Decizia civilă nr. 10521/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.10521/2013

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.

M. D. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant M.

E. N. împotriva sentinței civile nr.1425 din_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. Năsăud, în contradictoriu cu intimata- reclamantă B. C. G. și intimata- pârâtă U. S. H., recurent M.

E. N., având ca obiect obligația de a face.

Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificat potrivit dispozițiilor art.98 alin. 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform procesului-verbal atașat la fila 47 din dosar.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este legal timbrat. Intimata- pârâtă U. S. H. a depus întâmpinare. Recurentul și intimata-pârâtă au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea de recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.

Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1425/_ a Tribunalului B. Năsăud, în dosar nr._, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. C. G., împotriva pârâtei U. "S. H. "; B. .

A fost obligată pârâta U. "S. H. "; să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,3 lei.

S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.

"S. H. "; împotriva chematului în garanție U. "S. H. "; împotriva M. UI E. N. (fost M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului).

A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.

S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata penalităților în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, ca neîntemeiată.

A fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și ia act de susținerea pârâtei în sensul că a solicitat, pe cale separată, onorariul avocațial.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că prin acțiunea sa, reclamanta B. C. G. a chemat în judecată pârâta U. "S. H. "; solicitând obligarea pârâtei la eliberarea către reclamantă a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamantul a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bolognia) - la Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea Afaceri Internaționale, din cadrul Universității "S. H. " - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență.

Aspectul este recunoscut de pârâtă, care i-a eliberat, în dovedirea celor de mai sus, Adeverința nr. 145/_ .

U. "S. H. " este o instituție de învățământ superior particular acreditată aspect necontestat.

Deși a absolvit de peste 2 ani studiile Universității "S. H. ", pârâta refuză, cu diverse motivări, eliberarea diplomei de licență și a foii matricole la care sunt îndreptățită, cu consecințe deosebit de păgubitoare pe planul exercitării drepturilor pe care legea mi le conferă, în calitate de absolventă de studii superioare.

Se menționează că este încadrată în muncă, situație în care prezentarea (sau neprezentarea) diplomei de licență este de natură să atragă consecințe de ordin patrimonial în ceea ce privește drepturile salariale, aspect de notorietate, refuzul eliberării actului solicitat producând deja efecte patrimoniale pe plan profesional.

Numeroasele cereri adresate pârâtei, au fost tratate cu dezinteres, în sensul că fie nu i s-a răspuns în nici un mod, fie i s-a comunicat că aceasta a întreprins demersuri la M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului, demersuri care

însă nu au condus la soluționarea pe fond a solicitării sale.

Obligația de a face - respectiv de a elibera diploma de licență de către pârâtă rezultă din lege, (art. 152 și respectiv art. 120 alin. 1 și 2 din Legea 1/2011 - Legea educației naționale, anterior Legea nr. 84/1995 rep.). Condițiile concrete în care trebuie efectuată această operațiune sunt prevăzute de Regulamentul aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007.

Astfel potrivit art. 38 alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni;

Potrivit art. 2 din același regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite, și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, (la acea dată), sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii.

Conform art. 5, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii;

Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.

Iar în baza art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.

Potrivit Capitolului VII din Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de U. S. H. și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență.

Conform metodologiei, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile pot elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele obținute la examenul de licență.

In cauză nu se poate contesta faptul că reclamanta a urmat și a absolvit o specializare la o formă de învățământ pentru a căror organizare universitatea pârâtă avea acreditarea, astfel că, raportat la cele mai sus arătate, refuzul eliberării actului solicitat este unul nejustificat.

Arătă reclamanta că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau, atât potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta, cât și Regulamentului privind activitatea profesionala a studenților, în sensul că a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv pe cel de licență.

Având in vedere aceste motive, se consideră că refuzul instituției pârâte de eliberare a actului solicitat este nejustificat și, drept urmare, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta U. "S. H. "; a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că aceasta și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă, în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acesteia, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor nr. 1405/_ și cu prevederile art. 20 și art.38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007 .

Potrivit art.7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ", (Ordinul nr.2284/2007)," Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare. "

A informat și Romdidac SA - Compania de material didactic desemnată de MECT, aducându-le la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă Romdidac SA prin mai multe adrese, i-a comunicat că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisa a MECTS - Direcția Generală, Juridică și Control.

MECTS este cel care în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diplomele si suplimentele la diploma solicitate de către reclamanți.

S-au făcut demersurile legale către M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul că a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru

actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la SC ROMDIDAC S.A.

Astfel, prin mai multe adrese, a solicitat să fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la SC ROMDIDAC SA, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.

Prin urmare, reclamanta a urmat cursurile pe care pârâta le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, a emis acestora adeverința, sub egida MECTS, din care rezultă calitatea de licențiat - acte ce premerg diplomei finale.

Întrucât, la data înscrierii reclamantei la cursurilor Universității S. H., MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art. 116 si art. 141 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la acea dată), să invoce nelegalități în organizarea a studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens, fapt care nu justifică refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.

Adresele emise către MECTS vizează actele de studii pentru absolvenții din anul 2009. Acestea au fost soluționate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate și pe cale de consecință, se află în imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplome, din vina MECTS. Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de altă parte, nu se pot face discriminări între reclamantă și alți absolvenți întrucât, în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.

De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a M. ui

E., Cercetării, Tineretului si Sportului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentul la diploma pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că U. "S. H. "; a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr.693/2003 și HG nr.676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatica și altele.

Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995,"activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi" U. S. H. având învățământ la ZI, FR, ID acreditat/autorizat prin HG nr.940/2004 a procedat legal.

In aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis la data de

7 martie 2006, Ordinul nr.3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art.2 că "Admiterea in învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art. 8 se prevede ca "Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective și dispun de departamente specializate".

Specializarea urmată de reclamantă la forma de învățământ, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.

U. S. H. s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr.36125/_, în vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.

Prin adresele formulate a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționată, în care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat și particulare să atașeze la cererile lor "si situațiile centralizatoare(....) semnate și stampilate pe fiecare pagină și incluse și în format electronic pe CD, la Direcția Generală de Învățământ Superior. "

Potrivit art. 2 din HG nr. 366 din_, în vigoare la data când reclamantul a parcurs studiile superioare și a susținut licența "M. Educație, Cercetării și Tineretului conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera de activitate";, iar conform art. 3 și4 din HG nr. 366/_ ,

...";evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, măsuri de corectare a lor, controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular.

Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. E., nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a pârâtei, prev. de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008 precum și nici după intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2005, privind asigurarea calității educației.

In concluzie, MECTS nu a aprobat in totalitate necesarul de formulare solicitate.

Prin urmare, chematul în garanție MECTS, în baza atribuțiilor legale care îi revin, trebuia sa avertizeze ca furnizor de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. E. trebuia să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.

Chematul în garanție M. E. N. (fost M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului), a formulat întâmpinare, prin care a arătat următoarele:

Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale M. ui E. N. .

Având în vedere acest aspect, se precizează că atribuțiile și competențele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. - sunt reglementate în H.G. nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea M. ui E. N., în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.

Așadar, referitor la speța dedusă judecății, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare urmează a se reține că ,,organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și Cercetării. "

In continuare, cu referire la aceasta chestiune, se arată că potrivit prevederilor art. 5 (1) din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, "instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare

instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii";.

Organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației.

In acest act normativ - OG nr.75/ 2005 privind asigurarea calității educației - in art. 2 se precizează că "educația se referă la programele și activitățile de formare academică sau profesională inițială și continua"" fiind definite și următoarele noțiuni :

  • în art. 3 alin. (1) este definită "calitatea educației" ca fiind " ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate".

  • în continuare, în art. 4 alin. (1), se face referire la necesitatea acreditării organizațiilor furnizoare de educație - "acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității " - iar la alin.(2) este definită "acreditarea": " "acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii"

Cu privire la speța dedusă judecații, în vederea unei corecte soluționări, se invocă prevederile art.14 si art. 17 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.

Așadar, urmează a se consemna ca modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

In legătura cu acest aspect, se arată că programele de studii sunt propuse

M. ui E. N. de către ARACIS iar aceste propuneri sunt înaintate Guvernului spre adoptare de către Minister.

In consecința, aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Pe de alta parte, HG nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, in Anexa 3 referitoare la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, la poziția 6, a fost precizată structura legală pentru U. S. H.

.

