Decizia civilă nr. 10466/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.10466/2013
Ședința publică din data de 01 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de reclamantul J. S. împotriva sentinței civile nr.2757 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. privind și pe intimata SC D. ȘI P. SA C. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se constată lipsa părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2757 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în baza art. 165 C.p.civ., s-a disjuns cauza cu privire la primul petit al acțiunii formulate și s-a dispus formarea unui dosar nou pentru acesta.
S-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul J. S., reprezentat de președintele C. J. S., în contradictoriu cu SC D. ȘI P. SA, acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la semnarea contractului de concesiune înregistrat la Consiliul J. S. sub nr. 3709/_ .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cerințele prevăzute de OUG 88/1997 și HG 557/2002, privind modalitatea concretă de încheiere a unui contract de concesiune nu au fost respectate de părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul J. S. solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea acesteia, rejudecarea în fond a cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea
pârâtei la plata sumei de 47.799,25 lei reprezentând redevența neachitată, precum și la semnarea contractului de concesiune înregistrat la Consiliul J. S. sub nr.3709/_ .
În motivele de recurs se arată că nelegalitatea soluției primei instanțe cu privire la primul petit al acțiunii, respectiv disjungerea acestuia și formarea unui nou dosar, rezidă din prevederile art. 66 alin. 1 din OUG nr. 54/2006, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, soluționarea oricărui litigiu apărut în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează faptul că deși primul petit a fost formulat în sensul acordării despăgubirilor reprezentând redeventa neîncasată până la introducerea acțiunii, solicitarea este justificată de necesitatea obținerii unei contraprestații pentru utilizarea terenurilor ca urmare a dispunerii concesionării acestora în favoarea pârâtei în scopul desfășurării activității, terenurile fiind ocupate de supraedificate proprietatea pârâtei.
Chiar dacă au fost invocate și prevederile art. 1345 din codul civil, acestea nu pot fi disociate de celelalte prevederi legale aplicabile și nici analizate distinct astfel încât să justifice o modificare a naturii juridice a litigiului. Prevederile acestui articol din codul civil vin în completarea prevederilor legale invocate în susținerea acțiunii, fiind de natură a puncta natura juridică a răspunderii civile, respectiv aceea de utilizare a bunurilor proprietate publică de către proprietarul imobilelor supraedificate.
Noțiunea de îmbogățire fără justă cauză, astfel cum este definită de textul legal, nu poate justifica soluția instanței cu privire la primul petit al acțiunii printr-o analiză distinctă față de celelalte prevederi legale și față de momentul și elementele care au determinat demararea procedurilor judiciare. Demararea procedurilor pentru recuperarea redevenței neachitate a avut la bază Hotărârea C.
J. S. nr. 43 din_ iar determinarea cuantumului redevenței neachitate s- a efectuat prin aplicarea valorii redevenței stabilite prin acest act administrativ pentru perioada de timp scursă de la data intrării în vigoare și până la introducerea acțiunii.
Confuzia instanței de fond cu privire la natura juridică a "pretențiilor" este rezultatul atât al neanalizării noțiunii de despăgubire cuprinsă în art.66 alin.l din OUG nr. 54/2006, cu modificările și completările ulterioare, cât și a perioadei pentru care au fost solicitate aceste despăgubiri.
Elementul determinant al calificării naturii juridice a acțiunii este Hotărârea
C. J. S. nr. 43 din_ . Prin acest act administrativ, în baza OG nr.88/1997, terenurile în discuție au fost concesionate fără licitație publică, în favoarea pârâtei, stabilindu-se totodată și cuantumul redeventei. Concesionarea directă este un privilegiu de care pârâta se poate bucura întrucât este o societate comercială născută ca urmare a privatizării unui agent economic cu capital de stat.
Așadar raporturile juridice care au dat naștere prezentului litigiu sunt raporturi juridice de drept administrativ și nu pot fi circumscrise decât prevederilor legale cu caracter special, respectiv OG 88/1997 cu normele de aplicare și OUG 54/2006, terenurile în discuție aparținând domeniului public al J. ui S. .
Din aceste considerente excepția necompetenței materiale a Tribunalului S.
, invocată din oficiu de către instanță, prin raportare la prevederile art. 1345 din Noul Cod Civil, este nefondată, litigiul ce face obiectul acestui dosar fiind indiscutabil unul de competența instanței de contencios administrativ.
Referitor la excepție învederează instanței de recurs faptul că, deși aceasta a fost invocată din oficiu de către prima instanță, aceeași instanță adoptă o conduita cel puțin controversată pentru a se pronunța asupra ei.
Astfel, așa cum se precizează în considerentele sentinței recurate (pagina 5), la termenul din data de 30 mai 2013, referitor la primul petit al acțiunii introductive, instanța invocă din oficiu două chestiuni: art. 165 din vechiul cod de procedură civilă (cererea nu este în stare de judecată) si excepția competenței materiale a tribunalului.
Cu toate acestea, prin dispozitivul sentinței nr.2757din 30 mai 2013 instanța nu se pronunță asupra excepției, însă, disjunge cauza, formează un nou dosar. 40 nr._, în care, în lipsa oricărui act de procedură pronunță sentința nr.2822/30 mai 2013, prin care soluționează excepția invocată din oficiu în dosarul nr._ si declină, în favoarea Judecătoriei Z. competenta de
soluționare a primului capăt de cerere din acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ . Sentința nr. 2822/30 mai 2013, pronunțată în noul dosar este fără cale de atac.
În speță, instanța, prin sentința civila nr.2757/30 mai 2013 nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență materiala invocata din oficiu la termenul din data de 30 mai 2013, fapt care atrage casarea acestei sentințe cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, nelegalitatea soluției instanței de fond este rezultatul interpretării eronate a prevederilor legale.
Prin adresa nr. 104/_, pârâta S. D. și P. S. a solicitat concesionarea terenurilor situate în Sînmihaiu Almașului, Almașu, Jibou, Z., aferente imobilelor pe care le deține în proprietate și care sunt necesare pentru buna desfășurare a activităților societății, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Terenurile care fac obiectul inițiativei de concesionare aparțin domeniului public al J. ui S. și sunt în administrarea C. J. S., astfel cum este confirmat prin Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În urma analizei solicitării pârâtei, autoritatea deliberativă a administrației publice locale, respectiv consiliul județean, a adoptat Hotărârea C. J. S. nr. 43 din_, prin care a aprobat atribuirea directă, pe baza unui contract de concesiune care va fi încheiat cu SC D. și P. SA, a celor patru suprafețe de teren amintite.
Cele patru suprafețe de teren pe care sunt supraedificate imobilele proprietatea pârâtei și a căror valoare este cuprinsă în capitalul social al acesteia, sunt și au fost în folosința exclusivă a acesteia atât anterior privatizării cât și după această dată.
Aceste etape parcurse de către cele două părți implicate și interesate să stabilească modul de utilizare a bunurilor proprietate publică, în aplicarea prevederilor art.321din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic, iar după clarificarea acestui regim juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ- teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate exclusiv pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, în cazul de speță de către Consiliul J. S., fostul acționar al pârâtei și administratorul proprietății publice a J. ui S. .
Instanța de fond a ignorat aspectele invocate în conformitate cu prevederile art. 136 din Hotărârea Guvernului nr. 557/2002 pentru apobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările si completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care dispun modalitatea realizării și exercitării dreptului de folosință prin "concesionarea potrivit art. 321 alin. (3) din ordonanța de urgență, are ca obiect exclusiv utilizarea de către concesionar a terenurilor, în limitele cerute de desfășurarea normala a activității potrivit obiectului său de activitate, si nu poate fi extinsa la activități de exploatare decât prin încheierea unui contract de concesiune".
Aceste aspecte ignorate de instanța de fond sunt reiterate și de art. 30 din Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările si completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 557/2002, prin care se dispune că "terenurile care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăților comerciale privatizate sau care vor fi privatizate, care dețin astfel de terenuri si daca acestea sunt strict necesare in vederea realizării obiectului lor de activitate".
Ca o excepție de la regulile generale aplicabile procedurii de concesionare,
"concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini și fără nicio formă de publicitate, prin negociere directă între concedent și concesionar", iar potrivit art. 131 " administratorii societății comerciale sunt obligați să prezinte concedentului documentația privind justificarea folosirii terenului și datele de identificare a acestuia, obiectul de activitate și alte date necesare pentru încheierea contractului de concesiune, solicitate de concedent".
Menționează că aceste prevederi legale au fost stipulate și în cuprinsul procedurii de privatizare cât și în cuprinsul art.76 al contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 2431/2006, contract prin care pârâtul își asumă obligația de a încheia contractul de concesiune cu privire la utilizarea terenurilor pe care deține imobile supraedificate, în condițiile mai sus amintite.
Această voință liber exprimată a pârâtei, de încheiere a unui contract de concesiune cu privire la utilizarea terenurilor pe care sunt supraedificate imobilele proprietatea sa, a fost omisă de instanța de fond, care în mod pur teoretic și fără legătură cu natura juridică a litigiului sau a raporturilor juridice dintre părțile unui contract de concesiune, invocă aspecte care țin de libertatea contractuală de drept comun și nu cea de drept administrativ în care partea reglementară a unui contract este impusă de concedent.
Mai mult, instanța de fond ignoră prin inserarea în motivarea soluției dispuse lipsa negocierii directe a redevenței și a manifestării voinței cu privire la aceasta, deși art. 138 din HG nr. 577/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune două modalități de stabilire de către concedent a redevenței minime, modalități impuse de lege, al căror cuantum minim este obligatoriu a fi respectat de către orice concesionar, inclusiv de către pârât. Acest nivel minim a fost stabilit și prin Hotărârea C. J. S. nr. 43 din_ .
Dreptul de folosință al pârâtei, astfel cum este acesta reglementat de către prevederile O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările și completările ulterioare, a fost garantat atât prin respectarea normei legale - prin asigurarea folosinței terenurilor necesare desfășurării activității - cât și prin demararea și finalizarea procedurilor de clarificare a regimului juridic al acestora, demers concretizat prin înscrierea lor în cartea funciară și corelativ, prin adoptarea Hotărârii C. J. S. nr. 43 din 28.03.2011.
Este de menționat faptul că până la finalizarea procedurii de clarificare a situației juridice a terenurilor pârâta a beneficiat de un drept de folosință cu titlu gratuit a suprafețelor de teren.
Un aspect esențial omis a fi analizat de către instanța de fond este cel referitor la faptul că după clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după cum este și cazul terenurilor utilizate de către pârâtă, folosința acestora se realizează exclusiv pe baza contractului de concesiune acordat de către autoritatea publică ce exercită prerogativele dreptului de administrare al terenurilor.
Intenția încheierii unui contract de concesiune prin care pârâta să dispună de dreptul de folosință al terenurilor reiese din faptul că a fost depusă solicitarea acesteia pentru acordarea concesiunii directe a terenurilor, și intenția autorității deliberative a administrației publice pentru încheierea contractului de concesiune s-a manifestat prin apobarea acestei solicitări, prin actul administrativ necontestat de către pârâtă, respectiv prin Hotărârea C. J. S. nr. 43/_, ca efect al aplicării excepțiilor prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997, de la regimul juridic al concesiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 54/2006, cu modificările și completările ulterioare.
De la data intrării în vigoare a acestui act administrativ, pârâta abuzează de dreptul de folosință asupra terenurilor avut anterior, refuzând semnarea contractului de concesiune, deși prevederile legale impun semnarea unui astfel de contract necesar desfășurării activității, atitudine ce produce în continuare însemnate prejudicii bugetului județului și creează o situație de încălcare a prevederilor legale în detrimentul proprietarului terenurilor, producând un prejudiciu cuantificat la contravaloarea redevenței neîncasate, fapt constatat și de Camera de Conturi a J. ui S., în urma auditului realizat la C. J. S. .
Trebuie amintit faptul că prevederile legale, respectiv cele cuprinse în art.
138 din H.G. nr.577/2002, cu modificările și completările ulterioare, limitează dreptul concedentului, respectiv al autorității publice, de a stabili cuamtumul redevenței într-un mod liber, la două modalități legale prima fiind exprimată printr- un procent din profitul anual impozabil rezultat din activitatea desfășurată iar a doua printr-un venit fix al concedentului, ambele modalități fiind limitate.
In acest context, a precizat prin cererea introductivă faptul că prin Hotărârea C. J. S. nr. 43/_, autoritatea deliberativă a stabilit nivelul redevenței prin aplicarea celei de a doua modalități, stabilind redevența ca un venit fix determinat prin aplicarea dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, respectiv procentul de 6,25%, la valoarea de circulație a terenurilor ce fac obiectul concesiunii.
Cu privire la modalitatea prin care au fost stabilite despăgubirile solicitate instanței a menționat faptul că valoarea totală lunară a redevenței astfel stabilite este de 2515,75 lei/lună, fiind detaliată prin clauzele contractului de concesiune a cărui semnare nu a fost finalizată datorită refuzului nejustificat și ilegal al pârâtei.
Deși cadrul legal reglementează în mod clar și neechivoc procedura și etapele necesare și obligatorii pentru demararea, efecuarea și finalizarea procedurilor ce stau la baza exercitării dreptului de folosință al terenurilor aferente imobilelor necesare desfășurării activității pârâtei, aceasta refuză în mod sistematic legalizarea dreptului său de folosință, producând până la această dată un prejudiciu de 47.799,25 lei, la care se adaugă și dobânzile penalizatoare rezultate prin aplicarea unui procent de 0,1% pe fiecare zi de întârziere la valoarea redevenței neachitate.
De altfel, potrivit prevederilor legale invocate anterior se confirmă existenta obligației pârâtei de a încheia contractul de concesiune, textele de lege stabilind conduita concedentului și concesionarului cu privire la încheierea contractului de concesiune.
Mai mult, această conduită impusă concesionarului prin textele legale este stabilită și însușită de pârâtă prin semnarea contractului de vânzare de acțiuni.
Aceste argumente sunt de natură a confirma limitele legale și contractuale pe care instanța de fond le-a ignorat prin pronunțarea sentinței recurate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar S. D. SI P. SS a solicitat în principal respingerea recursului formulat de recurentul- reclamant J. S. ca fiind nefondat si în consecință menținerea
sentinței recurate iar în subsidiar în cazul admiterii recursului și reținerii cauzei spre judecare, respingerea cererii introductive
.
Recursul este nefondat în raport de următoarele considerente:
La_, SC Transbitum SRL, în calitate de reprezentant al SC D. ȘI
P. SA, a adresat C. J. S. o solicitare privind atribuirea în concesiune a două terenuri - unul în suprafață de 18400 mp situat în orașul Jibou și altul, în suprafață de 2058 mp, situat în Municipiul Z. (f.14-15), menționându-se faptul că aceste locații au fost specificate în dosarul de prezentare a societății D. ȘI P. SA care face parte integrantă din Contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 2341/_ ca fiind în proprietatea societății, noul acționar fiind în imposibilitate de a intra în proprietatea acestora datorită lipsei documentelor. Cererea a fost înregistrată la Consiliul J. S. sub nr. 2605/2011.
Prin HCJ nr. 43/_, s-a aprobat concesionarea a patru terenuri, situate în Z., Jibou, Almașu, Sînmihaiu Almașului, terenuri aferente clădirilor ce au făcut obiectul privatizării SC D. ȘI P. SA.
Durata concesiunii a fost stabilită la 5 ani. Totodată, s-a aprobat cuantumul redevenței la valorile stabilite în anexa la hotărâre și s-a mandatat președintele C. J. S. pentru semnarea contractelor de concesiune cu SC D. ȘI P. SA (f.6-9).
În data de_, prin adresa nr. 4954/2012, Consiliul J. S. a comunicat SC Transbitum SRL că, întrucât prin adresa nr. 2605/_ a solicitat concesionarea unor terenuri până la clarificarea situației lor juridice, în scopul desfășurării în bune condiții a activității societății, prin HCJ nr. 43/_
, s-a aprobat concesionarea a patru terenuri, situate în locațiile Z., Jibou,Almașu, Sînmihaiu Almașului, fiind stabilită și redevența aferentă. În aplicarea hotărârii precizate, s-a procedat la întocmirea contractului de concesiune înregistrat la Consiliul J. S. sub nr. 3709/_ . Întrucât contractul de concesiune nu a fost semnat, la data de_ ,cu adresa nr. 1333/_, pârâta a solicitat cumpărarea terenurilor ce fac obiectul HCJ nr. 43/_, fără a face vreo referire la contractul de concesiune încheiat în baza acesteia și fără ca în această perioadă să fie achitată vreo sumă cu titlu de redevență.Pentru clarificarea situației create, pârâta a fost invitată la sediul Consiliul J. S. (f.12-13).
În data de_, s-a încheiat procesul -verbal de conciliere între Consiliul
J. S. și SC Transbitum SRL, prin reprezentanți, proces verbal din care rezultă că reclamantul a solicitat semnarea contractului de concesiune și achitarea redevenței retroactiv, începând cu data de_, iar reprezentanții pârâtei au arătat că nu acceptă semnarea contractului de concesiune în condițiile inițiale și nu sunt de acord cu plata vreunei sume cu titlu de redevență, invocând valoarea prea mare a acesteia pentru terenul situat în Municipiul Z. . Totodată, reprezentanții SC Transbitum SRL au precizat că solicită cumpărarea terenului.(f.10-11).
Valoarea redevenței a fost stabilită prin hotărâre a C. J. S., neavând loc nici o negociere în acest sens. Singurele documente întocmite cu privire la concesiune sunt HCJ nr. 43/_ și contractul de concesiune nr. 3709/_ (f.59).
Conform art. 130 teza finală din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 577/2002, stabilirea redevenței trebuie să fie rezultatul negocierii directe între concedent și concesionar, negociere care are la bază criteriile generale prevăzute de art. 138 din aceleași Norme.
Totodată, potrivit art.130 si art.,131 din Normele metodologice de aplicare a OUG 88/1997, aprobate prin HG 577/2002,terenurile care alcătuiesc domeniul
public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăților comerciale privatizate sau care vor fi privatizate, care dețin astfel de terenuri si daca acestea sunt strict necesare în vederea realizării obiectului lor de activitate. Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini și fără nici o formă de publicitate, prin negociere directă între concedent si concesionar.
Administratorii societății comerciale sunt obligați să prezinte concedentului documentația privind justificarea folosirii terenului si datele de identificare a acestuia, obiectul de activitate si alte date necesare pentru încheierea contractului de concesiune, solicitate de concedent .
De asemenea, art.136 din același act normativ prevede că obiectul concesionării, potrivit art.321alin.3 din ordonanța de urgență, este exclusiv utilizarea de concesionar a terenurilor, în limitele cerute de desfășurarea normală a activității potrivit obiectului său de activitate și nu poate fi extinsă la activități de exploatare decât prin încheierea unui contract de concesiune, potrivit dreptului comun.
Sunt reglementate, astfel, două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru încheierea contractului de concesiune, și anume: terenul ce face obiectul contractului este deținut de societatea comercială și respectivul teren este strict necesar pentru realizarea obiectului de activitate al societății.
Or, din înscrisurile existente la dosar a rezultat că reclamantul Consiliul J.
nu a solicitat, iar administratorii SC Transbitum SRL nu au prezentat documentația privind justificarea folosirii terenului și datele de identificare a acestuia, obiectul de activitate și alte date necesare pentru încheierea contractului de concesiune ;pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că utilizarea de către concesionar a terenurilor urma a se face în limitele cerute de desfășurarea normală a activității potrivit obiectului său de activitate.
Totodată, din probatoriul administrat a mai rezultat că pârâta a solicitat concesionarea a două terenuri, dar prin HCJ nr. 43/2011 s-a decis concesionarea, către SC Transbitum SRL, a unui număr de patru terenuri și nu s-a negociat direct stabilirea redevenței.
Voința părților este un element esențial al încheierii actului juridic și trebuie să se manifeste liber. Restricțiile privind libertatea de voință sunt aplicabile numai dacă sunt prevăzute de lege, ale cărei dispoziții în acest sens sunt de strictă interpretare și aplicare, având un caracter excepțional. Nicio persoană nu poate fi obligată să încheie sau nu un contract, iar acest principiu trebuie respectat inclusiv de instanțele de judecată, fiind un aspect al libertății persoanei.
Potrivit art. 1166 C.civ., "Contractul este acordul de voințe între două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau a stinge între dânșii un raport juridic", potrivit art.1182 N.C.civ.,contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta,iar potrivit art. 1204 N.C.civ., o condiție esențială pentru validitatea unei convenții este consimțământul serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză al părților. Or, în speță, nu există consimțământul pârâtei la încheierea contractului.
Dispozițiile legale menționate de recurent nu prevăd o derogare de la principiul libertății contractuale, care rămâne pe deplin aplicabil.
În consecință, de vreme ce legiuitorul nu a impus pârâtei, prin vreo dispoziție, care să fie invocată legal în cererea de chemare în judecată de reclamant, o obligație de a încheia cu reclamantul un contract, nici instanța de judecată nu poate stabili în sarcina pârâtei obligația de a încheia contractul
pretins de reclamant, limitând astfel dreptul pârâtei de a decide asupra conduitei sale fără un temei, care poate fi reprezentat de norma de lege sau de voința pârâtei însăși.
Aceasta - cu atât mai mult cu cât condițiile prevăzute de OUG 88/1997 și HG 577/2002, privind modalitatea concretă de încheiere a unui contract de concesiune nu au fost respectate de părți.
