Decizia nr. 9408/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 9408/2012
Ședința ta de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul M. E., C.,T. ȘI S., împotriva sentinței civile nr. 3072 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu reclamanta H. V. și pârâta U. S. H., având ca obiect - obligația de a face.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata U. S. H. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din
Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3072 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al tribunalului Salaj a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta H. V. Eva împotriva pârâților U. S. H. B., U. S. H. C. T. Z. obligate pârâtele să elibereze reclamantei diploma de licență ce atestă absolvirea Facultății de P. P.- specializarea P. și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009; admisă în parte cererea de chemare în garanție a M.ui E., C., T. și S., formulată de pârâta U. S. H.-B. obligată chematul în garanție M. E., C., T. și S. să aprobe tipărirea formularelor necesare tipizate, constând în diplomă de licență pentru reclamantă; respinsă cererea formulată de pârâta U. S. H.-B. privind aplicarea în sarcina chematului în garanție a unei amenzi prevăzute de art. 24 alin.2 din L. nr. 554/2004.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit art.15 din
Regulamentul aprobat prin O. nr. 2. și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, pârâtei
U. S. H. îi incumbă obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
Potrivit art.5 din Regulamentul aprobat prin O. nr.2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiv a rectorului instituției, obligația de eliberare a diplomei fiind, așa cum am arătat fiind una de rezultat și nu doar de diligențe.
În acest context refuzul de eliberare al diplomei, chiar în lipsa aprobării tipăririi formularelor tipizate, este nejustificat, în sensul art. 2 din L. nr.
554/2004.
De altfel, pârâta nu a făcut dovada depunerii maximei diligențe, prin promovarea chiar a unor acțiuni în justiție susținute pentru a obține constrângerea pârâtului M. la emiterea avizului pentru tipărirea formularelor actelor de studii de către SC R. SA (a se vedea renunțarea la judecată în dosarul (...) a C. de A. C. la care se face referire în considerentele deciziei nr. 5656/2010 a Î.C.C.J, fila 37).
Reclamanta este licențiată în drept și poate pretinde eliberarea diplomei de licență.
Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în drept este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.
Pentru aceste motive, văzând și prevederile art.8 și 18 din L. nr. 554/2004, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta H. V. Eva împotriva pârâtelor U. S. H. - B. și U. S. H. - C. teritorial Z., pe care le va obliga să-i elibereze diploma de licență ce atestă absolvirea Facultății de P. P.-specializarea P. și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța reține susținerea pârâtei de rândul 1 conform căreia pentru îndeplinirea obligației de eliberare a diplomei de licență este necesar avizul prealabil al chematului în garanție M. pentru tipărirea acesteia.
Pârâta a solicitat chematului în garanție să emită aprobare către SC R. SA de a tipiza actele de studii necesare, însă s-a dat aprobare pentru un număr insuficient de formulare. D. reclamantei de a obține diploma de licență nu poate fi pe deplin realizat fără concursul efectiv al chematului în garanție care în calitatea sa de autoritate publică gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diplome sau alte acte de studii celor în drept.
Principala apărare formulată de către chematul în garanție M. prin întâmpinarea depusă la dosar vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Acesta nu a opinat însă, într-un mod neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate.
În cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. 2 din L. nr. 554/2004. Or, această sancțiune nu poate fi aplicată decât la data la care pârâta fiind în posesia titlului executoriu se constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, însă în situația din speță nu suntem în această ipoteză.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs M. E. C. T. și S..
În susținerea celor solicitate se arată că universitatea a solicitat obligarea la emiterea suplimentară a formularelor ignorând cadrul legislativ în vigoare legea nr.288/2004. În urma analizării documentelor transmise ministerul a arătat că a dat avize pentru achiziționarea de formulare pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția (...) și prin urmare cererea este lipsită de obiect.
De altfel se arată din prevederile în materie rezultă că imposibilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii, revine instituției de învățământ iar actele se pot elibera doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate. M. nu a aprobat eliberarea de diplome pentru absolvenții formelor de învățământ la distanță.
După aprobarea avizului care să acopere specializările acreditate ministerul nu mai are posibilitatea de a verifica dacă universitatea respectă legea și eliberează diplome pentru formele de acreditare. În această situație prin obligația statuată instanța s-a substituit evaluând calitatea programelor de studii și acordând diplome deși nu avea competența.
Tot astfel se arată instanța a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului și nu a ținut cont ca organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea M.. Dacă organizarea fiecărui ciclu se făcea cu atare aprobare instanța era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultate, specializarea și forma de învățământ urmată este realizată cu respectarea cadrului legal în vigoare. Din actele normative în vigoare rezultă că era obligatorie pentru organizarea studiilor la forma de învățământ ID sau FR procedura autorizării provizorii/acreditării iar universitatea pentru forma de învățământ nu a urmat procedura și prin urmare nu există temei pentru demersul de a se solicita eliberarea diplomei.
Totodată se arată că în mod nelegal a fost admisă cererea de chemare în garanție întrucât nu este vorba de un refuz nejustificat necesarul fiind avizat pentru formele autorizate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că ministerul este autoritatea cu atribuții în aprobarea , tipizarea formularelor , numărul de formulare avizat nu acoperă necesarul iar cadrul legal a permis organizarea formelor reduse și la distanță de învățământ pentru domeniile pentru care erau acreditate/. să organizeze cursuri de zi.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de normele juridice incidente, de art.304 C. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că actul normativ în vigoare la momentul invocat de recurentă ce reglementează acreditarea L. nr.88/1993 prin dispozițiile sale prevede că procesul de acreditare ce cuprinde autorizarea de funcționare provizorie (ce acordă dreptul de organizare a admiterii și desfășurare proces de învățământ) și acreditare (care acordă și dreptul de a organiza examen de licență, diploma,/ este supusă evaluării.
Același act normativ mai prevede că evaluarea se face la nivelul specializărilor universitare și/sau la nivelul structurilor instituționale iar evaluarea la nivelul structurii instituționale se face pe departamente, colegii, facultăți și/sau instituții de învățământ superior.
Mai prevede actul normativ că facultatea, specializările instituției de învățământ se supun periodic evaluării iar specializările acreditate pentru care nu sunt depuse rapoarte în vederea evaluării într-un ciclu de salarizare intră în lichidare, că pot desfășura activități de învățământ superior și pot utiliza denumirile universitare numai instituțiilor autorizate să funcționeze provizoriu.
Din actul normativ arătat nu reiese că acreditarea/. nu se face distinct pentru fiecare formă de învățământ ci pe specializări evaluate într-un termen maxim pe ciclu de școlarizare.
Că nu s-a avut în vedere forma de învățământ ci specializarea reiese și din actele normative adoptate pe parcursul școlarizării intimatei și reținute prin hotărârea atacată.
Intimata U. S. H. după înființare potrivit legii a fost autorizată provizoriu/acreditată pe specializarea inclusiv domeniu specializare Sociologie-P. în acest sens fiind HG nr.410/2002, HG nr.940/2004 s.a.
Prin urmare câtă vreme actele normative nu au prevăzut o acreditare pe forme de învățământ ci pe specializări iar acreditarea instituție/specializări arătate au fost adoptate prin hotărâri de guvern susținerile recurentei se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Susține însă recurentul că se cerere avizarea emiterii de acte suplimentară pentru forme neacreditate și prin urmare nu poate fi vorba de un refuz nejustificat.Sustinerea nu poate fi primită deoarece așa cum s-a arătat acreditare nu s-a realizat pe forme de învățământ ci specializări iar instituția intimată a fost autorizată provizoriu în domeniu/specializare evocată prin demersul introductiv. În aceste condiții nu se pune problema suplimentării ci a avizării necesarului de acte raportat la specializarea și numărul celor ce au urmat acesta.
Mai susține recurenta că în mod greșit a fost soluționată cererea de chemare în garanție. Atare susținere de asemenea nu poate fi reținută în condițiile în care regulamentul stabilește obligația desemnării și aprobării eliberării formularelor tipizate de către M. iar din acte rezultă că acesta nu a avizat necesarul solicitat. De această obligație este ținută la rândul său universitatea pentru că nu poate îndeplini obligația la care a fost chemată în garanție..
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE .
Respinge recursul declarat de M. E., C.,T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 3072 din (...), pronunțată în dos
Decizia este irevocabilă.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. M. F. T. M. H.
D. C.
GREFIER
Red.F.T./S.M.D
2 ex./(...) Jud.fond.P. R.