Decizia nr. 917/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 917/2012
Ședința de la 08 februarie 2012
C. compus din:
C. compus din:
PREȘEDINTE : D. M.
JUDECĂTOR : G. A. N.
JUDECĂTOR : R. R. D.
G. : V. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 1217 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. A J. M., A. F. P. B. M. ȘI A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1217 din 17 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a luat act de renunțarea reclamantului B. I. la judecata față de pârâta AFP B. M.
S-a admis excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtele A. T. L. și D.
M..
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantul B. I. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. T. L. și A. F. PENTRU M.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP B.
M. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității a fost admisă deoarece reclamantul nu a atacat decizia de calcul a taxei de poluare în termenul legal pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conf. cu art.218 C.proc.fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I. solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din
Codul de procedură civilă.
În motivare s-a arătat că taxa a fost încasata în baza unei legislații interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire
În drept, își întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art
110 din Tratatul U. E., art. 148 Constituția R., art. 117 , 120 si 124
C.proc.fisc.
În cauză a depus întâmpinare pârâta D. A J. M. pentru A. T. L. prin care a solicitat respingerea recursului.(f.7.)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011 iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
În speță reclamantul a demarat procedura fiscală de contestare, fiind emisă decizia nr. 692/2010 (f.6), prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată.
Din perspectiva deciziei nr. 24, menționată anterior, nici nu mai era necesară parcurgerea procedurii fiscale, fiind suficientă cererea de restituire adresată instanței.
Sub acest aspect, soluționarea cerererii de chemare în judecată prin reținererea excepției este nefondată.
Din perspectiva art. 304 pct. 9 c.pr.civ., reținând că nu se impune trimiterea spre rejudecare, practica constantă a instanței de recurs fiind de respingere a excepției de inadmisibilitate și pentru a se evita prelungirea prezentului litigiu, fiind depuse actele necesare încă din fața instanței de fond, unde părțile au exprimat puncte de vedere inclusiv în privința fondului, Curtea va dispune admiterea recursului, cu consecința soluționării cauzei pe fond, după cum urmează:
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234
CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de
Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă
2 a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr.1217 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. care va fi modificată în sensul că se va respinge excepția inadmisibilității. Se va dispune anularea deciziei nr.2233/2010.
Văzând cele arătate anterior, referitor la procedura fiscală se va dispune anularea deciziei nr.692/2010 ia pârâții vor fi obligați să restituie reclamantului suma de 3801 lei, reprezentând taxă pe poluare.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr.1217 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că respinge excepția inadmisibilității.
Dispune anularea deciziei nr.2233/2010.
Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 3801 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă.
Dispune anularea deciziei nr.692/2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. M. G. A. N. R. R. D.
Red.DM Dact.SzM/3ex./(...)
G. V. D.
