Sentința nr. 7462012/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii | 
 | 
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR 7462012
Ședința ata de 24 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare contestația formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților și a martorilor T. V. și R. G. de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și precizări, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea constată că la termenul anterior, din oficiu, în baza principiului rolului activ al instanței, s-a dispus audierea martorilor care au dat declarații în fața notarului public, respectiv T. V. și R. G., fiind citați în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc refugiul, cu mențiunea aplicării dispozițiilor art. 188 C.pr.civ.
De asemenea se constată că aceștia nu au înțeles să dea curs solicitării instanței de a se prezenta la acest termen de judecată în vederea lămuririi aspectelor de fapt ale cauzei.
În acest context și raportat la dispozițiile art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) din data de (...), reclamantul Ș. V. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 31694 din data de (...) emisă de C. pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 1. din cadrul pârâtei C. J. DE P. C. și obligarea acestei să-i recunoască, în temeiul O.G. nr. 105/1999 calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de acest act normativ aprobat prin L. nr. 1..
În motivare cererii, reclamantul a pretins că hotărârea atacată nu explicitează care sunt motivele respingerii cererii sale și care sunt datele contradictorii în dovedirea calității de refugiat.
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune morale ca urmare a întârzierii cu care C. s-a pronunțat asupra cererii sale.
La rândul său, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor date în fața notarului public sunt sumare neconducând la concluzia existenței persecuției reclamantului și a familiei acestuia. (f. 8)
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...), sub nr. 5349, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 31694/(...) pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că acesta nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 1..(f.9)
La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că datele furnizate de către reclamant în dovedirea cererii sale sunt contradictorii.
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
Față de aceste dispoziții legale și starea de fapt existentă, instanța a dispus ascultarea martorilor R. G. și T. V., aceleași persoane care au dat declarațiile notariale de care reclamantul s-a prevalat în fața C. județene de pensii - fila 14, pentru a se stabili cu certitudine incidența prev. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin L. nr. 1. și pentru a vedea astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii pretinse, în acest sens fiind emise citațiile ale căror dovezi de îndeplinire a procedurii de citare se află la filele 23-24 din dosar.
La termenul de azi, Curtea a constatat că datorită absenței reclamantului și a martorilor este în imposibilitate audierii acestora în instanță.
În aceste împrejurări, cum reclamantul nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele invocate, cu toate stăruințele instanței, audierea nemijlocită a martorilor fiind o condiție necesară pentru stabilirea situației de fapt invocate de către reclamant, acțiunea lui urmează a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în disp. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la (...) și până la (...) a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a C. J. de P. C. la plata de daune morale, Curtea constată că reclamantul a depus cererea în (...) - fila 10, iar pârâta s-a pronunțat în (...), termenul fiind unul rezonabil raportat și la multitudinea solicitărilor formulate în temeiul Legii nr. 1. cu care se confruntă instituția.
Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din L. nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Ș. V. domiciliat în loc. C. T., str. Ecaterina V., nr. 17, jud. C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C. cu sediul în C.- N., str. G. C., nr. 2, jud. C., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
4 ex./(...)