Hotărârea de Guvern nr. 676/2007 reflectă, în anexele sale, structura legală a formelor de învățământ acreditate/autorizate să funcționeze în cadrul USH la nivelul anilor 2007 cu următoarele observații:

  • în urma unei atente analize, reiese că solicitarea de eliberare de tipizate/formulare de diploma a USH din anul 2009 avea un cuantum aproximativ egal cu necesarul de tipizate/formulare de diplomă pentru întreaga generație de absolvenți ai celorlalte instituții de învățământ superior a anului 2009;

  • prin adresa USH nr. 986/_ s-a solicitat suplimentarea cu 5000 buc. diplome licență pentru absolvenții din anul 2008 iar prin adresa nr. 769/_ sunt solicitate tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din anul 2009, adresa nr. 960/_ fiind o revenire la adresa din_ ;

  • în virtutea prerogativelor sale, ARACIS a efectuat un control în urma căruia s-a convenit ca MEN să înainteze către Guvernul României propunerea de a emite o Ordonanță care să reglementeze în mod legal diferența între numărul de tipizate solicitate și cifrele raportate de către USH. In acest sens, s-a adoptat

Ordonanța Guvernului nr.10/2009, care conferea posibilitatea studenților de la formele neacreditate de a-și finaliza studiile la o formă acreditată de învățământ.

Ținând seama de situația existentă, prin O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, studenților ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță li s-a recunoscut dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

Astfel, actul normativ mai sus invocat a oferit posibilitatea tuturor studenților - indiferent de forma de învățământ frecventată - de a-și finaliza a studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal.

Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de învățământ, în respectiva normă s-a reglementat posibilitatea ca aceștia să treacă la formele autorizate sau acreditate, în urma susținerii unor examene diferențiale care să le asigure echivalarea studiilor.

Deși a fost creată această oportunitate legislativă, nici U. S. H. și nici petenții, în nici un moment nu au făcut dovada că ar fi susținut și promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate/autorizate. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.

Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate: se învederează că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate. M. E. N. nu poate elibera către U. S. H. formulare de diploma care să excedă cifrei de școlarizare raportată de aceasta și nu poate elibera asemenea documente fără să respecte normele legale cu aplicare în domeniu.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr.2284/ 28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, gestionează, completează și eliberează numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

In acest caz, conform prevederilor Ordinului nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusive Universității S. H. .

Rezultă că U. nu avea și nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.

Astfel, având în vedere cele mai sus menționate, se concluzionează că reclamanții au urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate (conform raportărilor și cererilor pe care USH le-a înaintat MEN).

Faptul că U. S. H. a eliberat adeverințe care, ar atesta efectuarea unor studii reprezintă un demers ce implică numai responsabilitatea

respectivei Universități. Prin urmare, acțiunea pe care apărătorul părții potrivnice susține că ar fi trebuit să o facă M.E.N. nu este justificată deoarece eventuala amendare/cenzurare a acestor adeverințe se manifestă în limitele legale, nerecunoscându-se efectele eliberării adeverințelor respective.

Prin efectul dispozițiilor legii în temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovadă de studii care după minim 6 luni, respectiv maxim 12 luni, era nulă de drept.

Această nulitate privind dovada studiilor efectuate urma să fie acoperită de eliberarea diplomei. In consecința, neeliberarea diplomei de studii nu face decât să păstreze activă această stare de drept în ceea ce privește nulitatea oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamanți. Așadar, cei care ulterior împlinirii termenului de 12 luni au înțeles să dea eficiență unui document nul de drept, nu au făcut decât să-și asume niște riscuri ale căror efecte urmează să le suporte exclusiv nefiind îndreptățiți a solicita vreunui alt subiect de drept acoperirea prejudiciilor astfel cauzate.

Prin urmare, M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile care i-au revenit în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. H. . Pentru situația în care aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu poate fi reținută culpa M. ui E. N. . Numai U. "S. H. " din B. este direct răspunzătoare dacă a eliberat diplome de licență și unor absolvenți ai specializărilor și formelor de învățământ neacreditate. Eliberarea în mod nelegal a diplomelor de licență nu poate fi imputată M. ui E. N. .

