tribunalul Olt, dosar. nr.(...))
Mai mult decât atât, prevederile exprese ale art.13 din 0.G.nr.92/2003 privind C. de procedură fiscală, instituie În sarcina organului fiscal obligația de a stabili obligații fiscale cu respectarea expresă a legislației fiscale, ori, dacă textul legal mai sus invocat face referire expresă la faptul că În situația de față impozitul se stabilește distinct, pentru fiecare mijloc de transport care are propria-i carte de identitate, chiar dacă acestea circulă În combinații, modalitatea de impozitate pentru remorci, semiremorci și rulote propusă de auditorii externi În pct. 1.3 al D. nr. 44/(...) este Înafara prevederilor legale.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, În sensul modificării În parte a sentinței civile nr. 7591/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj În dosarul nr. (...), și pe cale de consecință anularea parțială a Încheierii nr. VI/13/(...), emisă de C. de soluționare a contestațiilor constituită În cadrul Curții de C. a R. și anularea pct. 1.3 al D. nr. 44/(...) emisă de C. de C. a J. C.
În apărare, pârâta intimată CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în nume propriu și pentru C. DE C. A J. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală - filele 15-22 dosar.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
Cu titlu preliminar, C. constată că ceea ce s-a recurat în speță este doar soluția instanței de fond cu privire la punctul I.3 al D. nr. 4. emise de C. de C. a jud. C., respectiv cu privire la modul de stabilire a impozitului aferent mijloacelor de transport.
În acest context, apreciază recurentul M. C.-N. că soluția instanței de fond este nelegală, întrucât nu a interpretat coroborat textele art. 113, 114 și 115 din
HG nr. 44/2004, respectiv nu a avut în vedere dispozițiile pct. 115 din actul normativ menționat, potrivit cărora doar în situația în care remorca, semiremorca sau rulota nu deține carte de identitate distinctă de cea a combinației, impozitul pentru aceasta se datorează potrivit pct. 114, respectiv art. 263 alin. 5 Cod fiscal.
C. constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 263 C. fiscal, potrivit cărora impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol, la alin. 4 și
5 fiind stabilit impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masă totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, iar la alin. 6 vorbindu-se despre impozitul datorat în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule.
Prin urmare, textul art. 236 alin. 6 din C. fiscal este de strictă interpretare, aplicându-se doar în situația unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule.
În aplicarea acestui text de lege a fost emisă HG nr. 44/2004 care prevede, la pct. 113, că pentru remorci, semiremorci și rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totală maximă autorizată a acestora. Pct. 114 prevede, însă, că nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule-autovehicule articulate sau trenuri rutiere-de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. 5. De asemenea, potrivit pct. 115, invocat de recurent, impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație.
Rezultă din toate dispozițiile legale anunțate anterior că dispozițiile art. 236 alin. 6 Cod fiscal se aplică doar în situația remorcilor, semiremorcilor sau rulotelor care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule, normele metodologice neaducând vreo modificare acestui text și nici neavând posibilitatea de a-l modifica.
Or, în speță, în cartea de identitate a vehiculelor reținute prin D. C. de C. a jud. C. se face mențiunea că „masa totală maximă autorizată este de….";, mențiune care, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, confirmă faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone.
Fiind vorba despre niște remorci, semiremorci, rulote care fac parte dintr-o combinație de autovehicule, este evident că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 263 alin. 6 din C. fiscal, astfel cum susține recurentul, ci cele ale art. 263 alin. 5.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, C. constată nefondat recursul declarat de M. C.-N., motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. C.-N. prin P., împotriva sentinței civile nr. 7591/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A. G. C.
