Decizia civilă nr. 1088/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1088/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. M.
Judecător F. T.
G. S. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A
F. P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F.
P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2.425 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat CODRAT F. C. și pârâta intimată A. FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul concluzii scrise din partea intimatului CODRAT F. C.
.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2.425 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins excepția inadmisibilității cererii și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de către pârâte.
S-a admis excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării taxei de înmatriculare pe care îl respinge.
S-a admis în parte cererea formulată de către reclamantul C. F. C.
, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A.
F. P. S. M., iar pârâta A.F.P. S. M. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 6.287 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
S-a respins petitul prin care s-a solicitat obligarea la plata dobânzilor fiscale.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.043,3 lei.
Examinând cu precădere potrivit art.137 Cod procedură civilă excepțiile invocate în cauză instanța de fond a constatat următoarele
:
Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, invocată din oficiu, s-au reținut următoarele:
Conform art.109 Cod pr. civilă acțiunea în constatare este inadmisibilă dacă partea are la dispoziție acțiunea în realizare. Cererea de constatare a nelegalității încasării taxei de primă înmatriculare nu poate fi primită în condițiile în care partea are la dispoziție mijlocul procedural reglementat de lege al cererii de restituire a taxei prevăzut de art. 117 Cod procedură fiscală, de care a și uzat în același cadru procesual. Un alt argument care susține
inadmisibilitatea acestui capăt de cerere decurge și din natura juridică a operațiunii de încasare a taxei de primă înmatriculare care nu constituie un act administrativ prin ea însăși, ci doar o operațiune materială.
Pentru aceste motive, instanța de fond a admis excepția și a respins ca inadmisibil petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării. taxei de primă înmatriculare.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâte s-au constatat următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului, se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 214/1 Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006 ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
Reglementarea legală nu prevedea obligativitatea emiterii unui titlu de creanță cu suport material de către autoritățile statului, astfel încât plata taxei de făcea în mod voluntar de către fiecare persoană interesată.
Pentru plata taxei de primă înmatriculare nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material și nici un act fiscal, deoarece plata "benevolă"; făcută de reclamant constituia una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în România a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității Europene. Taxa i-a fost impusă reclamantului, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în România autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat.
A considera că nu se poate contesta încălcarea dreptului comunitar privind reglementarea și perceperea taxei speciale pentru autoturism, în condițiile plății benevole și în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, înseamnă a nega dreptul de a avea acces liber la justiție,cu consecința încălcării art. 6 și art. 13 din CEDO.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția inadmisibilității cererii. Instanța de fond a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune
Temeiul juridic al cererii de restituire îl constituie art.117 lit. d) Cod procedură fiscală, solicitându-se restituirea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Necondiționat de existența sau nu a unui titlu de creanță cu suport material suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă o creanță fiscală, așa cum instanța a reținut anterior.
Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale are o reglementare specială în art. 135 Cod procedură fiscală în conformitate cu care acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Nu se aplică termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 165/1958 întrucât legea stabilește un termen special de prescripție .
Dreptul la restituirea taxei a luat naștere chiar din momentul plății întrucât reglementarea legală cuprinsă în art. 214/1 Cod fiscal era contrară dreptului comunitar, concluzie pe care instanța o va motiva la examinarea fondului cauzei.
În consecință, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2008 și s-ar fi împlinit la data de 1 ianuarie 2013, deci ulterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achitat suma de 6.287 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1 și art. 214 indice 2 din Codul fiscal conform chitanței TS3B nr. 2133765 emisă de către Trezoreria Municipiului S. M. pentru a înmatricula în România un autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Ulterior, deși s-a solicitat restituirea taxei apreciindu-se că este nelegală și discriminatorie, contrară normelor comunitare, pârâtele au refuzat restituirea integrală a sumei .
Instanța de fond a reținut că la data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant, pentru un autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, respectiv_, erau în vigoare prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa în discuție.
T. a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141- 2143Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantei încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. -M.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
De asemenea, dobânda legală fiscală pe care o solicită reclamantul nu se circumscrie situațiilor prev. de art. 117 C.pr.fiscală, astfel încât nici reclamantul nu a făcut plata în temeiul unui titlu de creanță care să fi avut un termen scadent de plată și să fie expus unor majorări de întârziere.
În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.
Reclamantul-intimat CODRAT F. C. a depus note de ședință
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul
C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată.(f.9)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011,iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond se constată că, în cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare
pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la acordarea dobânzilor, aceasta nu a fost acordată la prima instanță, recursul neavând obiect sub acest aspect.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat în ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantei la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si pârâta ca autoritate publică si ca parte a statului de drept trebuia ca în speță să dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantei .
In ce privește cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciază ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constând în formularea cererii prealabile, redactarea si susținerea acțiunii. In această materie munca desfășurata de avocat este mult simplificata de existenta hotărârilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu, astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obținerii rezultatului urmărit de către reclamantă așa cum se întâmplă în alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat, depunerea actelor probatorii specifice acestui model si susținerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 543,3 lei răspunde în mod rezonabil celor doua cerințe legale sus menționate .
Referitor la cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, dată fiind soluția pronunțată în cauză, nu se poate face aplicarea art. 274 Cod proced. civilă.
In consecința in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob. cu art. 3041, art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul, va modifica parțial sentința recurata în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 543,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. | G. | A F. | P. | A | |
JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. | F. | P. | B. | M. |
împotriva sentinței civile nr. 2.425 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâtele la 543,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge cererea intimatului CODRAT F. C. privind acordarea cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
G. , S. G. |
Red.M.H./_ .
Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond: M.H. .
