Decizia civilă nr. 10927/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10927/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător L. U.
Judecător M. H. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta M. ANA, împotriva sentinței civile nr. 11518/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
C., în contradictoriu cu pârâta C. L. DE F. F. T., M. C. L. DE F. F. T., C. J. DE F. F. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata C.
L. de F. F. T., consilier juridic Sălăgean Gențiana L., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la doar s-a depus întâmpinare.
Reprezentanta intimatei C. L. de F. F. T. depune la dosar o seried e planuri topo, în raport de care Curtea îi învederează faptul că asupra relevanței acestora urmează a aprecia la momentul deliberării.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvîntul pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimatei C. L. de F. F. T. solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11518 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a "M. C.
L. de fond funciar T. "; și s-a respins cererea în baza excepției față de acești pârâți.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M. ANA în contradictoriu cu pârâtele C. L. de fond F. T. și C. J. de fond F.
C. . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Astfel, cu privire la excepția lipsei capacității procesuale a membrilor comisiei locale de fond funciar, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată. Membrii comisiilor de fond funciar nu pot fi subiecte de drept administrativ și nu pot sta în judecată în calitate de reclamanți sau de pârâți, nefiind titulari de drepturi și obligații. Eventual, persoanele fizice care au avut calitatea de membrii în comisiile
de fond funciar pot sta în justiție, în mod individual, însă reclamanta nu a înțeles să își precizeze acțiunea prin nominalizarea acestora. Prin urmare față de "membrii comisiilor de fond funciar"; cererea reclamantei s-a respins în baza excepției lipsei capacității procesuale.
Obiectul cererii de chemare în judecată, ținând cont de manifestarea de voință a reclamantei exprimată în ședința publică din_ prin care a renunțat expres la judecat petitului având ca obiect punerea în posesie, a rămas numai obligarea pârâtelor comisiile de fond funciar la achitarea unor sume de bani cu titlul de daune morale, temeiul de drept al cererii fiind precizat ca art. 8 și art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Analizând cererea formulată în baza temeiului de drept indicat, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004,
Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Instanța a apreciat că temeiul de drept invocat de către reclamantă nu poate sa la baza cererii de acordare a daunelor morale pe tărâm administrativ, având în vedere ă actele sau solicitările reclamantei sunt în legătură cu acte de fond funciar, guvernate de regimul juridic instituit prin legile fondului funciar.
Având în vedere că raportul juridic principal din care ar rezulta posibilul prejudiciu moral este guvernat de legile de fond funciar, acesta având, prin urmare un caracter civil, instanța apreciază că o combinare a celor două regimuri juridice nu este posibilă, astfel cererea formulată așa cum a fost aceasta întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a fost inadmisibilă. Și aceasta deoarece art. 8 face referire la persoana vătămată printr-un act administrativ or, în cauză nu există o vătămare rezultată dintr-un act administrativ.
Chiar și dacă s-ar putea interpreta că în cauză s-ar putea reține o vătămare rezultată dintr-un act administrativ sau lipsa acestuia, instanța a reținut că daunele morale nu au fost dovedite, nefiind dovedită producerea unui prejudiciu moral.
Dauna morală reprezintă orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane iar prejudiciul moral este prejudiciu care rezultă din atingerea intereselor personale care se manifestă prin suferința fizică sau morală care le resimte victima.
În sensul practici judiciare desprinsă din Decizia nr. 2356/2011 a Înaltei Curti de C. și Justiție, instanța a reținut că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existentei fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității ci trebuie dovedite daunele morale suferite.
Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității, aceste aspecte nefiind dovedite în cauză.
Pe de altă parte, instanța a reținut că sentința civilă de care se prevalează reclamanta a fost totuși pusă în executare pentru o suprafață de 1,15 ha și pentru o altă suprafață de 1,61 ha, fiind emise Titlurile de proprietate 23696 și 24451,
aspect necontestat de reclamantă, pentru diferența de suprafață nereconstituită reclamanta semnând două procese-verbale prin care a refuzat să fie pusă în posesie.
Prin urmare, nu au putut fi întrunite condițiile răspunderii, chiar dacă acțiunea reclamantei ar fi fost admisibilă, cererea de acordare a daunelor fiind neîntemeiată.
Pentru motivele arătate, în baza art. 1,8 din Legea nr. 554/2004 instanța a respins cererea formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. ANA
, solicitând în baza art.304 CPC, pct.9, rap. la art.312 alin.3 admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamanta; cu cheltuieli de judecata.
În motivare arată că în mod eronat instanța, de fond a apreciat ca nu și-a precizat acțiunea în sensul nominalizării persoanelor fizice, care aveau calitatea de membrii ai C. L. de fond funciar la momentul punerii în posesie. Aceasta precizare s-a făcut, la termenul din_, când a sosit de la C. L. T., un înscris care cuprindea numele membrilor C. .
În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii, articolul 8 al legii contenciosului administrativ reglementează și posibilitatea unei persoane de a se adresa instanței în cazul tăcerii autorităților, nu doar în caz de vătămare printr-un act administrativ.
De asemenea, în mod eronat, se considera ca raportul juridic dedus judecații ar fi unul eminamente de drept civil.
După cum se poate observa din probatoriul administrat în faza judecații de fond a cauzei (mai exact, înscrisurile de puse de către reclamanta la termenul din_ ), exista posibilitatea pârtii de a se adresa instanței de contencios administrativ, ceea înseamnă ca, caracterul juridic al raportului de drept dedus judecații, chiar guvernat de legile fondului funciar, nu este întotdeauna unul civil, acțiunea fiind admisibila din acest punct de vedere.
A nu se confunda, situația în care solicita daune cominatorii, cu situația în care solicita daune morale.
Atâta timp cât cele dintâi (au un caracter sancționator fata de debitorul unei obligații de executat, fiind înapoiate de către creditor la îndeplinirea acesteia - nefiind necesara, producerea unui prejudiciu), se pot solicita doar în baza art.64 din legea 18/1991, doar în fata judecătoriei, nicio lege nu interzice solicitarea daunelor morale, atunci când prejudiciul s-a produs.
În ceea privește prejudiciul moral suferit de reclamanta-recurenta, acesta a fost dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, care atesta demersurile pe care aceasta a fost nevoita sa le întreprindă pentru a putea fi pusa în posesie.
Daca reclamanta-recurenta a refuzat sa semneze procesul verbal de punere în posesie, aceasta se datora faptului, ca intimații doreau punerea în posesie a acesteia, în alta parcela. Insa instanța de fond nu face aceste mențiuni în dispozitivul sentinței.
Așa cum a menționat și în fata instanței de fond, cererea de reconstituire s-a formulat pentru terenurile din parcela 40, intimații doresc sa o pună în posesie pe recurenta în taralale 49 și 33, uzitând de un extras CF depus la dosarul de fond funciar din eroare, care nu mai reflecta, insa, situația reala.
Acest lucru se putea cu ușurința dovedi, daca intimații depuneau la dosarul cauzei, dosarul de fond funciar, complet. Din păcate, în mod surprinzător, tocmai aceasta cerere de reconstituire lipsește cu desăvârșire (cererea de reconstituire reprezintă un document importa nt în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, fără de care C. L. nefiind investita sa recurgă la reîmproprietărirea celor îndreptățiți).
Mai mult decât atât, intimații au depus în fata instanței de fond înscrisuri, după încheierea cercetărilor judecătorești, încălcându-se astfel prevederile art.167 alin2 CPC.
În acest sens, sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, atât cu privire la prejudiciu, cat și cu privire la fapta, culpa și raport de cauzalitate.
Fata de toate acestea, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 noiembrie 2013 (14-20) pârâtul C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T.
, a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta reclamantă M. Ana, ca nefondat cu consecința menținerii în totalitate a sentinței civile atacate.
În motivare arată că, prin recursul formulat recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.
Față de susținerile recurentei reclamante și față de motivele de recurs invocate, arată în primul rând, că instanța de fond corect a apreciat când a admis excepția pe care a invocat-o în ceea ce privește lipsa capacității procesuale a membrilor comisiei locale de fond funciar T., nu așa cum se susține în motivele de recurs, pentru că la data invocată, în_, exista pe rolul Judecătoriei T. dosarul civil nr._ având ca obiect Obligația de a face DECLINARE COMPETENȚĂ MATERIALĂ DOS._ .
2. Recurenta reclamantă își întemeiază acțiunea, în baza temeiului de drept, fiind precizate art.8 și art.16 din Legea nr.554/2004, solicitând daune morale.
În ceea ce privește acest aspect, Dauna morală a fost denumită în doctrina dreptului "orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane" (Rene Savatier, "La theorie des obligations. Vision juridique et economique" Dalloz, Paris, 1969, p.344) sau "prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care le resimte victima" (Pierre Tercier "Contribution a l"etude du tort moral et de sa reparation en droit suisse", Editions Universitaires, Fribourg, Suisse, 1971, p.14).
Cu alte cuvinte, Daunele morale sunt, consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei, prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
De regulă, Normele eticii și echității interzic în principiu, acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc.
Instanța de fond corect a reținut ca exemplu, în sensul practicii judiciare, Decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de C. și Justiție având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata de daune morale, în care Judecătorii înaltei Curți de
și Justiție au apreciat că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității. Cum în cauza dedusa judecății, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, înalta Curte a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Consideră că și în prezentul dosar civil nu sunt întrunite condițiile pentru acordarea de despăgubiri materiale pentru daunele morale solicitate întrucât din suprafața totala de 4,49 ha aprobată prin sentință, au fost încheiate următoarele procese verbale de punere în posesie :
Proces-verbal de punere în posesie nr. 2959/12176 din_, prin care numiții T. Cornelia, Cuban M., Dejan N. au fost puși în posesie cu suprafața de 1,15 ha în tarlaua 49.
Proces-verbal de punere în posesie nr. 2958/12176 din_ prin care numiții M. Ana, T. Cornelia, Cuban M., Dejan N. și Dejan Gligor au fost puși în posesie cu suprafața de 1,61 ha în tarlaua 40 Moșioara, parcela nr.l și nr.2.
Proces-verbal de punere în posesie nr. 2982/12176 din_ pentru suprafața de 1,73 ha, din care nr.top 6065/28, în suprafață de 1,1509 ha în Tarlaua 49, parcela 25 și nr.top 6064/18 în suprafață de 0,5755 în Tarlaua 33, Proces- verbal pe care recurenta reclamantă a refuzat să îl semneze .
Recurenta reclamantă M. Ana a refuzat semnarea procesului verbal de punere în posesie pentru că solicită punerea în posesie în tarlaua 40, deși actele cu care a făcut dovada proprietății, extrase de Carte F. ă cu numerele topografice, se regăsesc în tarlaua 33 și 49, așa cum rezultă din Anexa 29 validată prin Hotărârea
C. județene nr.362/2006 și hărțile cadastrale deținute de C. locală, pe care le depunem în anexă.
Anexează în probațiune Procesele verbale încheiate la data de_ și la data de_, din care rezultă din nou refuzul reclamantei de a fi pusă în posesie cu suprafața de 1,73 ha.
Consideră că petitul de acordare a daunelor morale este neîntemeiat, deoarece reclamanta nu a dovedit care este natura prejudiciului fizic și psihic pe care 1-a suferit. întrucât pentru angajarea răspunderii civile și acordarea daunelor morale trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții legate de existența unei fapte ilicite, culpa pârâtei, prejudicierea reclamantei și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Din conținutul petitului dedus judecății rezultă că fapta ilicită ce se presupune a fi săvârșită reprezintă neîndeplinirea obligației de punere în posesie a reclamantei cu suprafața de 1.73 ha. Așa cum rezultă din cuprinsul proceselor verbale încheiate la data de_ și_ a depus toate diligentele pentru punerea recurentei reclamante în posesie, dar aceasta a refuzat în scris punerea în posesie și semnarea procesului verbal. Conduita culpabilă a recurentei reclamante ne împiedică în îndeplinirea acestei obligații, prin refuzul preluării în posesie a terenului și nu poate conduce la antrenarea răspunderii pârâților.
