Sentința nr. 812/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 812/2012

Ședința { F. publică} de la 02 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant B. A. în contradictoriu cu pârât C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 2 noiembrie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere formulată de reclamantă prin care se solicită înlocuirea martorilor cu declarații notariale aflate la dosar, aceștia neputându-se prezenta din motive medicale, sens în care se anexează adeverințe medicale.

Curtea, după deliberare, încuviințează cererea reclamantei privind înlocuirea martorilor cu declarații notariale la dosar cu martorii propuși de reclamantă: U. I. și B. T.

Constatând că martorii sunt prezenți la acest termen de judecată, se procedează la audierea acestora, sub prestare de jurământ, depozițiile martorilor fiind consemnate în procesele verbale aflate la filele 24 și 25 din dosar.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de (...), reclamanta B. A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., să se dispună anularea hotărârii nr. 31818 din (...) emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se acorde drepturilor prevăzute de L. nr. 1., deoarece a fost persecutat etnic și refugiat în perioada octombrie 1940-mai 1945 din localitatea de domiciliu sat N., com. Mintiu Gherlii, jud.C. în localitatea G., fapt pe care l-a dovedit cu înscrisuri și acte.

Pârâta C. J. DE P. C., prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei, deoarece acesta nu a făcut dovada prin acte oficiale eliberate de către organele competente a refugiului din motive etnice, așa cum impune art. 1169 Cod civil, singura dovadă fiind declarațiile celor 2 martori dar care sunt mult prea generale și stereotipe, lipsind orice detaliu referitor la data exactă a plecării și revenirii din refugiu și la împrejurările concrete care i-au determinat pe martori să memoreze înfățișarea și identitatea reclamantei, neputând sta astfel la baza acordării indemnizației de refugiat. (f. 10).

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. 84142, reclamanta B. A. a solicitat pârâtei C. J. de P. C. recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor U. L. și D. I., autentificate la notarul public.

Prin hotărârea nr. 31818 din data de (...), pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 lit. c din O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1.. (f.2)

Analizând dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., Curtea constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit

Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art. 1 din L. nr. 1. și copiii minori ai persoanelor refugiate - în înțelesul legii - întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori. Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii, întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.

Conform art. 100 C.fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 6 ind. 1 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Pentru a suplini aceste carențe, în temeiul prev. art. 193 alin. 1 și 6 Cod pr.civ., sub prestare de jurământ, la termenul de azi, Curtea, a procedat la audierea martorilor B. T. și U. I. (f. 25-26), care prin declarațiile date în fața instanței, confirmă calitatea de refugiați a membrilor familiei reclamantei. A., conform declarațiilor, în perioada 1940 - 1945 martorii au fost refugiați împreună cu părinții lor care s-au întâlnit cu părinții reclamantei în refugiu în localitatea G., respectiv C., aceștia părăsind localitatea de domiciliu, B., respectiv S. datorită persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de N.

Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei și relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Mai mult, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care, la rândul lor, sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 1., fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a I.C.C.J.). A., martorul B. T. a prezentat legitimația de refugiat nr. 401, drepturile sale fiind conferite prin hotărârea nr. 11213/(...), iar martorul U. I. deține legitimația de refugiat nr. 269 prin care li s-a recunoscut statut de refugiat si drepturile corelative.

Drept urmare, în temeiul art. 18 din L. nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 31818/(...) a pârâtei și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada octombrie 1940-martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de O. nr. 1., aprobată prin L. nr. 1., începând cu data de (...).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. A. cu domiciliul în com. Mintiu Gherlii, sat N., nr. 84, jud. C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C. cu sediul în C.-N., str. George C., nr. 2, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr.31818/(...) emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940-martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O. aprobată prin L. nr.1. cu modificările ulterioare, începând cu data de (...).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. A. B.

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 812/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal