Decizia civilă nr. 10946/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 10946/2013
Ședința publică din 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. JUDECĂTOR R. -R. D. JUDECĂTOR L. U. GREFIER M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. a
F. P. S. în numele Administrației F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5422/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul/a V. R. privind și pe
A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art.
1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5422/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 472/_, invocate de D. G. a F. P. S. și, în consecință, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu D. G. a F. P. S., precum și cererea de anulare a deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 472/_ .
S-a admis în parte acțiunea formulată de V. R. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 2444 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la restituirea efectivă.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. B., care a fost obligată la restituirea, către A. F.
P. Z., a sumei de 2444 lei.
Excepția inadmisibilității acțiunii de anulare a deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 472/_ a fost admisă, întrucât potrivit art.11 al. 1 ș 2 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act
administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile,respectiv de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, de la data de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 al. 1 lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile. Pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă în termen de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz. Ori, reclamantul nu a contestat decizia de calcul anterior formulării prezentei acțiuni, excepția invocată în acest sens de DGFP S. fiind admisă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S.
, instanța a constatat că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria Z. din cadrul Administrației F. P. Z., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F. P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare achitată de reclamant, iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP
S. a fost respinsă.
Asupra cauzei pe fond
, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Excepția inadmisibilității acțiunii de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare nr.472/_ emisă de A. F. P. Z. urmând a fi admisă, instanța a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea Deciziei de calcul al taxei de poluare nr.472/_, emisă de A. F. P.
Z. .
A fost admisă și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. S., acțiunea îndreptată împotriva acestei pârâte a fost respinsă.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1530 și urm. Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 al. 1 din O.G. nr. 13/2011, de la data solicitării sumei până la data plății efective. Referitor la acordarea dobânzilor, Tribunalul a apreciat că încasarea taxei de emisii poluante prin încălcarea dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită, care poate fi reparată prin acordarea dobânzii civile.
În privința cererii de chemare în garanție
:
Având în vedere că taxa de emisii poluante constituie venit la bugetul
F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., conform art. 3 al. 6-8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, a fost admisă cererea de chemare în garanție, A. F. pentru M. fiind obligată la restituirea către AFP a sumei încasate, reprezentând taxa de emisii poluante.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F.
P. S. în nume propriu și în numele Administrației F. P. Z.,
prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In cererea de chemare in judecata reclamantul invoca nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare .
Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului Uniunii Europene in motivarea actiunii arata ca a cumparat autovehiculul dintr-o tara membra UE .
La fond reclamantul nu a depus nici un act care sa dovedeasca provenienta autovehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare din spatiul UE. In recurs pentru termenul de judecata din data de_ reclamantul intimat a fost citat expres cu aceasta mentiune dar nu a depus nici un act in acest sens .Ca atare Curtea retine ca in speta nu s-a dovedit ca autovehiculul pentru care s-a achitat taxa de poluare din speta provine din spatiul UE .
In aceste conditii autovehiculul cumparat de catre reclamant nu provine din spatiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE .Neintrind in campul de aplicare a acestui text de lege in speta nu se poate retine in mod evident incalcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de catre reclamant a taxei de poluare .
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din Legea 554/2004 ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ se va admite recursul declarat in speta și se va modifica in intregime hotarârea atacată in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P.
S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5422/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul V.
R. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. D. R. -R. D. L. U.
GREFIER
M. T.
Red.MD/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: D.B.Ț.