Decizia nr. 9488/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)*

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 9488/2012

Ședința publică de la 15 N. 2012

Completul compus din:

PREȘED.TE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul S. P. "A. S." D. S. C. LOCAL AL M. B. M., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...)*, în contradictoriu cu reclamantul P. G., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) anulare decizie de imputare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de (...) s-au comunicat la dosar răspunsul solicitat prin adresa emisă la termenul anterior.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3573 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu S. P. A. S. B. M. în consecință s-a anulat decizia nr. 97 din (...) emisă de directorul general al pârâtului și exonerează pe reclamant de plata sumei imputate, în cuantum de 947 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 97 din (...), S. P. de A. S. a imputat reclamantului P. G., având calitatea de angajat al instituției în funcția publică de referent de specialitate, clasa II, gradul asistent, treapta 3, suma de 947 lei, reprezentând contravaloarea deplasării la locația F. J., cu respectarea măsurii nr. 15, pagina

34 din Raportul de audit nr. 24/(...).

Potrivit art. 85 al. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare în termen de 30 zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.

În condițiile în care raportul de audit nr. 24 din (...) care a stat la baza emiterii deciziei de imputare a fost însușit de P. și comunicat pârâtului S. P. de A.

S. B. M. la (...), decizia atacată apare ca fiind emisă peste termenul reglementat de art. 85 al. 1 iar apărarea pârâtului cu privire la încălcarea art. 19 din Legea nr. 672/2002 a fost nefondată.

Pe de altă parte, este nejustificată imputarea sumei de 947 lei reprezentând contravaloare studii de masterat atâta vreme cât prin art. 52 din Legea nr. 188/1999 sunt exceptate expres de la finanțarea de la bugetul local doar studiile universitare și cele de doctorat, nu și cele de masterat.

Mai mult, decontarea acestor cheltuieli este prevăzută de art. 10 al. 2 raportat la art.14 din HG nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcționarilor publici.

În considerarea celor arătate și ținând seama de prevederile art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ modificată și completată, acțiunea formulată și precizată de reclamant a fost întemeiată și a fost admisă, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. P. "A. S." D. S. C.

LOCAL AL M. B. M., solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii contestatorului P. G..

Motivarea recursului a realizat-o prin invocarea împrejurării că termenul prev. de art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999 nu a putut fi respectat întrucât Biroul de A. nu a respectat prevederile art.19 din Legea nr.672/2002 la emiterea raportului de audit nr.24/0(...).

Reprezentantul Biroului de A. care a depus la S. raportul de audit nr.24/0(...) nu a cerut nr. de înregistrare iar pârâta nu a efectuat această înregistrare deoarece nu a fost respectată procedura legală față de raportul de audit anterior nr.20 din (...) astfel că apreciază că în concluzie S. B. M. nu a încălcat termenul legal de 30 de zile pentru emiterea deciziei de imputare.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Secția I civilă a T. M. în dosar nr. (...) și precizată ulterior, transpusă spre cometentă soluționare Secției a II-a a aceleiași instanțe, reclamantul P. G. a solicitat anularea deciziei nr. 97 din (...) emisă de pârâtul S. P. „. S. din subordinea C. Local al M. B. M..

În motivare s-a susținut că decizia atacată este nelegală și netemeinică raportat la faptul că reclamanta nu datorează suma de 947 lei reprezentând contravaloarea deplasării la locația F. J.

Reclamantul a arătat că S. public „. socială"; a fost verificat de mai multe ori, fiind întocmite mai multe rapoarte de audit, dintre care, unele în cursul lunilor februarie și martie 2011, emiterea deciziei fiind tardivă.

Prin decizia nr.97 din 30 iunie 2011 privind imputarea unor sume de bani conform măsurilor stabilite de auditul intern al Primăriei B. M. prin raportul nr.24/0(...), s-a dispus imputarea în sarcina reclamantului a 947 lei reprezentând contravaloarea deplasării la locația F. J.

Prima instanță a reținut în mod corect că întrucât decizia contestată reprezintă transpunerea măsurilor din raportul nr.24 din 0(...) devin incidente prevederile art.85 din Legea nr.188/1999.

Textul indicat stabilește că recuperarea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare fiind stabilit un termen în vederea realizării acestui demers care are un moment de plecare determinat obiectiv respectiv termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei.

Contrar susținerilor recurentei privind lipsa culpei sale în ceea ce privește respectarea termenului instituit de legiuitor, omisiunea înregistrării raportului distinct de motivele invocate privind neregularitățile ce vizează un alt raport, Curtea reține că recurenta se află în situația de a invoca propria culpă, ceea ce nu poate fi admis.

Omisiunea pârâtei de înregistrare a raportului astfel cum a fost acesta însușit și vizat de primarul desemnat nu poate să producă efecte în ceea ce privește termenul instituit de art.85 din Legea nr.188/1999.

Momentul cunoașterii prejudiciului de către persoana îndreptățită să procedeze la emiterea ordinului sau dispoziției de imputare respectiv conducătorul autorității apare ca fiind cert, astfel că aserțiunile recurentei vor fi înlăturate.

Pe de altă parte, Curtea constată că nu au făcut obiectul recursului declarat statuările primei instanțe, în ceea ce privește fondul chestiunii litigioase, respectiv dacă reclamantul era sau nu îndreptățită la suportarea, din bugetul autorității, a sumei ce a fost utilizată în vederea contravaloarea deplasării la locația F. J.

D. această perspectivă, criticile legate de considerentele formale care au dus la pronunțarea soluției, legate de nerespectarea prev. art. 85 din Legea nr.

188/1999, nu pot duce, în sine, la admiterea recursului, din moment ce problema de fond rămâne soluționată prin achiesarea la poziția reclamantului.

În condițiile în care raportul de audit nr. 24 din (...) care a stat la baza emiterii deciziei de imputare a fost însușit de P. și comunicat pârâtului S. P. de A. S. B. M. la (...), decizia atacată apare ca fiind emisă peste termenul reglementat de art. 85 al. 1 iar apărarea pârâtului cu privire la încălcarea art. 19 din Legea nr. 672/2002 este nefondată.

Așa fiind, Curtea constată că recursul promovat este nefondat, astfel că, reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente, el va fi respins, în baza prev. art. 20 din LCA și art. 312 alin. 1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâtul S. P. "A. S." D. S. C. LOCAL AL M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3573 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 noiembrie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

G., M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...) Jud.fond. I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9488/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal