Sentința nr. 835/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 835/2012

Ședința 06 N. 2012

Completul compus din: P. D. P.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea cererii de suspendare și acțiunea în contencios formulată de reclamantul C. J. C. PRIN P. C. J. C. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - D. P. D. C. A., având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A ,

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamantul C. J. C. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - D. P. D. C. A., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: suspendarea executării N. de stabilire a corecției financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr. 2235507/D.G.D.G.A./(...), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; anularea în tot a N. de stabilire a corecției financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr.

2235507/D.G.D.G.A./(...).

În motivarea cererii arată că C. J. C. a implementat proiectul

"Elaborarea Strategiei de dezvoltare a J. C. pentru perioada 2014 - 2020", cod SMIS 12836, finanțat prin contractul de finanțare nr. 211/(...).

Prin acest proiect, s-a dorit elaborarea Strategiei de dezvoltare a J. C. pentru perioada 2014 - 2020, strategie care să fie corelată cu programele și politicile de la nivel regional, național și european. Strategia trebuie să identifice nevoile reale de dezvoltare ale J. C., pe o bază consultativă care să asigure consensul asupra priorităților de dezvoltare, a direcțiilor de acțiune strategică, pe termen scurt, mediu și lung și transpunerea lor într-un portofoliu de proiecte cu impact ridicat asupra comunității.

În urma derulării procedurii de achiziție publică, contractul de servicii de consultanță și instruire pentru elaborarea Strategiei de D. a J. C., s-a încheiat între C. J. C. și Institutul Regional pentru Cercetare, Educație și

Transfer Tehnologic S.A.

În urma controlului efectuat de către Ministerul Administrației și

Internelor - D. pentru D. C. A., prin P. N. de stabilire a corecției financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr. 2234261/D.G.D.G.A./(...), s-a constatat faptul că "Prin stabilirea cerințelor de calificare de către autoritatea contractantă privind indeplinirea capacității tehnice și/sau profesionale, există prezumția restricționării participării la procedura de atribuire a contractului a acelor operatori economici care au acumulat experiență similară în prestarea unor servicii de consultanță similare dar care nu au fost finanțate din fonduri structurale nerambursabile. De asemenea, solicitarea ca operatorii economici să dispună in cadrul echipei de proiect de un manager de proiect care să dețină 5 ani experiență în managementul proiectelor finanțate din fonduri structurale nerambursabile

(fonduri preaderare, fonduri structurale etc) este de asemenea o cerință minimă de calificare ce poate restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului a acelor operatori economici ce au cooptat în cadrul echipei de proiect un expert ce are o experiență mai mică de 5 ani sau care are o experiență în domeniul de 5 ani acumulată în cadrul unor proiecte ce nu au fost finanțate din fonduri structurale nerambursabile "

În baza acestor constatări s-a stabilit corecția financiară aplicată contractului de servicii Of. 15/5769/(...) în cuantum de 5%, respectiv

15.800,00 lei.

Împotriva P.ui N. de stabilire a corecției financiare, prin adresa nr.

10469/(...), C. J. C. a formulat un punct de vedere prin care a contestat decizia de aplicare a corecțiilor financiare.

Argumentele C. J. C. au fost respinse de către Ministerul

Administrației și Internelor - D. P. D. C. A., care a emis N. de stabilire a corectiei financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr. 2235507 / D.G.D.G.A./

(...).

Prin adresa nr. 13265/(...), C. J. C. a formulat în temeiul prevederilor articolului 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, plângere prealabilă, dar care fost respinsă prin decizia internă a M..I. - A.M.P.O.D.C.A. nr. H/613/(...).

În ceea ce priveste anularea în tot a N. de stabilire a corectiei financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr.

2235507/D.G.D.G.A./(...), arată că:

Atât verificările, cât și întreaga întemeiere de drept a P. N. de stabilire a corecției financiare, cât și a N. de stabilire a corecției financiare nr.

2235507/D.G.D.G.A./(...) au fost întocmite în baza Ordonanței de urgență a G. nr. 6. iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 30 iunie 2011 și a normelor de aplicare publicate ulterior. Însă, procedura de licitație pentru atribuirea contractului de servicii a fost lansată prin anunțul nr.