Aceeași conduită culpabilă a recurentei reclamante conduce la excluderea culpei pârâților în îndeplinirea obligației de punere în posesie. Potrivit Protocolului de predare-preluare anexat, terenul în suprafață de 1,73 ha propus spre reconstituire în favoarea recurentei reclamante a fost pus la dispoziția C. locale de fond funciar T. doar începând cu data de 6 octombrie 2011. Din cauză că cest protocol a fost semnat doar la sfârșitul anului 2011, noi am reușit efectuarea operațiunilor de punere în posesie doar la începutul anului 2012. Imposibilitatea de a o pune în posesie pe recurenta reclamantă până la data de_ a fost una obiectivă, determinată de faptul că terenul în suprafață de 1,73 ha nu s-a aflat până în anul 2011 la dispoziția comisiei. Așadar, din moment ce atât fapta ilicită cât și culpa pârâților este exclusă, solicităm respingerea recursului ca neîntemeiat.
Consideră că nu se poate constata faptul că neîndeplinirea hotărârii judecătorești, respectiv Sentința civilă nr.1592/2008, este rezultatul pasivității, al relei-credințe sau urmăririi unui interes propriu din partea pârâților și de asemenea atât fapta ilicită cât și culpa pârâților este exclusă, întrucât din cele prezentate mai sus se pot desprinde următoarele
Concluzii:
a.) Suprafața totală litigioasă de 1,7264 ha a fost solicitată de recurenta reclamantă în baza extrasului CF 551, nr. top 6064/18 în suprafață de 0,5755 ha fânaț la Cracionul vechi și nr. top 6065/2818 în suprafață de 1,1509 ha arător la Cracionul vechi. Extrasul CF 551 a fost depus de recurenta reclamantă la dosarul de fond funciar, pe care îl anexăm, precum și hărțile de cadastru din care se poate constata că numerele topo sunt situate în tarlaua 33 și 49.
b.) Recurenta reclamantă a susținut că a depus la dosarul de fond funciar declarații de martori care nu se mai găsesc Ia dosarul de fond funciar, cu toate că în cererea prin care solicită suprafața de teren amintește doar de extrasul de carte funciară în baza căruia a formulat cererea. Solicitarea recurentei reclamante nu se înscrie în prevederile art.6 alin.l3 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare care prevede în mod clar că în situația. în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.
c.) C. locală de fond funciar a procedat la punerea în aplicare a sentinței civile nr._, după ce s-a încheiat Protocolul de predare-preluare între SCDA T. și Primăria municipiului T., prin care suprafața de 751,08 ha a trecut din domeniul public al statului în domeniul privat, la dispoziția comisiei locale de fond funciar T. . Astfel la data de_ au fost încheiate procese-verbale de punere în posesie, dar recurenta reclamantă a refuzat punerea în posesie.
În acest sens s-a încheiat procesul-verbal din_ și procesul-verbal din data de_, din care rezultă refuzul recurentei reclamante de a fi pusă în posesie cu suprafața de 1,73 ha, pe care le depunem în probațiune.
d.) Suprafața ce face obiectul prezentului litigiu de 1,73 ha este compusă din suprafața de 1,1509 ha care se regăsește în Tarlaua 49 și 0,5755 ha în tarlaua 33, așa cum rezultă din extrasul CF 551 și din adresa SCDA T. transmisă la solicitarea instanței de judecată Judecătoria Turda, în dosarul civil nr._ la termenul de judecată din_, pe care o depunem în probațiune.
e.) În ceea ce privește obligarea prin Hotărâre judecătorească a C. locale să-i achite recurentei reclamante cu titlu de daune morale câte 10.000 de lei, considerăm că nu sunt întrunite condițiile pentru acordarea de despăgubiri materiale pentru daunele morale solicitate întrucât recurenta reclamantă nu a dovedit în niciun fel care este natura prejudiciului fizic și psihic pe care 1-a suferit, întrucât pentru angajarea răspunderii civile și acordarea daunelor morale trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții legate de existența unei fapte ilicite, culpa subscrisei, prejudicierea recurentei reclamante și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
C. locală a respectat prevederile legale incidente în cauză, întrucât punerea în posesie se face în baza extraselor CF, conform în art.6 alin.l3 din Legea nr. l/2000, cu modificările și completările ulterioare care prevede în mod clar că în situația în care nu mal există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea. A făcut această referire ținând cont de faptul că recurenta reclamantă susține că a depus declarații de martori, reprezentând acte doveditoare la cererile depuse în condițiile Legii nr.18/1991, dar a depus și extrase CF, din care depunem în probațiune extras CF 551 pentru suprafața litigioasă. De asemenea recurenta reclamantă a susținut și la fond și în motivele de recurs că a depus din eroare extrasele de carte funciară cu care a făcut dovada calității de persoană îndreptățită. Considerăm că recursul nu poate fi motivat cu asemenea susțineri, că actele
doveditoare depuse la dosarul de fond funciar prin care a făcut dovada proprietății au fost depuse din eroare.
Având în vedere cele de mai sus, C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T. învederează instanței faptul că din moment ce atât fapta ilicită cât și culpa pârâților este exclusă, se opune admiterii recursului formulat de către recurenta reclamantă și implicit solicită respingerea acestuia ca nefondat.
În drept, a invocat prevederile Legii nr.554/2004, Legea nr.18/1991, republicată, Legea nr.247/2005, Cod Proc.Civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1.Înainte de a antama explicit recursul, Curtea urmează ca pe marginea răspunderii patrimoniale în procedura contenciosului administrativ să facă câteva considerații de principiu, teoretice.
Astfel, conform art. 52 alin. 1 și 2 din Constituția României, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un cat administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Legea organică prin care s-au stabilit condițiile exercitării acestui drept este Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care consacră în art. 1 alin. 1 principiul conform căruia: Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
O atare posiblitate de reparare a prejudiciului este recunoscută și de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 care dispune că: În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Din economia dispozițiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul suferit de reclamant poate fi cauzat de o autoritate publică pe două căi: printr-un act administrativ nelegal care este anulat de instanța de judecată și prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
În ipoteza când prejudiciul este actual și a fost cauzat printr-un act administrativ nelegal, persoana prejudiciată poate opta între a solicita repararea, ca un capăt de cerere, în petitul acțiunii în anularea acelui act, ori poate să introducă ulterior o acțiune separată, de sine-stătătoare, în termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) care curge, după caz, de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere (art. 19 alin. (2) Legea nr. 554/2004) În acest ultim caz, competența de soluționare a cererii de reparare a prejudiciului aparține tot instanțelor de contencios administrativ (art. 19 alin. (2)).
Pe cale de consecință, rezultă că o cerere de reparație patrimonială în contenciosul administrativ poate fi formulată, fie pe cale accesorie într-o cerere de chemare în judecată care are ca obiect principal sancționarea nelegalității unui act administrativ sau sancționarea refuzului nejustificat de recunoaștere a unui drept ori interes legitim, fie pe cale separată, ca o acțiune distinctă, dar care trebuie precedată în prealabil de existența unei hotărâri definitive prin care anterior într-o procedură de contencios administrativ instanța de contencios administrativ a dispus anularea ca nelegal a act administrativ sau sancționarea refuzului nejustificat de recunoaștere a unui drept ori interes legitim.
Din datele dosarului de față rezultă că reclamanta a demarat un contencios de fond funciar solicitând ca în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 să oblige pârâții de ordin 1 și 2 la plata de daune morale câte 10.000 lei fiecare iar cel de rang 3 la plata sumei de 2.000 lei cu același titlu.
În materia contenciosului administrativ obligația la plata daunelor, fie morale fie patrimoniale formulată față de o autoritate și funcționarii care au contribuit la elaborarea ori emiterea actelor atacate este solidară, așa cum rezultă din art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Maniera în care reclamanta a conceput cererea de chemare în judecată nu se grefează pe dispozițiile Legii nr. 554/20004 pentru a fi admisibilă conform procedurii contenciosului administrativ, considerentele reținute de instanța de fond sub acest aspect fiind întemeiate.
Astfel cum s-a reținut, premisa cererii de despăgubiri nu a constituit-o anularea unui act administrativ ori refuzul autorității de a recunoaște un drept ori interes legitim în favoarea reclamantei, ci s-a constituit ca un litigiu de fond funciar, petite la care ulterior reclamanta a renunțat rămânând spre soluționare doar cererea de obligare la plata daunelor morale.
Or, pornind de la această premisă nu se poate fundamenta juridic un atare demers din punct de vedere al procedurii contenciosului administrativ.
Astfel fiind, sancționarea demersului judiciar al reclamantei cu inadmisibilitatea constituită dintr-un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată este pe deplin corectă și legală.
Pe cale de consecință, Curtea urmează ca în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta M. ANA împotriva sentinței civile nr. 11518 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
M. | D. | L. | U. | M. | H. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond. M. T.
