Sentința nr. 412/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 412/2012
Ședința { F. publică} de la 07 I. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D. Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I. I., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat P. O. R., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care, reprezentanta reclamantei arată că la acest termen sunt prezenții numitele O. M. și Ș. M., sens în care solicită instanței încuviințarea înlocuirii martorilor B. I. și B. A. cu martorii prezenți.
Curtea, după deliberare, având în vedere faptul că administrarea probei testimoniale este un aspect câștigat cauzei, asupra căruia instanța s-a pronunțat la termenele anterioare, urmează a încuviința înlocuirea martorilor inițiali cu numitele O. M. și Ș. M., care urmează a fi audiate, în calitate de martori, declarațiile acestora fiind colaționate la dosar, la filele 72 și 73 dosar.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra cauzei de contencios administrativ de față;
Reține că prin contestația înregistrată la data de 24 februarie 2012 pe rolul acestei Curți de A., contestatoarea I. I. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C. J. DE P. C., să se anuleze Hotărârea nr. 30.439 din (...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.
Prin întâmpinare (f. 11) intimata C. J. de P. C. solicită respingerea contestației, deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamanta nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.
Examinând contestația, Curtea reține că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Prin Hotărârea nr. 30.439/(...) emisă de C. pentru aplicarea prevederilor L. nr. 1. s-a respins cererea formulată de contestatoarea I. I. cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1..(f.2)
Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamanta a depus declarații autentificate ale martorilor B. I. și B. A.
(f. 52, 54).
Întrucât declarația autentificată a acestor martori nu a fost suficient de convingătoare prin conținutul lor, Curtea în temeiul art. 129 alin. 4-6 C.pr.civ. coroborat cu art. 4 alin. 2 din H.G. nr. 127/2002 a dispus audierea acestor martorii, sub prestare de jurământ, pentru a se lămurii chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu, dar aceștia din motive de sănătate nu s-au prezentat în instanță.
În temeiul prev. art. 193 alin. 1 și 6 Cod pr.civ., sub prestare de jurământ, Curtea, la termenul de azi, a procedat la audierea altor martori propuși de reclamantă, și anume O. M. și S. M. (f. 72, 73), care prin declarațiile date în fața instanței, confirmă calitatea de refugiați a reclamantei și a familiei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de N.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente , având legătură cu obiectul cauzei.
De asemenea, mărturia testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei, împreună cu familia acesteia, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care a fost implicați personal.
Pe cale de consecință, Curtea va statua că, contestatoarea este îndreptățită să se bucure de efectele O. nr. 1. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.
1., motiv pentru care în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ se va admite contestația cu consecința anulării hotărârii atacate.
În temeiul aceleași dispoziții legale coroborate cu art. 18 alin. 1 din L. nr.
554/2004 intimata va fi obligată să recunoască contestatoarei calitatea de beneficiar al L. nr.1. și să-i acorde drepturile bănești ce i se cuvin potrivit prevederilor O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2011.
În temeiul art.274 C.pr.civ. instanța va obliga pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
{ F. |HOTĂRĂȘTE}:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I. I. cu domiciliul în com. Săvădisla, sat L., nr. 19, jud. C. împotriva pârâtei C. J. de P. C., cu sediul în C.-N., str.G. C., nr.2, jud.C. și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 30439/(...) emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al L. nr. 1.
și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O. nr. 1. aprobată prin L. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).
Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.
Red.M.D./L.C.C
4 ex./(...)