114829/(...). A., nici la lansarea procedurii, nici la data încheierii contractului ((...)), O. de urgență a G. nr. 6. iunie 2011 nu erau în vigoare.

Neretroactivitatea legilor, este un principiu de drept, consacrat inclusiv prin C. R., care la articolul 15, alineat 2, prevede că "legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale mai favorabile" .

Acuzația adusă reclamantei, că prin impunerea cerinței ca managerul de proiect să aibă 5 ani experiență în managementul proiectelor finanțate din fonduri structurale nerambursabile poate conduce la restricționarea concurenței între operatorii economici, este nefondată. Prin acest proiect, deosebit de complex, s-a dorit elaborarea Strategiei de dezvoltare a J. C. pentru perioada 2014 - 2020, strategie care să fie corelată cu programele și politicile de la nivel regional, național și european. Strategia trebuie să identifice nevoile reale de dezvoltare ale J. C., pe o bază consultativă care să asigure consensul asupra priorităților de dezvoltare, a direcțiilor de acțiune strategică, pe termen scurt, mediul și lung și transpunerea lor într-un portofoliu de proiecte cu impact ridicat asupra comunității. A., consideră că contractul de servicii de consultanță și instruire pentru elaborarea Strategiei de D. a J. C., este de o complexitate deosebită.

C. prevederilor articolului 178, alineat 2 din O. de urgență a G. nr. 3. privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, "A. contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinte minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire. "

Cu privire la această situație, A. N. pentru Reglementarea și

Monitorizarea Achizițiilor P.e, în interpretarea dată prin N. din 22 martie

2011, publicată pe site-ul oficial al instituției www.anrmap.ro consideră că: "În vederea evitării încălcării prevederilor art. 178, alin (2) din o. U G. nr. 3. se va considera ca restrictivă impunerea unui număr de ani mai mare de 5 pentru experientă profesională generală, respectiv mai mare de 3 ani pentru experientă profesională specifică, cu exceptia următoarelor situatii: a) atunci când există reglementări specifice, care vor fi menționate la nivelul anunțului/invitației de participare; b) atunci când contractele ce urmează a fi atribuite sunt de o complexitate deosebită și pentru îndeplinirea acestora autoritatea contractantă stabilește ca fiind necesară impunerea unui număr de ani pentru experientă profesională superior celui mentionat anterior.

A., în cazul anunțului de participare, completarea acestor informații se va face în cadrul secțiunii 1112.3. - "Capacitate tehnică".

Articolul 3 din Ordinul Autorității N.e pentru Reglementarea și

Monitorizarea Achizițiilor P.e nr. 313 din 29 iunie 2011 cu privire la interpretarea anumitor dispoziții privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, prevede faptul că "Orice document emis de alte organisme/autorități, cu excepția Autorității N.e pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor P.e, prin care se impune respectarea de către entitățile juridice menționate la art. 2 a regulilor privind derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, nu produce efecte juridice. "

per a contrario, respectarea oricărui document emis de A. N. pentru

Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor P.e pentru interpretarea prevederilor legale privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, este obligatorie.

Având în vedere complexitatea proiectului, respectiv elaborarea

Strategiei de dezvoltare a J. C. pentru perioada 2014 - 2020, considerăm că impunerea cerinței susmenționate nu încalcă prevederile articolului 178, alineatul 2 din O. nr. 3..

Mai mult, această interpretare a fost emisă anterior lansării procedurii de achiziție publică, este publicată pe site-ul A., deci este opozabilă C. J. C..

Efectele "abaterii" constatate sunt ipotetice, respectiv faptul că ar exista prezumția restricționării participării operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului, nu este de natură a demonstra eventuale implicații asupra corectitudinii desfășurării procedurii.

La procedura de achiziție în cauză, nu au existat ofertanți care să solicite modificarea criteriilor sau să reclame această restricționare. Mai mult, documentația de licitație a fost verificată anterior publicării de către S., precum și de către C. N. de S. a C., în cadrul procedurii de verificare a contestați ei depuse de către operatorul economic S.c. HALCROW ROMÂNIA S.R.L.

