Sentința nr. 629/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 629/2012
Ședința publică de la 28 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect obligare emitere act administrativ ordin de acordare a distincțiilor prevăzut de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin O. nr. 5..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar datorate pentru acțiunea promovată.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C.pr.civ.
Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente acțiunii promovate, deși reclamanta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 3.
Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin
1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
32/1995, Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, disjunsă din dosarul nr. (...), reclamanta S. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S.
1. în principal, obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să emită în termen de
30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut la art. 13 pct. 8 din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr. 5., an școlar 2008 - 2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere;
2. în subsidiar, obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să completeze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, O. nr. 5399/(...) privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, an școlar 2008 - 2009, cu anexa privind solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta , sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere;
3. obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să publice în Monitorul Oficial al României, partea I, ordinul mai sus amintit, în principal, respectiv anexa la O. nr. 5. în subsidiar, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere;
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a emis ordin numai pentru personalul didactic din 3 județe: Covasna, Prahova și B..
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1073 și urm. Cod civil, art. 1516 și urm. NCC, art. 5803 Cod procedură civilă.
Pârâtul M. E., C., T. și S., legal citat, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
La termenul de judecată din data de (...), în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, Curtea, din oficiu, a invocat și pus în discuție excepția nelegalei timbrări a prezentei acțiuni, excepție pe care a analizat- o cu prioritate si pe care a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin citația primita la data de (...) reclamantei i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru de 4 lei si timbru judiciar de 0,30 lei pentru termenul de judecata din data de (...).
Aceasta taxa nu a fost contestata in condițiile art. 18 alin. 2 din Legea
146/1997, dar, cu toate acestea, până la închiderea dezbaterilor din data de (...), nu a fost depusă la dosar.
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceeași sancțiune este prevăzută si de art. 9 din OG 32/1995 in cazul neachitării timbrului judiciar.
Având in vedere cele mai sus expuse rezulta ca in speță sunt incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 si art. 9 din OG 32/1995 astfel ca in temeiul acestor texte de lege Curtea va admite excepția de netimbrare si va anula ca netimbrata acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite excepția nelegalei timbrări și în consecință:
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta S. E. cu domiciliul în J. B., nr.415, jud.B.-N. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S. cu sediul în B., str.G-ral B., nr.28-30, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. A. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
4 ex./(...)