Sentința nr. 884/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 884/2012
Ședința 16 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul CUC T. F. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I., având ca obiect sesizări conform L. 144/2007 contestație raport evaluare ANI.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 2 noiembrie
2012,, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamantul CUC T. F. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I. s-a solicitat anularea Raportului de E. nr. 9462/G/II/(...) intocmit de catre A. N. de I. (ANI) in data de (...) si comunicat reclamantului in data de (...) ca fiind nelegal.
În motivare s-a arătat că:
In fapt : reclamantul contestatator a avut calitatea de consilier judetean in cadrul C. J. C., pana in luna noiembrie 2011, cand a renuntat la aceasta calitate prin demisie.
Prin Raportul de eveluare 9462/G/II/(...) intocmit de catre A. N. de I. (ANI) s-a concluzionat faptul ca s-au identificat elemente in sensul existentei unui conflict de interese in conformitate cu prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.
176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea L. nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea A.N.I., prin faptul ca reclamantul, consilier J. in cadrul C. J. C., a participat la deliberarea si adoptarea H. nr. 30/(...) a C. J. C., privind aprobarea bugetului general propriu pentru anul 2009, in a carei anexa este alocata suma de 120.000 lei pentru obiectivul de investitii "A. drum de cces la gospodaria de apa din localitate a C., jud. C." Se mentioneaza ca lucrarea a fost executata de catre SC G. C. SRL (...)), societate comerciala in care sotia reclamantului, Cuc D. C., detine atat functia de asociat (50%) cat si cea de administrator, incepand din data de (...).
Totodata in susmentionatul raport s-a stabilit ca ar exista indicii privind incalcarea de catre reclamant a prevederilor art. 253 ind. 1 alin.l din Codul Penal
- infractiunea de "conflict de interese".
Prin acelasi raport de evaluare s-a identificat existenta unei stari de incompatibilitate prin incalcarea dispozitiilor at. 90 din Legea nr. 1. privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, odata cu incheierea de catre C. J. C. (institutie unde reclamantul ocupa functia de consilier judetean) a A. C. nr.72/(...) cu SC G. C. SRL - JI(...),societate comerciala unde sotia reclamantului detine atat calitatea de administrator cat si de asociat.
Consideră ca nu a incalcat prevederile legale susmentionate, cel putin nu cu rea credinta, pentru urmatoarele motive:
Cu ocazia adoptarii de catre C. J. C. a H. nr. 30/(...) reclamantul, într- adevar a participat si votat, dar nu a avut nici un interes in sensul celor mentionate in Raportul de E. De observat ca in procesul verbal de consemnare al sedintei din data de (...) reclamantul a luat cuvantul si a incercat sa apar interesele institutiilor din zona pe care o reprezintă, in speta Spitalele din Turda si C. T., pentru a se aloca si acestor institutii sumele necesare desfasurarii activitatii.
Practic, prin hotararea sus mentionata, nr. 30/(...) s-a stabilit si votat intregul buget pentru anul 2009 si nicidecum bugetul pentru lucrarea de investitie care urma sa o execute societatea comerciala la care sotia reclamantului este asociat si administrator.
Reclamantul s-a aflat intr-o eroare cu privire la acest fapt, cu privire la conflictul de interese. A se observa in acest sens ca la sedinta din luna aprilie a anului 2009, reclamantul nu a votat, aratand ca se află in conflict de interese. (a se vedea notele de sedinta mentionate mai sus, pe care le va depune in probatiune).
Cu privire la aspectul mentionat in Raportul de evaluare, în care se specifica aspecte privind incalcarea art. 253 ind. 1 C. pen, consideră ca nu sunt indeplinite elementele constitutive ale unei astfel de infractiuni, raportat la prevederile alin. 2 al aceluias articol din Codul Penal, si anume "D. alin.1 nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative", intrucat, hotararea nr. 3. a C. J. C. dupa parerea reclamantului, este un act normativ prin care se stabileste bugetul general al judetului pentru anul 2009 si nicidecum un act administrativ sau de alta natura cu character individual sau care sa prevad a o anume situatie.
Mentionează ca va reveni cu completari si precizari la aceasta plangere, pana la primul termen de judecata, dupa consultarea si angajarea unui avocat.
In drept s-au invocat prevederile: Legea 144/2007, Legea 176/2010, Legea
Contenciosului administrative, Codul de procedura civila.
In probatiune: Raportul de evaluare susmentionat, procesele verbale de sedinta ale C. J. C.- martie - mai 2009, orice alte probe s-ar dovedi necesar de administrat pe parcursul dezbaterilor.
Reclamantul CUC T. F. a formulat precizări la contestație prin care solicita: Anularea raportului de evaluare nr. 9462/G/ll/(...) ca fiind nefondate.
In fapt: Asa cum a aratat și în Contestatia formulată, reclamantul contestatator a avut calitatea de consilier judetean in cadrul C. J. C., pana in luna noiembrie 2011, cand a renuntat la aceasta calitate prin demisie.
Prin Raportul de evaluare 9462/G/II1(...) intocmit de catre A. N. de I. (ANI) s-a concluzionat faptul ca s-au identificat elemente in sensul existentei unui conflict de interese in conformitate cu prevederile art.20 alin.l din Legea nr.
176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea L. nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea ANI, prin faptul ca reclamantul, consilier J. in cadrul C. J. C., a participat la deliberarea si adoptarea H. nr. 30/(...) a C. J. C., privind aprobarea bugetului general propriu pentru anul 2009, in a carei anexa este alocata suma de 120.000 lei pentru obiectivul de investitii "A. drum de cces la gospodaria de apa din localitatea C., jud. C." Se mentioneaza ca lucrarea a fost executata de catre SC G. C. SRL (11(...)), societate comerciala in care sotia reclamantului, Cuc D. C., detine atat functia de asociat (50%) cat si cea de administrator, incepand din data de (...).
Totodata in susmentionatul raport s-a stabilit ca ar exista indicii privind incalcarea de catre reclamant a prevederilor art. 253 ind. 1 alin.l din Codul
Penal- infractiunea de "conflict de interese".
Prin acelasi raport de evaluare s-a identificat existenta unei stari de incompatibilitate prin incalcarea dispozitiilor at. 90 din Legea nr. 1. privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, odata cu incheierea de catre C. J. C. (institutie unde reclamantul ocupa functia de consilier judetean) a A. C. nr.72/(...) cu SC G. C. SRL - 11(...), societate comerciala unde sotia reclamantului detine atat calitatea de administrator cat si de asociat.
Consideră ca nu a incalcat prevederile legale susmentionate, pentru urmatoarele motive:
1. Cu ocazia adoptarii de catre C. J. C. a H. nr. 30/ (...) reclamantul , într-adevăr a participat si votat , pe ordinae de zi a sedintei C. J., la punctual nr.
3 fiind "P. de hotărâre privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009
". Practic, prin hotararea sus mentionata, nr. 30/(...) s-a stabilit si votat intregul buget pentru anul 2009 si nicidecum bugetul pentru lucrarea de investitie care urma sa o execute societatea comerciala la care sotia reclamantului este asociat si administrator.
2. Cu ocazia incheierii acordului contractual nr. 72/2008 reclamantul nu a facut parte din comisia care a ales oferta cea mai avantajoasa in cursul procedurii de achizitie publica, nu a participat la semnarea acordului contractual nr.72/2008 si nu a facut parte nici din comisia de receptie, pentru a se putea vorbi de un anume conflict de interese.
3. Pentru a fi un conflict de interes, in sensul prevederilor art. 70 din
Legea nr.1. , ar fi trebuit sa aibă un interes patrimonial care sa influenteze indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor ce îi reveneau conform actelor normative. Or, reclamantul, participand in cadrul sedintei si votand , Nu a incalcat prevederile legale privind conflictul de interese, prin hotararea nr. 3. fiind aprobat Bugetul judetului pentru anul 2009 si nu Bugetul pentru lucrarea de amenajare drum din localitatea C. P. supusa dezbaterilor, conform punctului 3 de pe ordinea de zi a sedintei din (...) era "aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009" si nicidecum bugetul pentru obiectivul de investitii la care face referire intimata
Cu privire la aspectul mentionat in Raportul de evaluare, in care se specifica aspecte privind incalcarea art. 253 ind. 1 C.pen, prin R. P. data in dosarul cu nr. 67/P/2012 al P. de pe L. Curtea de A. C. s-a dispus Neinceperea Urmaririi Penale impotriva reclamantului , in baza art. 228 alin. 1 si art.l0 lit. d c.pr. pen., faptei lipsindu-I latura obiectiva a infractiunii, si anume participarea reclamantului la luarea deciziilor in urma carora SC G. C. a realizat un folos material. Din actele premergatoare efectuate in cauza a rezultat ca reclamantul Cuc T. F. nu a facut parte din comisia care a ales oferta cea mai avantajoasa in cursul procedurii de achizitie publica, nu a participat la semnarea acordului contractual nr.72/2008 si nu a facut parte nici din comisia de receptie. F. material a fost realizat de catre SC G. C. SRL pe baza acordului contractual nr.
72/(...), prin care beneficiarul se obliga sa plateasca suma de l30.219,32 lei si in baza H. C. J. nr.3. prin care s-a adoptat bugetul propriu al acestei autoritati locale.
Pe de alta parte conf alin. 2 din art. 253 ind. 1 C.pen, "D. alin.1 nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative", Raportat la acest aspect consideră ca hotararea nr. 3012009 a C. J. C., este un act normativ prin care se stabileste bugetul general al judetului pentru anul 2009 si nicidecum un act administrativ sau de alta natura cu caracter individual sau care sa prevada o anume situatie, nespecificand doar votarea bugetului pentru lucrarea de amenajare drum de acces efectuata de catre SC G. C. S.
In drept s-au invocat prevederile: Legea 144/2007, Legea 176/2010, Legea
Contenciosului administrativ, Codul de procedura civila.
In probatiune: Raportul de evaluare, procesele verbale de sedinta ale C. J.
C.- martie - mai 2009, orice alte probe s-ar dovedi necesar de administrat pe parcursul dezbaterilor.
Pârâta A. N. DE I. a formulat întâmpinare la contestația formulată de reclamantul Cuc T. F., impotriva Raportului de E. nr. 94621G/II/(...) Întocmit de
I. de I. din cadrul Agenției Naționale de I.
Prin actiune, reclamantul solicită: - admiterea contestației si anularea raportului de evaluare nr. 94621G/II/(...), prin care s-a constatat faptul că acesta, În calitate de consilier județean În cadrul C. J. C. s-a aflat În conflict de interese, prin participarea la deliberarea și la adoptarea H. nr. 30/(...), a C. J. C., privind aprobarea bugetuluI general propriu pe anul 2., In a carei anexa este alocata suma de 1. Iei pentru obiectivul de investitii "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrarea În cauză fiind executată de S.C "G. C." SRL, având număr de Î. J., societate comercială În care doamna Cuc D. C., sotia domnului Cuc T. F., detine atât calitatea de asociat (cotă de participare de
50%), cât și pe cea de administrator, începând din data de (...).
Pe fondul cauzei
În fapt, În esență, reclamantul susține că A. N. de I. a evaluat În mod neîntemeiat conflictul de interese, prevăzută de dispozițiile art.90 alin.(1) din Legea nr.1., cu modificările și completările ulterioare, În care s-ar fi aflat În calitate de consilier județean În cadrul C. J. C. .
Cu referire la motivele de netemeinicie invocate, citează din acțiunea reclamantului:
" ( ... ) Consider ca nu am incalcat prevederile legale susmentionate, cel putin nu cu rea credinta, pentru următoarele motive:
Cu ocazia adoptării de către C. J. C. a H. nr. 30/(...) reclamantul, intradevar am participat si votat, dar nu am avut nici un interes in sensul celor mentionate in Raportul de E. De observat ca in procesul verbal de consemnare al ședintei din data de (...) reclamantul am luat cuvântul si am incercat sa apar interesele institutiilor din zona pe care o reprezint, in speta Spitalele din Turda si C. T., pentru a se aloca si acestor institutii sumele necesare desfășurării activitătii.
Practic, prin hotărârea sus mentionata, nr. 30/(...) s-a stabilit si votat intregul buget pentru anul 2009 si nicidecum bugetul pentru lucrarea de investitie care urma sa o execute societatea comerciala la care sotia reclamantului este asociat si administrator.
Reclamantul m-am aflat intr-o eroare cu privire la acest fapt, cu privire la conflictul de interese. A se observa in acest sens ca la ședinta din luna aprilie a anului 2009, reclamantul nu am votat, arătând ca ma aflu in conflict de interese
..... ".
Apărările sunt nefondate, după cum parata va argumenta În cele ce urmează:
Activitatea de evaluare are la bază sesizarea din oficiu a Agentiei Nationale de I., În lucrarea nr. 87032/A/11/(...), cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese de către domnul Cuc T. F., consilier județean În cadrul C. J. C.
Prin adresa nr. 431/G/II/(...), reclamantul a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese, la domiciliul acestuia, plicul fiind returnat cu mențiunile avizat, reavizat, expirat termen de păstrare.
Informarea persoanei evaluate cu privire la identificarea elementelor În sensul existenței unui conflict de interese s-a efectuat cu adresa nr.
3278/G/II/(...), la domiciliul acesteia, confirmarea de primire fiind semnată, la data de (...), de către destinatar.
În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176 /2010 privind integritatea În exercitarea functiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea L. nr. 144/2007 privind Înființarea, organizarea și functionarea Agentiei Nationale de I., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative; au fost solicitate date, documente și informații de la instituții și autorități publice.
Din analiza documentelor și a informațiilor solicitate și primite În scopul desfășurării activității de evaluare, a rezultat că la data de (...) este validat mandatul de consilier județean al dlui Cuc T. F., prin H. C. J. C. nr. 1..
De asemenea, urmare solicitării nr. 34195/G/II/(...), Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat toate calitățile și funcțiile pe care le-a deținut sau le deține domnul Cuc T. Florinei și doamna Cuc D. C., În cadrul societăților comerciale.
La data de (...), S.C "G. C." SRL, având număr de Î. J1(...) a Î. a Î. cu C. J.
C. , A. C. nr. 72/(...), având ca obiect amenajarea drumului de acces la gospodăria de apă din localitatea C., comuna C., contract În urma căruia a Î. suma de 1.,32 lei, după cum rezultă din facturile și extrasul de cont transmise de
C. J. C.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea 176/2010
"activitatea de evaluare (. . .) a conflictelor de interese, efectuează atât pe durata exercitării functiilor ori demnitătilor publice, cât și În decursul a 3 ani după Încetarea acestora, perioada supusă evaluării privindu-l pe reclamantului se află in interiorul acestui termen.
Reluând pe scurt argumentele care au condus la evaluarea stării de incompatibilitate, precizează următoarele:
Conform dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 1. privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței În exercitarea demnități lor publice, a funcțiilor publice și În mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, "Prin conflict de interese se Î. situatia În care persoana ce exercită o demnitate publică sau o functie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta Îndeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care Îi revin potrivit Constitutiei și altor acte normative", iar potrivit prevederilor art. 71 din același act normativ, "Principiile,care stau ia baza prevenirii conflictului de interese În exercitarea demnitătilor publice și functiilor publice sunt: impartialitatea, integritatea, transparența deciziei și suprematia interesului public".
Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 1. privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței În exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice
și În mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările si completări le ulterioare, "Conflictele de interese, pentru președinții și vicepreședinții consiliilor judetene sau consilierii locali și judeteni sunt prevăzute In art .47 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare.
A., conform dispozițiilor art, 46 alin. (1) și (2), din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, coroborate cu cele ale art. 98 din același act normativ, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul județean care fie personal fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial În problema supusă dezbaterilor consiliului judetean.
Hotărârile adoptate de consiliul județean cu Î.a dispozițiilor alin. (1) surit nule de drept.
N. se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesata.
Interesele aleșilor locali sunt vizate și de prevederile L. nr. 3. privind statutul aleșilor locali, potrivit cărora aleșii locali sunt obligați să Își facă publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere, depusă În dublu exemplar la secretarul comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului B. respectiv la secretarul general al județului sau al municipiului B., după caz.
A., articolul 75 din legea menționată stabilește că aleșii locali au un interes personal Într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.
Urmare finalizării evaluărilor respectării regimului juridic al conflictelor de interese, În cauza privindu-I pe domnul CUC T. F., au rezultat următoarele:
În calitatea sa de consilier județean În cadrul C. J. C., reclamantul a participat la deliberarea și la adoptarea H. nr. 30/(...), a C. J. C., privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009. În A. 4, C. 70, S. A, punctul 5 a hotărârii menționate, fiind prevăzută suma de 1. lei pentru realizarea obiectivului "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrare executată de către SC G. C. SRL, având număr de Î. J 1(...), societate comercială În care doamna Cuc D. C., soția domnului Cuc T. Florinei, deține atât calitatea de asociat (cotă de participare de 50%), cât și cea de administrator, Î. din data de (...).
Învederează că, la momentul participării la deliberare și la adoptarea hotărârii privind aprobarea bugetului pe anul 2009, era deja Î. A. C. nr. 72/(...), având ca obiect amenajarea drumului de acces la gospodăria de apă din localitatea C., comuna C., județul C. cu SC G. C. SRL, iar domnul Cuc T. F., așa cum prevăd dipozițiile L. 215/2001 nu putea lua parte la deliberare și la adoptarea acestei hotărâri, având la acel moment, prin soție, un interes patrimonial.
Urmare adoptării hotărârii privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009, În data de (...), C. J. C. a emis Ordinul de Î. a lucrărilor nr. 1 din data de (...), iar după executarea contractului, a fost plătită de C. J. C. suma de 1.,32 lei societății SC "G. C." SRL, așa cum rezultă din facturile și extrasul de cont transmise cu adresa nr. 16596/(...), Înregistrată la A. N. de I. sub nr.
128834/G/II/(...).
