Decizia civilă nr. 10723/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILE Nr. 10723/2013

Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător M. -I. I. Grefier N. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. C.

-N. împotriva sentinței civile nr.10229 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanta M. A. E., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 10229 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. A. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. și s-a anulat Decizia de calcul al taxei de poluare nr. 809326/_ .

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1182 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei -_ și până la data restituirii efective.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. B. și a fost obligată pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 1182 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

A fost obligată pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. C. -N.

calcularea taxei de poluare.

1

Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cerere de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIEI

F. P. C. -N. , solicitând

admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei.

În motivare recursului, pârâta a arătat că este nejustificată obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu are nicio culpă procesuală, făcând doar aplicarea textelor legale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediată a taxei solicitate.

Pe de altă parte, pârâta apreciază că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial acordat, iar față de valoarea cererii și munca efectivă prestată de avocat, instanța de fond avea posibilitate, în conformitate cu art. 274 alin. 3 C.pr.civ., să cenzureze aceste cheltuieli. Mai mult, se impunea reducerea onorariului avocatului raportat la munca efectivă prestată în cauză și la faptul că cererile de chemare în judecată pentru restituirea taxei auto au ajuns să aibă o formă standard.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:

Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantei la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.

Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatibilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultata din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele T. si Nisipeanu .In aceste condiții si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speța sa dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantei .

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ:

2

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuziv și este însușit de Curte.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10229 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M. B.

JUDECĂTOR,

M. -I. I.

GREFIER,

N. T.

Red. Al.H.S/ S.M 2 ex./_

Jud.fond. A. G. C.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10723/2013. Anulare act control taxe şi impozite