In concluzie, având în vedere că M. E. N. a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, la specializările și formele de învățământ acreditate, solicitările pârâtei U. S. H. fiind astfel soluționate precum și faptul că aceasta a renunțat la acțiunea formulată împotriva M.E.N., acțiune cu obiect identic cu cel al cererii de chemare în garanție formulată în prezenta cauză, se solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

În drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă, H.G. nr. 185/2013, Ordinului ministrului educației nr. 295/2007, Legea nr. 84/1995 Legea învățământului, Ordinul ministrului educației nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior. Legea nr. 554/2004.

A mai reținut tribunalul că adeverința nr. 145/_ eliberată de către pârâta U. "S. H. "; B. atestă faptul că reclamanta, absolventă a Ciclului I - Studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din B., specializarea administrație publică, din cadrul Universității "S. H. " - promoția 2009, a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în Științe Economice.

Eliberarea acestei adeverințe (al cărei temei rezidă în prevederile art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007) conduce la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării examenelor.

Până la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest

termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

În speță, se impune a se menționa faptul că adeverința prin care i s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat este în ființă, nefiind revocat/anulat, astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.

Corespunde adevărului că pârâta a comunicat MECTS prin adresa nr. 40976/_ necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. "; pentru anul 2009, însă, potrivit susținerile acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la SC ROMDIDAC SA a fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar. Această

împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a pârâtei și nici o justificare a conduitei sale cât timp obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamant este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007.

Potrivit art.5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.

Pe cale de consecință, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea MECTS, refuzul pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă ( foia matricolă ) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Culpa pârâtei este susținută și de faptul că pârâtul MECTS a făcut dovada prin adresele nr. 12356/F/_ și nr. 32048,36711,40456/_ că a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, pârâta USH fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin aceste adrese, iar printre aceștia nu s- a numărat și reclamanta.

Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Totodată, trebuie subliniat faptul că OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabilă reclamantei (conform principiului neretroactivității legii civile), întrucât a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009.

De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.

Prin urmare, tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâta să

elibereze în favoarea reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă).

Examinând cererea de chemare în garanție formulată în cauză, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS (în prezent

  1. E. N. ) de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.

    Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece chematul în garanție refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.

    MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, instanța reiterând în acest context faptul că prevederile OG nr.10/2009 nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009.

    Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție se fondează în parte, sens în care în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 din același act normativ și cu art. 60-63 C.pr.civ., a fost obligat M. E., CERCETĂRII, TINERETRULUI și SPORTULUI (în

    prezent M. E. N. ) în calitate de chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.

    Având în vedere motivarea în drept a sancțiunii solicitate de pârâtă a fi aplicată pentru neîndeplinirea acestei obligații, respectiv art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins cererea formulată de pârâtă în acest sens, întrucât această sancțiune nu poate fi aplicată decât în faza de executare a hotărârii judecătorești, ceea ce presupune, sub aspectul limitelor temporale, că se poate aplica doar în momentul la care pârâta, fiind în posesia titlului executoriu, constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, ceea ce nu este cazul în speță.

    În temeiul art.274 Cod procedura civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

    În baza aceluiași temei legal a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, luând totodată act de susținerea pârâtei în sensul că a solicitat, pe cale separată, onorariul avocațial.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M. E.

  2. , M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

    1. O prima critică adusă sentinței instanței de fond este faptul că aceasta interpretând în mod greșit legislația aplicabilă admite cererea de chemare în garanție a M. ui E., Cercetării, Tineretului și Sportului, fiind astfel

incidente prevederile arte 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

  1. În admiterea cererii de chemare în garanție a ministerului, instanța de fond reține incidenta prevederilor art. 60 alin. 1 Cod proc. Civilă însă face o interpretare greșită a acestor prevederi legale.

    Așa cum a arătat și în apărările formulate în fața instanței de fond conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă

    persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."

    În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se artă faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.

    Ori, învederează faptul că între M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului și U. "S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.

    Precizează că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în

    H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completări le ulterioare.

    Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și Cercetării. "

    Precizează de asemenea faptul că potrivit prevederilor art. 7 din ORDIN nr. 2284/ 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.

    Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Mai mult M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului a desemnat unitate» de specialitate și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.

    De asemenea, amintește încă odată faptul că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.

    Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

    Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

    În concluzie precizează faptul că ministerul, prin adresele cu nr. 37450/_

    , 37629, 12356F/_, 49716/_, 32048, 36711, 40456/_, MECTS a

    avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. " din promoțiile_ .

    Mai mult învederează faptul că în cadrul dosarului cu numărul_ înregistrat pe rolul Curții de Apel B., având ca părți U. "S. H. "; B. în contradictoriu cu MECTS și ca obiect obligarea ministerului la emiterea aprobării pentru tipărirea de tipizate, reclamanta U. ,,S. H. "; consideră

    să renunțe Ia judecată formulând o cerere în acest sens așa cum reiese din Încheierea Curții de Apel B. din cadrul Ședinței P. e din_ .

  2. Instanța de fond obligă ministerul la furnizarea către pârâta U. "S. H. " a formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență pentru reclamanți în virtutea faptului că ministerul" ca factor cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educație nu a aprobat și nu a furnizat pârâtei materiale tipizate cu regim special necesare pentru eliberarea diplomei de licență" și reține în acest sens dispozițiile HC nr. 676/2007, HC 635/2008 și OUG nr. 75/2005.

Ori, în situația în care instanța ar fi consultat hotărârile de Guvern menționate mai sus, ar fi putut constata faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă - specializarea drept - urmată de către reclamantă era acreditată să funcționeze la forma de învățământ ZI și autorizată provizoriu la forma de învățământ FR .

Forma de învățământ urmată de către reclamantă, respectiv ID, la specializarea drept a Facultății de Drept și Administrație P. ă nu a se regăseste în nici o hotărâre de Guvern care reglementează domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea de la momentul înscrierii acesteia la studii și până la absolvire în anul 2009.

II. Critică de asemenea hotărârea instanței de recurs întrucât aceasta este dată cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.(4) Cod procedură Civilă.

Astfel potrivit OMECT nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior "(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

  1. Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.

  2. Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.

  3. Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat. "

Reiterează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Prin urmare o instituție care înscrie "studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de

învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.

De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.

Astfel prin dispoziția dată instanța de fond obligă MECTS la emiterea unor avize pentru achiziționarea unor formulare tipizate, constând în diplome de licență, ignorând astfel în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, OMECT nr.2284/2007.

În concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei.

Raportat la cele de mai sus solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecare acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție precum și a acțiunii ca neîntemeiate.

În drept s-au invocat prevederile: art. 304 pct.(4) și (9) din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr. 2284/2007.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta U. "S. H. " a solicitat respingerea recursului și susținând pe larg legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Cu privire la depășirea alegată a atribuțiilor puterii judecătorești de către tribunal, Curtea reține că prima instanță nu a acționat în afara prerogativelor jurisdicționale conferite de Legea nr. 554/2004. A. ul liber la justiție este garantat de art.13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale chiar împotriva autorităților publice, iar instanța de fond a asigurat reclamanților dreptul la un recurs efectiv circumscris limitelor funcției sale jurisdicționale.

Reclamanta este absolventă a Ciclului I - Studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, specializarea Afaceri Internaționale, U. "S. H. "; B., și a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009.

Reclamantei i s-a eliberat adeverință conform art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007 din care rezultă că și-a îndeplinit toate obligațiile ce le-au revenit potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării examenelor.

Pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamanților diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor (art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind

aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior).

Adeverința prin care s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat este în vigoare, nefiind revocată/anulată, astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.

Pârâta USH a comunicat MECTS necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. "; pentru anul 2009, însă achiziționarea de formulare tipizate de la SC ROMDIDAC SA a fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar.

Obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamanți este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007. Potrivit art.5 din același act normativ, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.

În consecință, pârâtei USH de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă (foaia matricolă) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr. 3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Totodată, trebuie subliniat faptul că OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabilă reclamanților (conform principiului neretroactivității legii civile), întrucât a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009.

De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că au urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.

Prin urmare, în mod corect tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâta USH să elibereze în favoarea reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă).

În privința chemării în judecată și a chematului în garanție M. E., Cercetării, Tineretului și Sportului, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în judecată și în contradictoriu cu pârâtul de rând 2 se asigură punerea în

executare a obligației pârâtei de rând 1, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare. Astfel, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1425 din_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. Năsăud pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

S.

L. R.

V.

G.

M. D.

GREFIER

M. V. -G.

Red.SLR/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: A.P.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10521/2013. Contencios. Obligația de a face