Curtea apreciază că prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată atunci când a statuat că elementele contratului de concesiune trebuiau definite prin tehnica negocierii directe.
Astfel, legiuitorul a înțeles să atenueze trăsăturile contractului administrativ impunând autorității să negocieze prețul concesiunii ținând cont de elementele de referință de natură reglementară, stabilite prin articolul 130 . Înțelesul termenului de "negociere"; în dicționarul explicativ este acela de tratative în vederea încheierii unui acord sau a unei convenții ori discuții purtate
pentru a se ajunge la o înțelegere.
ând la tehnica interpretării gramaticale a normei citate, curtea reține că autorității administrative nu-i poate fi recunoscută prerogativa de a impune în mod unilateral concesionarului pragul maxim al redevenței stabilit prin art. 138 lit.b.
Criteriile pentru stabilirea redeventei, chiriei și prețului de vânzare pentru terenuri au fost definite prin art. 138 din HG 577/2002.
Conform acestor prevederi
redevența se poate stabili ca procent din profitul anual impozabil obținut de concesionar din utilizarea terenului concesionat sau ca venit fix anual al concedentului, astfel:a) în cazul stabilirii redeventei ca procent din profitul anual impozabil rezultat din utilizarea terenului concesionat, acesta va fi de 1-3%, în funcție de obiectul de activitate al societății comerciale concesionare și de încadrarea acestuia potrivit Clasificării activităților din economia naționala - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997
, precum și de împrejurarea ca terenul în cauza este într-o zona declarata defavorizată; totodată se va stabili și o redeventa minima anuala, indexabila cu
indicele de inflație aferent fiecărui exercițiu financiar, determinat de Institutul Național de Statistica, în cazul în care creșterea anuala a acestui indice depășește 10%; b) în cazul stabilirii redeventei sub forma unui venit fix
anual al concedentului se va avea în vedere ca aceasta suma fixa sa nu fie mai mare decât dobânda de referința stabilită de Banca Naționala a României, aplicată la valoarea de circulație a terenului ce face obiectul
concesiunii, determinata potrivit criteriilor prevăzute la art. 140.
Recurenta a optat pentru modalitatea definită de art. 138 lit. b cuantificând în mod unilateral nivelul redevenței la nivelul maxim instituit prin această normă.
Recurentă care a încercat să acrediteze ideea că negocierea nu era necesară pentru ipoteza stabilirii redevenței în varianta prevăzută de art. 138 lit.b .Această apărare nu poate fi validată .
Negocierea putea și trebuia să aibă loc, câtă vreme prin aceste dispoziții s-a stabilit doar pragul maxim pe care-l poate atinge o redevență cuantificată în raport de aceste criterii .
Prin urmare, textul citat nu exclude posibilitatea ca redevența să fie negociată la un nivel inferior acestui prag, ipoteză în care tehnica negocierii și-ar fi putut dovedi utilitatea.
Mai mult, autoritatea nu a justificat de ce nu există identitate între terenurile individualizate de intimată în cererea de concesionare ( în
număr de două) și numărul terenurilor cu privire la care concesiunea a fost aprobată( patru).
În privința suprafețelor excedentare cererii de concesionare autoritatea administrativă nu a justificat îndeplinirea exigențelor prevăzute de art. 136 din HG 577/2002.
Absența procedeului negocierii în stabilirea unui element esențial al contractului de negociere face de prisos analiza celorlalte apărări evocate de recurentă.
În ceea ce privește motivul de casare derivând din măsura greșită a disjungerii petitului având ca obiect plata despăgubirilor și a dezînvestirii ulterioare a instanței în considerarea necompetenței sale materiale,
curtea reține că ea putea fi tranșată doar pe calea unui eventual regulator de competență realizat în dosarul creat în urma disocierii pentru o
judecată separată a celor două petite.
A admite contrariul, ar însemna ca instanța să statueze cu privire la cereri care fac obiectul altei judecăți.
Efectul principal al disjungerii îl constituie judecarea separată a cererilor cu toate consecințele ce decurg de aici ( două hotărâri distincte, adoptate în posibile regimuri procedurale diferite, căi de atac eventual distincte).
Așa fiind, în baza art. 312 C.pro.civ curtea va
respinge recursul declarat de reclamantul J. S. împotriva sentinței civile nr.2757 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul J. S. împotriva sentinței civile nr.2757 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
M. B. M. I. | I. | S. | AL H. D. | B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Ț. D.
