Decizia civilă nr. 10619/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10619/2013

Ședința publică din data de 06 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul G. V. împotriva sentinței civile nr. 6388 din data de_, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta A. F. P. N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat Magyar Sandor, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și dispozițiile OUG 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul recurentului depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 22 lei, timbru judiciar de 0,30 lei și concluzii scrise.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară

închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri, cu precizarea ca în pledoaria sa să facă referire la aspectul invocat în recurs, respectiv dacă prezenta instanță urmează a se pronunța și pe fond în contextul în care prima instanța s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 6388 din data de_, pronunțată de Tribunalul Sălaj, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Reclamantul are calitate procesuală activă, fiind persoană juridică- administratorul firmei SC G. VAF SRL, iar adresa este aceeași. Ori acest aspect a fost evocat și în fața instanței de fond.

În susținerea motivelor de recurs înțelege să invoce și cele statuate prin Decizia nr. 24 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

1

Prin sentința civilă nr.6388 pronunțată l data de_ în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Direcția Generală a F. P. Sălaj, respinsă acțiunea formulată de G. V. în calitate de administrator al S.C. Cherival SRL în contradictoriu cu A. F.

P. N. ; respinsă cererea reclamantei de obligare la cheltuieli de judecată a pârâtei.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamantul nu a adresat unității fiscale o cerere prin care să solicite restituirea sumei plătite cu titlu de taxă poluare, că doar în urma solicitării și în baza răspunsului acesta putea să se adreseze instanței de contencios conform dispozițiilor art.2 din Legea nr.554/2004.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul susținând că reținerile instanței sunt greșite deoarece nu trebuia urmată procedura administrativ jurisdicțională în cazul cererilor de restituire taxă.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

În cursul anului 2009 recurenta a achiziționat un autoturism pentru care în vederea înmatriculării a achitat taxa de poluare instituită prin decizia nr.2211/_ potrivit chitanței seria TS5 nr.1940021.

Ulterior în anul 2012 s-a adresat instanței în vederea obligării autorității la restituire arătând că taxa este nelegală întrucât normele interne contravin celor comunitare.

Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă în considerarea că recurenta nu s-a adresat autorității pentru restituire și ca atare nu ar exista un refuz. Reținerile sunt greșite întrucât așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 31 dosar autoritatea fiscală a comunicat apărătorului ales că taxa se datorează în condițiile Legii nr.9/2012. Ori raportat la comunicarea făcută nu se poate reține că nu a existat un refuz și respectiv o solicitare de restituire.

Ca atare față de cele rezultate din acte excepția se vădește nefondată iar din această perspectivă susținerile recurentei vor fi admise.

Așadar în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa hotărârea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul G. V. împotriva sentinței civile nr. 6388 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

F.

T.

M.

H.

D.

M.

GREFIER

D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10619/2013. Anulare act control taxe şi impozite