Deși Îndeplinirea obiectivului "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C." a fost prevăzută și În H. C. J. C. nr.234 din (...) privind modificarea și completarea Programului de investiții publice pe anul 2008, aprobat prin H. C. J. C. nr. 4. și contractul a fost Î. În luna decembrie 2008, executarea contractului s-a realizat În decursul anului 2009, așa cum rezultă din Ordinul de Î. a lucrărilor nr. 1 din data de (...) emis de C. J. C., iar suma de 1. iei pentru realizarea acestui obiectiva fost stabilită În H. nr. 30/(...), a C. J. C., privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009, A. 4, C. 70, secțiunea A, punctul 5.
De altfel, reclamantul a recunoscut prin cererea de chemare in judecată că, intr-adevăr, „(…) Cu ocazia adoptării de către C. J. C. a H. nr. 30/(...) reclamantul, am participat si votat, dar nu am avut nici un interes in sensul celor mentionate in Raportul de E. ... .Practic, prin hotărârea sus mentionata, nr.
30/(...) s-a stabilit si votat intregul buget pentru anul 2009 si nicidecum bugetul pentru lucrarea de investitie care urma sa o execute societatea comerciala la care sotia reclamantului este asociat si administrator.
Reclamantul m-am aflat intr-o eroare cu privire la acest fapt, cu privire la conflictul de interese. A se observa in acest sens ca la ședinta din luna aprilie a anului 2009, reclamantul nu am votat, arătând ca ma aflu in conflict de interese
(...)".
Apărarea reclamantului cu privire la conflictul de interese este irelevantă din perspectiva dispozițiilor L. nr.1. privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței În exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și În mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, iar susținerea acestuia că s-ar fi aflat În eroare nu poate fi primită, având În vedere că unul din principiile izvorâte din legislația romană si aplicate și În in legea română prevede faptul ca nimeni nu se poate prevala de necunoasterea legii (Nemo censitur ignorare legem).
În ceea ce priveste critica: "Cu privire la aspectul mentionat in Raportul de evaluare, in care se specifica aspecte privind incalcarea art. 253 ind. 1 C.pen, consider ca nu sunt indeplinite elementele constitutive ale unei astfel de infractiuni, raportat la prevederile alin. 2 al aceluias articol din Codul Penal, si anume "D. alin.1 nu se aplica in cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative", intrucat, hotărârea nr. 3012009 a C. J. C. dupa părerea mea, este un act normativ prin care se stabilește bugetul general al judetului pentru anul 2009 si nicidecum un act administrativ sau de alta natura cu character individual sau care sa prevadă o anume situatie", solicită instanței să o respingeți ca neÎntemeiată.
A., În urma activitătii de evaluare s-a constatat existenta indiciilor cu privire la posibila Î. a dispozitiilor art. 2531 din Codul Penal al României. " Fapta functionarului public care, În exercitiul atributiilor de serviciu, Î. un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat În raporturi comerciale ori de muncă În ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii - . foloase de orice natură, se pedepsește cu Închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o functie publică pe durată maximă".
Susținerea are În vedere faptul că domnul Cuc T. F., consilier județean În cadrul C. J. C., a participat la luarea unei decizii În urma căreia s-a aprobat suma de 1. lei pentru realizarea obiectivului de investiții "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrarea fiind executată de către SC G. C. SRL, având număr de Î. J1(...), (societate comercială În care doamna Cuc D. C., soția domnului Cuc T. Florinei, deține atât calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 50%, cât și cea de administrator, Î. din data de (...)), și a Î. suma de
1.,32 lei, așa cum rezultă din facturile și extrasul de cont transmise de C. J. C.
Potrivit art. 145 coroborat cu art. 147 din Codul Penal al României, functionarul public este definit astfel:
"ART. 145
P.
Prin termenul "public" se Î. tot ce privește autoritătile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. "
"ART. 147
Functionar public si functionar
Prin "functionar public" se Î. orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o Însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, În serviciul unei unităti dintre cele la care se refera art. 140.
Prin "functionar" se Î. persoana mentionată În alin. 1, precum și orice salariat care exercită o Însărcinare În serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute În acel alineat. "
A., consideră că În cauză au rezultat indicii de posibilă Î. a dispozitiilor art. 2531 din Codul penal al României, prin participarea la luarea unei decizii În urma căreia s-a aprobat suma de 1. lei pentru realizarea obiectivului de investitii "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrarea fiind executată de către SC "G. C. SRL (societate comercială În care doamna Cuc D. C., sotia domnului Cuc T. Florinei, detine atât calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 50%, cât și cea de administrator, Î. din data de (...)) și a Î. suma de 1.,32 I.
Drept pentru care, față de cele expuse mai sus, solicită să se respingă acțiunea reclamantului ca fiind nefondată și să se constate ca fiind temeinică si legală evaluarea efectuată de A. N. de I. privind starea de conflict de interese În care s-a aflat reclamantul, prin participarea sa, În calitate de, consilier judetean În cadrul C. J. C., la deliberarea și la adoptarea H. nr. 30/(...), a C. J. C., privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009, În a cărei anexă este alocată suma de 1. lei pentru obiectivul de investitii "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrarea fiind executată de S.C "G. C." SRL, având număr de Î. J., societate comercială În care doamna Cuc D. C., sotia acestuia, detine atât calitatea de asociat (cotă de participare de 50%), cât și cea de administrator, Î. din data de (...).
De asemenea, să se constate că raportul de evaluare este temeinic probat și
În legătură cu celelalte măsuri dispuse.
Prin urmare, solicită să se dispună respingerea contestației ca nefondată.
În dovedirea susținerilor înțelege se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de orice mijloc de probă care reiese necesar a fi administrat În cauză.
Pârâta A. N. DE I. a depus un răspuns la precizările la contestație formulate de reclamantul Cuc T. F. împotriva Raportului de evaluare nr. 9., întocmit de A. N. de I. la data de (...) Pe fond,
Așa cum a arătat și în întâmpinarea depusă, criticile formulate de reclamant sunt nefondate, din perspectiva dispozițiilor art.70 din Legea nr.1., cu modificările și completările ulterioare :"prin conflict de interese se Î. situația În care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența Îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care Îi revin potrivit Constituției și altor acte normative", iar potrivit dispozițiilor art. 71 din același act normativ:
,,principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese În exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".
Rolul reglementării conflictului de interese este de a preveni situatiile În care functionari publici sau demnitari ar sluji interesul personal, datorită existenței unei împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor, prietenilor sau asociatilor lor un anumit avantaj.
Aceste situatii includ și împrejurările în care existenta unor obligatii ale functionarilor sau demnitarilor fată de orice terț ar putea afecta imparțialitatea deciziilor sale.
Așadar, importanta lor este dată de faptul că simpla lor existentă prezintă un potential pericol de coruptie.
A., sunt total nefondate susținerile reclamantului "Cu ocazia adoptării de către C. J. C. a H. nr. 30/(...) reclamantul, într-adevăr am participat si votat. pe ordinea de zi a ședinței C. J., la punctul 3 fiind ., P. de hotărâre privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009. Practic, prin hotărârea sus mentionata, nr. 30/(...) s-a stabilit si votat intregul buget pentru anul 2009 si nicidecum bugetul pentru lucrarea de investitie care urma sa o execute societatea comerciala la care sotia reclamantului este asociat si administrator", având În vedere participarea sa, În calitate de consilier judetean, la deliberarea și la adoptarea H. nr. 30/(...), prin care a fost prevăzută În bugetul general propriu al C. J. C., pe anul 2009, În A. 4, C. 70, S. A, punctul 5 suma de 1. lei pentru realizarea obiectivului "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrare executată de către S. G. C. S., la care sotia domnului Cuc T. F., detine atât calitatea de asociat (cotă de participare de 50%), cât și pe cea de administrator, Î. din data de (...), suma Î.ă fiind În valoare de 1.,32 lei, așa cum rezultă din facturile și extrasul de cont transmise de C. J. C.
Consideră că reclamantul nu a manifestat o atitudine neutră, imparțială și obiectivă fată de interesele patrimoniale ale sale și ale familiei sale, Î. faptele sale reprezintă manifestări de voință săvârșite cu intenția de a produce efecte juridice, În sensul că societatea comercială susmenționată, la care soția acestuia deține atât calitatea de asociat (cotă de participare de 50%), cât și cea de administrator a obținut venituri din lucrarea finanțată din bugetul C. J. C., susnumitul aflându- se astfel În situația În care, datorită interesului personal de natură patrimonială, nu și-a Îndeplint atributiile ce Îi revin În calitate de consilier judetean În cadrul C. J. C., În conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnitătii publice.
Referitor la susținerea reclamantului, că nu a făcut parte din comisia de selectare a ofertei, nu a participat la semnarea A. contractual nr.72/2008 și nici nu a făcut parte din comisia de recepție, învederează că aceasta este lipsită de relevantă, Î. demnitarul nu poate lua decizia respectivă chiar dacă apreciază că este pe deplin obiectiv, deoarece are obligatia de a nu participa la decizia În care interesul personal este de natură să afecteze obiectivitatea: "ar putea influenta
Îndeplinirea cu obiectivitate a atributiilor" legale.
Or, așa cum a arătat, În cauza supusă judecății există un interes personal
În ceea ce-l privește pe reclamant, câtă vreme, În calitatea sa de consilier judetean În cadrul C. J. C. a participat la deliberarea și la adoptarea H., prin care s-a aprobat În bugetul general propriu pe anul 2009 al C. J. C., finantarea unei lucrări executate de către SC G. C. SRL, la care sotia acestuia detine, atât calitatea de asociat (cotă de participare de 50%), cât și pe cea de administrator, și a Î. suma de 1.,32 lei.
Prevenirea conflictului Între interesele personale și cele publice, În apărarea principiilor enunțate de legiuitor, respectiv imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, constituie un imperativ esențial Într-o societate democratică, legiuitorul reținând În expunerea de motive a L. 1. faptul că "unui dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnităti publice și functii publice, este asigurată prin titlul IV privind conflictul de interese și regimul incompatibilitătilor". "Prevederile Titlului IV din actul normativ amintit se Înscriu pe linia documentelor internaționale În materie și se regăsesc În unele legislații europene.
Referitor la apărarea reclamantului, În care invocă R. emisă de P. de pe lângă Curtea de A. C., În dosarul nr.67/P/2012, prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale față de reclamant, pentru fapta prevăzută de art 2531 din Codul
Penal, În baza art.228 raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală, solicită instanței să o înlăture, Î. nu are relevantă În prezenta cauză.
A., asa cum a statuat Î. Curte de C. si J., prin deciziile pronuntate În spete similare, reclamantul avea obligatia de a cunoaste cazurilor concrete de conflict de interese pe care se impune a le respecta, din chiar momentul debândirii calitătii de demnitar, În spetă cea de consilier judetean În cadrul C. J. C.
Drept pentru care, față de cele expuse mai sus, solicită să se respingă acțiunea reclamantului ca fiind nefondată și să se constate ca fiind temeinică si legală evaluarea efectuată de A. N. de I. privind starea de conflict de interese în care s-a aflat.
În dovedirea susținerilor înțelege să se folosească de proba cu inscrisuri precum și de orice mijloc de probă care reiese necesar a fi administrat În cauză.
În cadrul probei cu înscrisuri, depune copii certificate ale Înscrisurilor din dosarul de verificare.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate și a probațiunii administrate, Curtea constată următoarele:
Reclamantul contestatator a avut calitatea de consilier judetean in cadrul C. J. C., pana in luna noiembrie 2011, cand a renuntat la aceasta calitate prin demisie.
Prin Raportul de eveluare 9462/G/II/(...) intocmit de catre A. N. de I. (ANI) s-a concluzionat faptul ca s-au identificat elemente in sensul existentei unui conflict de interese in conformitate cu prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.
176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea L. nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea A.N.I., prin faptul ca reclamantul, consilier J. in cadrul C. J. C., a participat la deliberarea si adoptarea H. nr. 30/(...) a C. J. C., privind aprobarea bugetului general propriu pentru anul 2009, in a carei anexa este alocata suma de 120.000 lei pentru obiectivul de investitii "A. drum de cces la gospodaria de apa din localitate a C., jud. C." Se mentioneaza ca lucrarea a fost executata de catre SC G. C. SRL (...)), societate comerciala in care sotia reclamantului, Cuc D. C., detine atat functia de asociat (50%) cat si cea de administrator, incepand din data de (...).
Prin acelasi raport de evaluare s-a identificat existenta unei stari de incompatibilitate prin incalcarea dispozitiilor at. 90 din Legea nr. 1. privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, odata cu incheierea de catre C. J. C. (institutie unde reclamantul ocupa functia de consilier judetean) a A. C. nr.72/(...) cu SC G. C. SRL - JI(...), societate comerciala unde sotia reclamantului detine atat calitatea de administrator cat si de asociat.
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamantul
CUC T. F. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE I. s-a solicitat anularea Raportului de E. nr. 9462/G/II/(...) intocmit de catre A. N. de I. (ANI) in data de (...) si comunicat reclamantului in data de (...) ca fiind nelegal.
Reclamantul susține că prin hotararea nr. 30/(...) s-a stabilit si votat intregul buget pentru anul 2009 si nicidecum bugetul pentru lucrarea de investitie care urma sa o execute societatea comerciala la care sotia reclamantului este asociat si administrator si ca s-a aflat intr-o eroare cu privire la acest fapt, cu privire la conflictul de interese.
Cu ocazia incheierii acordului contractual nr. 72/2008 reclamantul nu a facut parte din comisia care a ales oferta cea mai avantajoasa in cursul procedurii de achizitie publica, nu a participat la semnarea acordului contractual nr.72/2008 si nu a facut parte nici din comisia de receptie, pentru a se putea vorbi de un anume conflict de interese.
In Raportul de evaluare, se retine si incalcarea art. 253 ind. 1 C.pen (adica săvârșirea infracțiunii de conflict de interese), însă prin R. P. data in dosarul cu nr. 67/P/2012 al P. de pe L. Curtea de A. C. s-a dispus Neinceperea Urmaririi Penale impotriva reclamantului , in baza art. 228 alin. 1 si art.l0 lit. d c.pr. pen., faptei lipsindu-I latura obiectiva a infractiunii, si anume participarea reclamantului la luarea deciziilor in urma carora SC G. C. a realizat un folos material.
La data de (...), S.C "G. C." SRL, a incheiat cu C. J. C. , A. C. nr. 72/(...), având ca obiect amenajarea drumului de acces la gospodăria de apă din localitatea C., comuna C., iar urmare a adoptării hotararii nr. 30/(...) a incasat suma de 1.,32 lei, după cum rezultă din facturile și extrasul de cont transmise de C. J. C. A. potrivit procesului verbal de receptie la terminarea lucrărilor nr 9987 la (...) beneficiarul a receptionat lucrările executate, iar la data de (...) s-a realizat prin ordin de plată, plata lucrărilor efectuate - filele 107, 108.
In mod evident reclamantul nu a facut parte din comisia de licitatie care a acordat, prin parcurgerea procedurii specifice achizițiilor publice, lucrarea "A. drum de acces la gospodaria de apa din localitate a C., jud. C."; catre SC G. C. SRL, societate comerciala in care sotia reclamantului, Cuc D. C., detine atat functia de asociat (50%) cat si cea de administrator, incepand din data de (...).
Acest aspect a și fost retinut in rezolutia procurorului când s-a dispus neinceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese prevazută de art 253 ind 1 cod penal.
Prin participarea reclamantului, in calitate de consilier judetean, la votarea hotararii nr 30 din (...), prin raportul de evaluare contestat i se imputa existenta unui conflict de interese in sensul art 20 al 1 din Legea nr 176/2010.
Conform art. 70 din Legea nr. 1. privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței in exercitarea demnități lor publice, a funcțiilor publice și in mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, "Prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercită o demnitate publică sau o functie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care îi revin potrivit Constitutiei și altor acte normative.
Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 1. "conflictele de interese, pentru președinții și vicepreședinții consiliilor judetene sau consilierii locali și judeteni sunt prevăzute in art 47 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 1. privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței În exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și În mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările si completări le ulterioare, "Conflictele de interese, pentru președinții și vicepreședinții consiliilor judetene sau consilierii locali și judeteni sunt prevăzute in art 47 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, coroborate cu cele ale art. 98 din același act normativ, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor, consilierul județean care fie personal fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusă dezbaterilor consiliului judetean. Hotărârile adoptate de consiliul județean cu incălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt nule de drept. N. se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesata.
Din aceasta perspectivă simpla participare la vot a reclamantului este suficientă, pentru generarea conflictului de interese, nefiind necesară nicio altă consecință consecutivă acestei participări. Participarea la vot determină nulitatea de drept a hotărârii respective. Prin urmare nu are relevanță, dacă votul era același în lipsa participării reclamantului, simpla prezență a acestuia la vot contaminând valabilitatea întregului vot, a voinței integrale a autorității publice emitente. Ori față de aspectul dovedit al participării reclamantului la votul pentru adoptarea H. nr 30/(...), această acțiune se constituie într-un veritabil conflict de interese, fiind prohibit de art 46 al 1 din Legea nr 215/2001 la care trimite art 77 din Legea nr 1.. desigur reclamantul trebuia să se abțină de la vot exclusiv cu privire la alocata suma de 120.000 Iei pentru obiectivul de investitii "A. drum de acces la gospodăria de apă din localitatea C.", lucrarea in cauză fiind executată de S.C "G. C." SRL - participarea la votarea restului punctelor de pe ordinea de zi fiind perfect legală.
Față de consecința dată de legiuitor actului votat de cel aflat în situația unui conflict de interese rezultă că restul chestiunilor exced și nu pot influența existența conflictului de interese. Pe de altă parte nu orice conflict de interese trebuie să constituie și infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art 253 ind 1 cod penal. A. împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, nu duce la concluzia că nu există conflict de interese.
Față de cele ce preced - potrivit art 22 si 24 din Legea nr 176/2010 raportat la art 18 din Legea nr 554/2004 curtea va respinge contestația formulată de către CUC T. F. împotriva raportului de evaluare nr. 94621G/II/(...) întocmit de A. N. DE I.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
Respinge contestația formulată de către CUC T. F. cu domiciliul în C.-T., P. M. V., nr.1, ap.39, jud.C. împotriva raportului de evaluare nr. 94621G/II/(...) întocmit de A. N. DE I. cu sediul în B., B-dul L. C., nr.15, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. A. B.
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
4 ex./(...)