Sentința nr. 900/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR.900

Ședința ta de 20 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. RUS GREFIER: M. V.-G.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la al doilea termen de judecată, la instanța de fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În cauză a fost acordat un termen de judecată pentru ca reclamantul

M. G. să indice probele pe care înțelege să le propună în susținerea acțiunii, sub sancțiunea suspendării acțiunii.

Curtea, în urma deliberării, având în vedere că reclamantul nu a indicat probe în probațiune deși a fost citat cu această mențiune, reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus reclamantul M. G. a chemat în judecată C. J. de P. C., contestând hotărârea nr. 32761 din data de (...) pentru stabilirea drepturilor prevăzute de L. nr.1., hotărâre comunicata in data de (...), prin care a solicitat anularea hotărârii ca netemeinică și nelegală, constatarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de L. nr.1., obligarea intimate să emită o noua decizie de constatare a faptului ca este beneficiar al drepturilor prevăzute de L. nr.

1., cu plata lor de la data introducerii cererii, obligarea intimatei la plata daunelor morale - consecință a nerespectării art.7 pct.3 din L. 1. și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii se arată că din hotărârea atacată nu se desprinde cu exactitate care sunt motivele respingerii cererii, întrucât in cuprinsul hotărârii sunt enumerare actele depuse care sunt in conformitate cu L. nr.

1. respectiv art.I pct.c si cu normele de aplicare.

Se arata doar faptul că cererea a fost respinsa datorita unor date contradictorii in dovedirea calității de beneficiar al L. nr. 1., fără să se specifice care sunt aceste date contradictorii.

Având in vedere ca nu s-a menționat faptul care anume date sunt contradictorii, nu i s-a solicitat sa depună alte înscrisuri justificative pentru a justifica faptul ca este îndreptățit sa beneficieze de prevederile L. 1.. Arată că nu a avut posibilitatea reala de a-și justifica acest drept, apreciază ca hotărârea de respingere este neîntemeiata, netemeinica si nelegală, astfel că nu și-a putut proba drepturile legale. Prin urmare, nu știe la ce să se raporteze, din moment ce nu cunoaște motivele care au stat la baza acestei hotărâri pentru a le putea combate.

Din actele depuse la dosarul C. in dovedirea cererii reclamantului, rezulta clar, în opinia sa, că acesta beneficiază de prevederile L. nr.

18912000. În probațiune solicită C. să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii.

Solicită instanței acordarea despăgubirilor morale justificate pe întârzierea C. cu 1 an, 3 luni, 4 zile în a se pronunța asupra cererii depuse.

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 pct. 3 din L. nr. 1. coroborat cu practica judiciară, respectiv decizia Curții de A. B., secția a VIII-a - contencios fiscal - sentința civilă nr. 3740/(...).

Prin întâmpinarea depusă, prin care solicita respingerea acțiunii, intimata C. J. de P. C. a arătat că, calitatea de titular al L. nr. 1. in cazul in care nu exista nici un document oficial se dovedește cu declarațiile notariale a doi martori. (menționează ca la începutul aplicării acestei legi majoritatea petenților au avut acte oficiale doveditoare, in prezent aproape toate dosarele fiind întocmite exclusiv pe baza de martori si negația Arhivelor-foarte ușor de obținut, in care se arata ca nu exista înregistrări cu numele petentului, fiind mai mult o dovada a lipsei refugiului ).

Așadar accentul in dovedirea calității de refugiat, iar intr-o perioada de criza financiara si in contextul cercetărilor organelor de politie in urma sesizărilor multiple privind fenomenul "refugiați", o cercetare realista a acestor dovezi se impune.

Așa cum se observa din Adeverința școlara, perioada de școlarizare arata prezenta in alta localitate decât cea a refugiului.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune înscrisuri.

Prin hotărârea nr. 32761 din (...) pârâta respinge cererea reclamantului. La adoptarea acestei hotărâri, autoritatea emitentă a avut în vedere date contradictorii în dovedirea calității de refugiat.

Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr.

105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 61 din același act normativ, respectiv prin acte oficiale sau orice mijloc de probă.

Actele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi, prin ele însele, că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Astfel, în ședința publică din data de (...), în vederea administrării de probe, Curtea a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a indica probele de care înțelege să se folosească în susținerea acțiunii pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu, perioada, motivele refugiului precum și pentru a vedea astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptățit la acordarea drepturilor pretinse.

Curtea a constatat că, datorită absenței reclamantului și a martorilor, se află în imposibilitate de a-i audia pe aceștia din urmă; or, declarațiile notariale nu sunt mijloace de probă în procesul civil, martorii trebuind să depună în fața instanței, nemijlocit.

Prin urmare, reclamantul nu și-a demonstrat pretențiile sale privind refugiul. Reclamantul insistă în cerere asupra faptului că intimata nu ar fi indicat în ce constă presupusele contradicții în declarațiile notariale. Independent de acest aspect, reclamantul a avut la dispoziție o cale judiciară, complet devolutivă, în care să-și demonstreze pretențiile în fond și în condiții de acces liber la justiție, cale în care a ales să nu propună probe în dovedirea temeiniciei acțiunii sale.

Totodată, potrivit art. 7 pct. 3 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin L. nr. 1., se instituie în sarcina C. intimate obligația de a se pronunța în termen de 30 de zile, termen pe care C. l-a depășit, fără ca însă această depășire, în condițiile concrete, să cauzeze reclamantului un prejudiciu moral, având în vedere respingerea administrativă a cererii, soluție care va fi menținută de instanță.

Ca atare, acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în disp. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la (...) și până la (...) a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din L. nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE :

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. G., dom. în loc. T. de

Jos, nr. 87, jud. C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C.-C. pentru aplicarea L.

1., cu sediul în C.-N., str. C. nr.2.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER S. L. RUS M. V.-G.

Red. S.L.R. dact. GC

4 ex/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 900/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal