Decizia civilă nr. 10487/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10487/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. Ion
Judecător A. M. C. Judecător M. S.
Grefier M. N.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. | A F. | |
P. | A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. | P. |
A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr.6085 din 10 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat BRÂND. N V. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.6085 din 10 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului S. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D. G. a F. P. S. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D. G. a F. P. S. și s-a respns cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
S-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului BRÂND. N V., cu domiciliul în Gâlgâu A., nr.462, jud. S. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. J., cu sediul în J., str.1 D. 1989, nr.4, județul S., să restituie reclamantului suma de 2671 lei, reprezentând taxă de poluare.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.
B., pe care a obligat-o la restituirea, către A. F. P. J., a sumei de 2671 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Astfel, deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată, iar căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta ca nefiind urmate de către reclamant și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că
:"
Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";
Pentru considerentele de mai sus, instanța a constatat că excepția inadmisibilității cererii de restituire invocată de pârâta DGFP S. este nefondată și a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., instanța a constatat că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria J. din cadrul Administrației
F. P. J., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F. P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare achitată de reclamant,
iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A JUDS în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUN. Z.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau
rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În drept, instanța reține că, potrivit art. 90 din Tratatul C.E., "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.";
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 90 precitat, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 90 din T.C.E., suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent, conținute în art. 23 și 25 din Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
C
urtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
În speța de față însă, curtea nu poate conchide în sensul aplicabilității dispozițiilor comunitare și jurisprudențiale mai sus amintite întrucât reclamantul nu a depus dovada înmatriculării autoturismului în spațiul UE, înscris din care ar fi rezultat că taxa solicitată a fost achitată pentru un autoturism înmatriculat într-un stat membru UE, iar nu într-un stat terț, motiv pentru care cererea prin care se solicită restituirea taxei este neîntemeiată.
Pe cale de consecință, ca urmare a împrejurării că cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, curtea constată că pârâta nu va fi o parte căzută în pretenții, astfel că cererea sa de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. este lipsită de obiect, impunându-se de asemenea și respingerea acesteia.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr.6085 din 10 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului
S., pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea precizată a reclamantului BRÂND. N V. în contradictoriu cu A. F. P. J. ca neîntemeiată și respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. ca lipsită de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D. G. | A F. | P. A J. | ||
S. | în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. | P. | A MUN. Z. |
împotriva sentinței civile nr.6085 din 10 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului S., pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge acțiunea precizată a reclamantului BRÂND. N V. în contradictoriu cu
A. F. P. J. ca neîntemeiată și va respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. ca lipsită de obiect.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013.
Președinte, A. M. Ion | Judecător, A. M. C. | Judecător, M. S. |
Grefier, M. N. |
Red. A.M.I./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.- Ț. D. B.