Prejudiciul cauzat ofertanților nu este clar și cuantificabil, nu constituie un element cu implicații financiare. Acesta nu poate fi demonstrat Într-un mod obiectiv, nici la nivelul ofertanți lor, nici în cadrul proiectului sau a contractului atribuit prin această procedură, nici că ar fi viciat procedura de atribuire a contractului. Consideră nejustificată și discreționară decizia de aplicare a cuantumului corecției financiare (5 %) mai ales că nu au fost nici arătate, nici demonstrate, implicațiile financiare ale abaterii.

A., pentru motivele precizate în N. de constatare, simple susțineri ipotetice, prezumate, despre lezarea/limitarea unor potențiali ofertanți neidentificați, considerăm că nu poate fi aplicată o corecție sau sancțiune, fără a fi demonstrat un efect cuantificat.

Termenul de "abatere" nu este definit nici de către O. de urgență a G. nr. 66/ 2011, nici de către normele de aplicare a acesteia. Însă, OUG nr. 6. definește noțiunea de "neregulă", noțiune care include toate tipurile de abateri. C. articolului 2, alineat 1, litera a) din acest act normativ, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice nationale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit ".

P. a intruni elementele constitutive ale neregulii, respectiv ale abaterii, trebuie îndeplinite cumulativ toate prevederile susmenționate. În speță, nu poate fi reținută abaterea, întrucât fapta nu a prejudiciat și nici nu poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internationali și/sau fondurile publice nationale aferente acestora.

Prin întâmpinare, intimata - MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI

INTERNELOR - D. P. D. C. A., a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivare arată că în fundamentarea notei de stabilire a corecției financiare nr. 2235507/(...), intimata a invocat dispozițiile legale în materie care au reprezentat temeiul emiterii acesteia, și totodată a prezentat punctul de vedere al A. referitor la interpretarea dispozițiilor art. 178 alin. (2) din O. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare.

În procesul de verificare, management și control al gestionării fondurilor europene, singurele autorități îndrituite să efectueze verificări și să constate abateri de la prevederile legislației în domeniul achizițiilor publice sunt Autoritățile de M., A. de C. și P. din cadrul M.ui Finanțelor P.e, A. de A. din cadrul Curții de C. a R. și C. E..

Așa cum a fost precizat în nenumărate scrisori adresate S. membru de către C. E., în . principilor care guvernează sistemul de gestiune al fondurilor europene, autoritătile cu competente în gestionarea fondurilor europene se pot baza pe sistemul national ex-ante de verificare a achizitiilor publice pentru a-și îndeplini obligatiile stipulate la art. 60 alin. (b) din Reg. CE nr. 1083/2006, Însă au responsabilitatea finală și integrală de verificare a legalitătii tuturor procedurilor de . . . de . beneficiarii fondurilor europene, indiferent de verificările ex-ante și ex-post efectuate de către alte institutii nationale, inclusiv supervizarea calității și eficienței verificărilor efectuate de către A. și U.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că, sistemul national de verificare ex-ante a demonstrat că nu a fost eficient în detectarea neregulilor, autorităților de management li s-a recomandat suplimentarea si întărirea verificărilor efectuate asupra procedurilor de achizitii derulate de către beneficiarii fiecărui program în parte, încă din luna iulie 2011.

A., atât autoritățile de management, cât și autoritatea de certificare a plătilor din cadrul M.F.P. trebuie să se asigure de functionarea corectă și eficientă a mecanismelor de verificare si control, în conformitate cu obligatiile acestora din regulamentele Comisiei Europene.

Aceste două structuri trebuie să corecteze cheltuielile neeligibile înainte de certificarea acestora de către C. E., în baza verificărilor proprii asupra legalitătii și regularitătii tranzactiilor efectuate de către beneficiarii programelor operationale si fără să tină cont de verificările efectuate de către alte institutii nationale care nu fac parte de sistemul de gestionare și control al fondurilor europene.

Referitor la susținerea reclamantului potrivit căruia "termenul de abatere nu este definit de către O. nr. 6., cu modificările și completările ulterioare, nici de către normele de aplicare a acesteia", învederează instanței de judecată următoarele:

O. nr. 6., cu modificările și completările ulterioare, reglementează activitatea de prevenire, constatare și sancționare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Activitatea de prevenire reprezintă identificarea și gestionarea riscurilor, elaborarea și urmărirea aplicării procedurilor de management și a celorlalte instrumente de control intern, care să asigure corectitudinea acordării și utilizării fondurilor europene.

Potrivit art. 6 din actul normativ sus-menționat, "autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației nationale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli".

A., potrivit alin. 3 al aceluiași articol, "autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situatia în care constată abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achizitie ... " .

Așadar, potrivit celor sus-menționate, legiuitorul a reglementat obligația autorității de a aplica reduceri procentuale în situția constatării unor abateri de la legalitate a cheltuielilor solicitate la plată de către beneficiari, fapt consemnat de altfel și În conținutul actului a cărui anulare se solicită.

Față de toate considerentele expuse mai sus, solicită respingerea cererii de suspendare a executării N. de stabilire a corecției financiare nr.

2.235.507/(...) emisă de către A. de M. pentru Programul Operațional D. C. A., iar pe fond, respingerea acțiunii formulată de către reclamant ca neîntemeiată, urmând să fie constatată temeinicia și legalitatea actului contestat și a măsurilor dispuse prin acesta.

Examinând acțiunea instanța reține următoarele:

Între intimată și reclamantul C. J. C. a fost perfectat contractul de finanțare nerambursabilă nr. 211/(...), având ca obiect implementarea proiectului cu titlul "Elaborarea Strategiei de dezvoltare a județului C. pentru perioada 2014-2020 ", cod SMIS 12836.

Prin anunțul de participare nr. 114829/(...), reclamantul C. J. C. a lansat în S. procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de servicii de consultanță și instruire pentru elaborarea Strategiei de D. a județului C., pentru perioada 2014-202, în cadrul proiectului ,,"Elaborarea Strategiei de dezvoltare a județului C. pentru perioada 2014-2020 ", având cod SMIS 12836.

C. J. C., în calitate de autoritate contractantă, a atribuit S.C. Institutul Regional pentru Cercetare, Educație și Transfer Tehnologic S.A., contractul de achiziție publică nr. 15/5769/(...), având ca obiect prestarea de servicii de consultanță și instruire pentru elaborarea Strategiei de D. a județului C., pentru perioada 2014-2020.

În urma controlului efectuat de către Ministerul Administrației și

Internelor - D. pentru D. C. A., prin P. N. de stabilire a corecției financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr. 2234261/D.G.D.G.A./(...), s-a constatat faptul că "Prin stabilirea cerințelor de calificare de către autoritatea contractantă privind indeplinirea capacității tehnice și/sau profesionale, există prezumția restricționării participării la procedura de atribuire a contractului a acelor operatori economici care au acumulat experiență similară în prestarea unor servicii de consultanță similare dar care nu au fost finanțate din fonduri structurale nerambursabile. De asemenea, solicitarea ca operatorii economici să dispună in cadrul echipei de proiect de un manager de proiect care să dețină 5 ani experiență în managementul proiectelor finanțate din fonduri structurale nerambursabile

(fonduri preaderare, fonduri structurale etc) este de asemenea o cerință minimă de calificare ce poate restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului a acelor operatori economici ce au cooptat în cadrul echipei de proiect un expert ce are o experiență mai mică de 5 ani sau care are o experiență în domeniul de 5 ani acumulată în cadrul unor proiecte ce nu au fost finanțate din fonduri structurale nerambursabile "

În baza acestor constatări s-a stabilit corecția financiară aplicată contractului de servicii Of. 15/5769/(...) în cuantum de 5%, respectiv

15.800,00 lei.

În cadrul secțiunii V.4) capacitatea tehnică și/sau profesională, din fișa de date a achiziției, parte a documentației de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat următoarele cerințe de calificare.

Lista principalelor prestări de servicii din ultimii 3 ani: 2. Ofertanții trebuie să facă dovada faptului că în intervalul solicitat, respectiv în ultimii 3 ani (2008,2009 și 2010) au îndeplinit și finalizat cu succes 1 contract de achiziție publică care a avut ca obiect servicii de elaborare de strategii/planuri de dezvoltare, în favoarea unei autorități locale sau guvernamentale, finanțat total sau parțial din fonduri nerambursabile.

În cadrul secțiunii Informații privind capacitatea profesională a fost solicitată următoarea cerință minimă de calificare:

Manager de proiect.Expertul propus trebuie să îndeplinească următoarele condiții minimale: absolvent de studii universitare de lungă durată/postuniversitare, 5 ani experiență în managementul proiectelor finanțate din fonduri structurale nerambursabile și să dețină certificat de manager de proiect.

În virtutea dreptului conferit de prevederile art. 188 alin. (2) lit. d) din O. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă poate solicita operatorilor economici, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a acestora, informații cu privire la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului responsabil pentru îndeplinirea contractului de servicii.

Ministerul Administrației și Internelor - D. pentru D. C. A. prin N. de stabilire a corecției financiare încheiată la data de (...), înregistrată sub nr.

2235507/DGDGA/(...) a constatat faptul că C. Local al municipiului C.-N. a încălcat prevederile art. 178 din OUG nr. 3. privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: a impus condiția ca operatorii economici să dețină experiență similară în profesarea unor servicii de consultanță finanțate din fonduri structurale nerambursabile și a impus condiția ca operatorii economici să dispună în cadrul echipei de proiect de un manager de proiect care să dețină 5 ani experiență în managementul proiectelor finanțate din fonduri structurale nerambursabile.

Critica adusă reclamantei că prin impunerea cerinței ca managerul de proiect să aibă 5 ani experiență în managerul proiectelor finanțate din fonduri structurale nerambursabile poate conduce la restricționarea concurenței între operatorii economici, este nefondată. Prin acest proiect s- a dorit elaborarea Strategiei de dezvoltare a J. C. pentru perioada 2014-

2010, strategie care să fie corelată cu programele și politicile de la nivel regional, național și european. Strategia trebuia să implice nevoile de dezvoltare ale J. C. pe o bază consultativă care să asigure consensul asupra priorităților de dezvoltare, a direcțiilor de acțiune strategică, pe termen scurt, mediu și lung și transpunerea lor într-un portofoliu de proiecte cu impact ridicat asupra comunității.

Potrivit art. 176 din OUG nr. 3., autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare printre altele la : c) situația economică și financiară; d) capacitatea tehnică și profesională iar potrivit art. 178 în cazul în care pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 176 lit. c) și d) autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi candidați calificați, atunci aceste cerințe trebuie să fie precizate conform principiului transparenței în cadrul invitației/anunțului de participare.

Din interpretarea celor două articole reiese că atunci când se impune autoritatea contractantă poate impune anumite condiții minime de calificare.

În cauză cerințele au fost prevăzute în mod legal și întemeiat raportat la complexitatea proiectului, la fondurile inclusiv europene alocate pentru realizarea acestuia.

Raportat la complexitatea proiectului ce s-a derulat, la modul de elaborare a procedurii de achiziție, nu se poate reține că autoritatea contractantă a restricționat participarea altor ofertanți la procedură.

În cauză nu se poate reține în sarcina reclamantei săvârșirea unei nereguli cu ocazia derulării proiectului sus arătat.

C. art. 2 alin. 1 lit. a neregula reprezintă „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității competente în gestionarea fondurilor europene care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene bugetele donatorilor publici internaționali și fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

P. a întruni elementele constitutive ale neregulii, respectiv ale abaterii, trebuie îndeplinite cumulativ toate prevederile susmenționate. În speță, nu poate fi reținută abaterea, întrucât fapta nu a prejudiciat și nici nu poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora.

P. aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul C. J. prin P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor -. pentru

D. C. A. și în consecință va dispune anularea N. de stabilire a corecției financiare nr.2235507/DGDGA/(...) la data de (...) de pârâtă.

P. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de reclamantul C. J. prin P., cu sediul în C.-N., Cl. D. nr.106 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor -. pentru D. C. A. cu sediul în B., P. R. nr. 1, sector 1 și în consecință :

- dispune anularea N. de stabilire a corecției financiare nr.2235507/DGDGA/(...) încheiată la data de (...) de pârâtă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, (...).

P. GREFIER D. P. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

5 ex/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 835/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal