Sentința nr. 163/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 163/2012
Ședința { F. publică} de la 01 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții G. F., ROMAN F. - M., M. V., RAD L. - M., M. D. G.,
M. S., B. M., D. G., D. E. C., H. R., B. M., Ț. T., POP A., N. A.- C., C. ANA, C. G. - A., S. L., C. S., Z. T. R., T. F., B. E. D., M. M., Ș. M. și pe pârât U. S. H., pârât M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți, avocat paula petean, cu delegație la dosar, în substituirea avocatului titular Ovidiu Podaru.
Procedura de citare nu { F. îndeplinită față de reclamanta B. E. D.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 10 alin. 1 din L. nr. 554/2004, corelat cu art. 3, pct. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea nu este timbrată, iar viciul de procedură față de reclamanta B. E. D. este acoperit, prin prezența reprezentantei convenționale.
La data de (...), pârâta U. S. H. a depus la dosar o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător.
Față de cererea de amânare, reprezentanta reclamanților arată că nu se opune și depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, precum și copia răspunsului primit la plângerea prealabilă.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de amânare, apreciind că de la data realizării procedurii de citare față de pârâtă și până la data prezentului termen, aceasta a avut suficient timp pentru a-și angaja un apărător.
De asemenea, în temeiul art. 137 C. pr. Civ., Curtea pune în discuția părții prezente excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de prevederile art. 10 din L. nr. 554/2004.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției, precizând căîn prezenta cauză calitatea de pârât o deține și M. E., C., T. și S., care este o autoritate publică centrală și petitul cu privire la acesta are caracter principal.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 07 februarie
2012 de reclamanții G. F., ROMAN F. - M., M. V., RAD L. - M., M. D. G., M.
S., B. M., D. G., D. E. C., H. R., B. M., Ț. T., POP A., N. A.- C., C. ANA, C. G.
- A., S. L., C. S., Z. T. R., T. F., B. E. D., M. M. și Ș. M. în contradictoriu cu pârâții U. S. H. și M. E., C., T. ȘI S. s-a solicitat ca în urma probatoriului administrat în cauză, să se pronunțe o sentință prin care să se dispună:
1. Obligarea U. S. H. la eliberarea diplomelor de licență cât și a suplimentului de diplomă (foaia matricolă), pe numele reclamanților, în calitate de absolvenți ai F. de P., respectiv ai F. de limbi și L. S. din cadrul U. S. H., promoția iunie 2009;
2. Obligarea M.ui E., C., T. și S. să efectueze demersurile necesare în vederea eliberării diplomelor de licență a reclamanților, în calitate de absolvenți ai F. de P. respectiv ai F. de limbi și L. S., din cadrul U. S. H., promoția iunie 2009;
3. Obligarea M.ui E., C., T. și S. să emită aprobările legale și să pună la dispoziția U. S. H. formularele tip imprimate pe hârtie specială și înseriate în vederea emiterii de către aceasta din urmă a diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, pe numele reclamanților;
4. Reclamanții M. D. și M. V. solicită în plus față de celelalte reclamante obligarea pârâtei de rândul 1 să ne elibereze diploma privind recunoașterea modulului pedagogic Nivelul 1.
Cu cheltuieli de judecată;
În motivarea cererii, au arătat reclamantele că, exceptând pe reclamantele B. E. D. și M. M., s-au înscris la F. de P. din cadrul U. S. H., forma de învățământ la distanță.
Reclamantele B. (născută Retegan) E. D. și M. (născută Sfrengeu) M. s-au înscris la F. de L. și L. S. din cadrul U. "S. H.", forma de învățământ la distanță.
În acest sens au achitat toate taxele de școlarizare și au promovat toate examenele. Apoi, în sesiunea din iunie 2009 au promovat examenul de licență, iar ulterior le-au fost emise și adeverințe în acest sens. În cuprinsul adeverințelor eliberate s-a consemnat că "Formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat și funcționează legal, potrivit prevederilor art. 60 (1) din L. învățământului nr. 8., republicată, care precizează:
"Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". U. S. H., având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă".
În acest context menționează că reclamanții M. D. și M. V., au parcurs și absolvit toate disciplinele și activitățile înscrise în modulul pedagogic din cadrul U. S. H.. În acest sens li s-au eliberat Adeverințele nr. 9274/(...)
(pentru M. V.) și nr. 9288/(...) (pt. C. (M.) D. G.) de către D. pentru Pregătirea Personalului Didactic, prin care se adeverește că au absolvit toate disciplinele și activitățile înscrise în Planul de învățământ aprobat prin O. nr. 4316/(...) privind aprobarea programului de studii psihopedagogice în vederea certificării pentru profesia didactică a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
După expirarea termenului de un an de la promovarea examenului de licență, au solicitat în repetate rânduri U. S. H. eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă. Ca răspuns la aceste solicitări li s-a comunicat că s-au efectuat demersuri la M. E., C., T. și S. pentru obținerea aprobărilor legale în vederea tipăririi formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009. Mai mult, li comunicat faptul că până în prezent comanda de formulare de diplomă nu a fost onorată decât parțial, de unde deduc că există absolvenți ai acestei universități din promoția anului
2009 cărora li s-a eliberat deja diploma de licență.
În data (...) au expediat 2 cereri (formulate prin avocat în numele tuturor reclamanților), una către U. "S. H." și una către M. E., C., T. și S. prin care le-a solicitat autorităților pârâte emiterea diplomelor de licență respectiv, îndeplinirea tuturor demersurilor necesare și acordarea aprobărilor legale pentru tipărirea formularelor tip imprimate pe hârtie specială și înseriate în vederea emiterii de diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă.
La cererile expediate în data de (...) au primit răspuns doar de la pârâtul de rândul 2, prin intermediul A. nr. 19791/(...). În cuprinsul acesteia s-a precizat că "specializarea P. cu forma de învățământ ID la F. de S. - P. din cadrul U. "S. H." din B. nu este prevăzută în nicio hotărâre de guvern de la înființarea U. "S. H." din B. ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ (L. nr. 433/5 iulie 2002) și până în prezent". Li s-au indicat actele normative materializate prin HG nr. 916/(...), HG nr. 676/(...), HG nr.
635/(...), în care este prevăzută F. de S. - P. din cadrul U. "S. H." ca specializare acreditată la forma de zi.
Apoi, se face trimitere la multiple acte normative (și anume L. nr. 8., L. nr. 8., OUG nr. 7., HG nr. 1., HG nr. 1.) în baza cărora concluzionează pârâtul că existența unui program de studiu de licență acreditat, care se desfășoară pentru o anumită formă de învățământ, respectiv "ZI", nu conduce la ideea că pentru același program este viabilă și poate fi organizată de aceeași instituție de învățământ superior și o altă formă de învățământ, respectiv ,,10", la aceleași standarde cerute de legislația în vigoare.
În final li se mai comunică faptul că pentru persoanele care au urmat cursuri la specializările și formele de învățământ neautorizat/neacreditate din cadrul diferitelor instituții de învățământ superior acreditate, singurele prevederi legale aplicabile sunt cele din art. 361 alin. 4 din L. nr. 1/2011.
Pârâta U. "S. H." nu a dat curs solicitărilor repetate ale reclamanților de a le elibera diplomele de licență, deși au promovat examenul în iulie
2009. Le-au fost eliberate de către pârâta de rândul 1 doar adeverințe prin care se atestă obținerea "titlului de licențiat in psihologie", acestea fiind un substituent temporar, până la eliberarea diplomelor. În mod tradițional, acestea din urmă se eliberează la un an de zile de la promovarea examenului. A., după scurgerea unui an au solicitat de mai multe ori să le elibereze diplomele, însă de fiecare dată au fost amânați fiind invocate diferite motive.
La cererile reclamanților adresate pârâtei în noiembrie 2011 li s-a răspuns faptul că a întreprins demersurile necesare pentru obținerea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009. O informație esențială furnizată în cuprinsul adresei a fost că "până în prezent, comanda de formulare de diplomă nu a fost onorată decât parțial ... ", de aici deduc că pentru o parte din colegii lor, ce au promovat odată cu reclamanții, le-au fost eliberate deja diplomele. În consecință, apreciază că se impunea același tratament și reclamanților, fiind persoane aflate în aceeași situație.
Apoi, în data de 22 decembrie 2011 au reiterat pârâtei solicitarea de a le emite diplomele, însă nici până în prezent nu au primit un răspuns. În consecință, apreciază că ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de a ne soluționa o cerere, în sensul dispozițiilor cuprinse art. 2 alin. 1 lit. din L. nr.
554/2004. U. "S. H." putea să acționeze și în cazul reclamanților la fel cum a procedat cu ceilalți absolvenți în cazul cărora s-a eliberat diplomele.
De asemenea apreciază că și răspunsul primit de la pârâtul M. E., C.,
T. și S. constituie un refuz nejustificat în raport cu art. 2 alin. 1 lit. din L. nr.
554/2004. Acest fapt rezultă pe de o parte, din faptul că există absolvenți aflați într-o situație similară cu a reclamanților, cărora li s-a eliberat diploma de licență", iar pe de altă parte, dispozițiile legale aplicabile în materie nu impun acreditarea raportat la formele de învățământ ci la nivelul structurilor instituționale de învățământ. În cuprinsul răspunsului primit de la M. E.,
C., T. și S., prin A. nr. 197911(...), li se comunică pe de o parte, că F. de P. din B. din cadrul U. "S. H." nu se regăsește în nicio hotărâre de guvern (a), iar pe de altă parte, că specializarea psihologie, forma de învățământ ID din cadrul facultății amintite, nu a fost acreditată prin nicio hotărâre de guvern (b).
Analizând cuprinsul anexelor hotărârilor de guvern invocate de pârâtul de rândul 2, se observă că în cadrul fiecăreia este inclusă U. "S. H." având în structura sa, F. de S. - P. A., F. de S. - P. din cadrul U. "S. H.", în HG nr. 9. se regăsește la pct. 6, în HG nr. 6. se regăsește la pct. 6 - subpunctul 9, în HG nr. 635/2008 este inclusă la pct. 6 - subpunctul 9. Prin urmare că este greșită susținerea MECTS privind inexistența facultății absolvite de reclamanții în cuprinsul hotărârilor de guvern prin care privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
În plus, hotărârile de guvern amintite mai sus, nu au fost adoptate cu scopul de a se reglementa formele de învățământ ce sunt acreditate. O astfel de distincție nu există la nivelul formelor de învățământ, ci doar raportat la nivelul structurilor de învățământ superior. Apoi, HG nr. 9., în vigoare la data înscrierii reclamanților în anul 1, nu face nicio distincție în privința formelor de învățământ. HG nr. 9. are 6 articole, nu stipulează nimic în privința formelor de învățământ, se referă strict la "structura instituțiilor", "structura specializărilor" și arată expres că "specializările sunt programe de studii". Se detaliază acolo universitățile cu facultăți le componente și specializările din cadrul acestora, însă nu există nicio referire la programele de studii sau la formele de învățământ.
O altă problemă care trebuie analizată este referitor la faptul că L. nr.
8., fosta lege a învățământului, nu impune ca acreditarea să se obțină prin raportare la forma de învățământ. În acest context, amintesc reclamantele că L. nr. 8. este legea la care trebuie să ne raportăm deoarece se aplica atât la data la care reclamanții au frecventat cât și la data la care au absolvit F. de S. - P., specializarea P., din cadrul U. S. H.. Dispozițiile Legii nr. 1/2011 nu sunt aplicabile situației juridice din prezenta speță, deoarece a intrat în vigoare după ce reclamanții am promovat examenul de licență.
În acest sens, atrag atenția asupra dispozițiilor cuprinse în art. 60 alin. 1 din L. nr. 8. - ,,Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvența redusa și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Apoi, alin. 3 al aceluiași articol - "Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită".
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță este ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă organizată forma de învățământ de zi. ar, indiferent la ce hotărâre de guvern de raportăm (nr. 9., nr. 6. sau nr.
635/2008) F. de S. - P. din cadrul U. "S. H.", specializarea psihologie, a fost acreditată.
De asemenea, L. nr. 87/2006 pentru aprobarea OUG nr. 7., privind asigurarea calității educației, prevede în art. 29 alin. 3 -"În învățământul superior, evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universală distinctă". În acest sens legiuitorul, a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universală distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum greșit se interpretează de către pârâtul de rândul 2.
Mai precis, programul de studiu (și nu forma de învățământ) duce la calificarea universală distinctă, întrucât, indiferent de forma de învățământ absolvită (zi, seral, frecvență redusă sau la distanță) calificarea universitară este aceeași. Ca atare, legea prevede foarte clar că se acreditează sau se evaluează doar programele de studii și nu formele de învățământ, acestea din urmă fiind doar modalități de desfășurare a programelor de studii.
A., potrivit principiului legalității trebuie să facem aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, și anume L. nr. 8. cât și a Legii nr.
87/2006, potrivit cărora acreditarea nu se raportează la forma de învățământ, ci la nivelul structurilor instituționale.
OG nr. 10/2009 nu poate fi aplicată În cazul reclamanților
Raportat la faptul că toate acțiunile pornite împotriva pârâtei U. "S. H." s-au demarat odată cu adoptarea OG nr. 10/2009, privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, în final apreciază că este necesar să formuleze unele observații referitor la aplicabilitatea acestui act normativ în cazul reclamanților.
A. art. 3 din OUG nr. 10/2009 stipulează că ,,(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul 1 în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul 1 în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă."
Coroborând aceste dispoziții cu cele din art. 1 din actul normativ amintit, ce stipulează că "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, U. "S. H." din B., înființată prin L. nr. 4., încetează școlarizare a pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță", rezultă că prevederile ordonanței nu sunt aplicabile reclamanților și nu pot constitui motiv de refuz pentru a li se elibera diplomele de licență, respectiv de recunoaștere a modulului pedagogic.
Legiuitorul face în mod clar mențiuni exclusiv cu privire la "studenții" înmatriculați în anul 1 în perioada 2005-2008, fără a face însă nicio trimitere la persoanele ce au promovat examenul de licență. Or, reclamanții erau licențiați din luna iunie 2009, astfel că nu intră sub incidența reglementărilor OUG nr. 10/2009, ce a intrat în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009.
De asemenea, nu trebuie omis nici principiul neretroactivității legii, principiu consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție și care prevede că legea civilă produce efecte doar pentru viitor.
În consecință, aplicarea OG nr. 10/2009 în cazul reclamanților, prin refuzul de a le elibera diplomele de licență în condițiile în care au promovat anterior intrării ei în vigoare, ar constitui o aplicare retroactivă a legii, fapt nepermis de C.
În drept s-au invocat prevederile art. din L. nr. 554/2004; art. 15 alin.
2 din Constituție;
În ședința publică din data de (...), Curtea din oficiu, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ ,art. 158 ,159 pct. 2 C.pr.civ.,art. 10 din L. nr.554/2004, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei,exceptie pe care a apreciat-o ca fiind fondată pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantelor vizează obligarea pârâtei U. S. H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diploma de licenta cu privire la care arata ca parata refuză nelegal eliberarea deși sunt absolvenți al facultăților pârâtei, iar eliberarea actelor solicitate decurge din activitatea sa.
Accesoriu acestui petit prin petitele II,III,IV se solicita de catre reclamante obligarea M.ui C., T. si S. la efectuarea demersurilor necesare în vederea eliberării diplomelor de licență, la emiterea aprobărilor legale și la punerea la dispoziția pârâtei de rang I a formularelor tip imprimate pe hârtia specială și înseriate, în vederea emiterii de către aceasta a diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, iar reclamantele M. D. și M. V. au solicitat, în plus față de rectul reclamanților, obligarea pârâtei de rând 1 la eliberarea diplomei privind recunoașterea modulului pedagogic Nivelul I.
Datorita acestor aspecte instanta a apreciat ca petitul principal al actiunii in functie de care se stabileste si competenta materiala este petitul 1
Celelalte petite respectiv petitele II,III,IV sunt petite accesorii care intra in competenta materiala de solutionare a instantei competente sa solutioneze petitul principal conform art. 17 C.pr.civ aplicabil si in aceasta materie conform art. 28 din L. 554/2004 .
Caracterul accesoriu al acestor petite rezulta din imprejurarea ca asa cum s-a aratat mai sus sunt concepute pentru a asigura conditiile necesare eliberarii propriu zise a diplomei de licenta si au asadar ca premisa obligatia paratei U. S. H. de a elibera actele solicitate de catre reclamanți. Ori in masura in care aceasta obligatie nu subzista nu pot exista nici obligatiile pretinse in aceste petite si similar daca obligatia din petitul 1 subzista pot subzista si aceste obligatii .
Din cuprinsul cererii rezultă ca prin petitul 1 reclamantele a înțeles să conteste în instanța de contencios administrativ refuzul nejustificat al pârâtei de randul 1 de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al acestuia respectiv acela de a i se elibera diploma de licență și suplimentele la aceasta diploma .
Competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de 10 din L. nr. 554/2004 si prevederile art. 2 alin 1 lit d si art. 3 pct. 1
C.pr. civ .
L. nr. 554/2004 reglementează, prin art. 10 alin. 1, competența materială a instanțelor de contencios administrativ în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente în sistemul administrației publice și criteriul valoric, atunci când litigiul privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
Din interpretarea coroborata a acestui text de lege cu cele cuprinse in Codul de procedura civila rezulta ca tribunalele sunt instanțe de drept comun in materia contenciosului administrativ, soluționând toate cauzele din aceasta materie cu exceptia procesele și cererile în materie de contencios administrativ și fiscal privind actele autorităților și instituțiilor centrale sau creante fiscale contestate mai mari de 500.000 lei pentru care competenta de solutionare revine in prima instanta curtilor de apel .
In speța față de obiectul actiunii se pune problema stabilirii competenței materiale prin prisma evaluării primului criteriu prevazut de art. 10 din L.
554/2004 mai sus indicat.
U. S. H. B. este o instituție de învățământ superior care este autorizata sa presteze un serviciu public in regim de putere publica sens în care este asimilată noțiunii de autoritate publică așa cum rezulta din art. 2 alin. 1 lit. b) teza a II-a din L. nr. 554/2004.
Problema este de a stabili daca U. S. H. B. este o persoană juridică ce poate fi asimilată unei autorități centrale .Curtea reține că deși în aparență s-ar putea reține că aceasta având sediul în B. ar părea că este o autoritate centrală aceasta nu are o structură , o organizare si o competenta teritoriala similară cu o autoritate a administrației publice centrale de stat respectiv o competenta care s-ar putea exercita pe intreg teritoriul tarii .
Așa fiind, Curtea reține că în speta nu sunt incidente prevederile art. 3 pct. 1 C.pr.civ sau art.10 din L. 554/2004 care reglementeaza competenta curtilor de apel doar pentru litigiile de contencios vizand actele autoritatilor si institutiilor centrale sau cele privind creante fiscale contestate mai mari de
500.000 lei prezentul litigiu fiind de competenta instantei de drept comun in materie de contencios administrativ respectiv de competenta materiala a tribunalului .
Din această perspectivă în temeiul art. 158 și art. 159 și art. 1591
C.pr.civ. Curtea va admite exceptia de necompetenta materiala si va declina competenta materiala tinind cont si de prevederile art. 10 alin. 3 din L.
554/2004 in favoarea Tribunalului B.-N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
B.-N..
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de A. C.
Declină competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...).
