Decizia civilă nr. 10817/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10817/2013

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.

Judecător S. L. R. Judecător R. -R. D.

Grefier M. V. -G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în numele A. F. P. A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr.5279 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta intimată C. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere și art, 98 C. pr. civ. Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.5279 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a admis acțiunea reclamantei C. C., domiciliată în localitatea A., nr.125, comuna Meseșenii de Jos, județul S. și a fost obligată D. G. A F. P. -S. prin A. F. P. Z. să-i restituie suma de 4615 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante achitată cu chitanța seria TS 8 nr.3608515 din_ și să-i plătească dobânda, conform art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi, de la data înregistrării cererii de restituire, adresată organului fiscal și până la data restituirii efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție a M. M. - A. F. pentru M., pe care a obligat-o să vireze în contul A. F. P., suma încasată de la aceasta, cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda fiscală, menționate mai sus.

Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamanta a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism înmatriculat ultima dată pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru a putea înmatricula în România acest autoturism a fost constrâns să plătească o taxă pentru emisiile poluante,

prevăzută de Legea nr. 9/2012, cu toate că perceperea acestei taxe contravine normelor Uniunii Europene, care au prioritate față de reglementările legale interne.

Analizând actul normativ incident, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție, raportat la art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în numele A. F. P. A MUN. Z. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Pârâta consideră că sentința este nelegală și datorită faptului ca s-a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că reclamanta nu contestă modul de calcul a taxei pe poluare, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr.9/20121 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.

A invocat recurenta și lipsa calității procesuale pasive, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .

În privința dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, pârâta a consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece A.F.P. nu este beneficiarul taxei pe poluare, fiind doar organul încasator, așa cum prevede actul normativ. În privința cheltuielilor de judecată, se mai menționează că nu are nicio culpă procesuală, iar reclamanta nu a fost asistat de avocat la soluționarea pricinii, motiv pentru care cuantumul acestora este nejustificat de mare raportat la valoarea obiectului litigiului.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea normelor interne în materie de taxe auto, fie Codul fiscal, fie O.U.G. 50/2008 sau Legea nr. 9/2012, cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la

2

efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.

F. pentru M. și M. M. .

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

În speță nu s-a făcut dovada de către reclamantă că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamantă prin acțiune nu subzistă, jurisprudența comunitară existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr.5279 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei

C. C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J.

S. în numele A. F. P. A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr.5279 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului

S., pe care o va modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei C. C. . Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2013.

3

Președinte,

V. G.

Judecător,

S. L. R.

Judecător,

R. -R. D.

Grefier,

M. V. -G.

Red. S.R.L./M.N.

2 ex./_

Jud.fond.-M. S.

4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10817/2013. Anulare act control taxe şi impozite