Decizia civilă nr. 11056/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11056/2013

Ședința publică din 18 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M.

S.

JUDECĂTOR: A. M.

ION

JUDECĂTOR: A.

M.

C.

GREFIER: M. N.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul F. C.

, împotriva deciziei civile nr. 9713, din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu intimații A. F. P. C. N.

, A. F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuentul, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că cererea de revizuire este timbrată cu taxă de timbru de 10

lei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591

alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Revizuentul arată că nu mai are alte cereri de formulat in cauză.

Curtea, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei motiv pentru care dispune închiderea fazei probatorii și acordă cuvântul revizuentului in susținerea cererii formulate.

Revizuentul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Instanța reține cauza in pronunțare.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 9713 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C.

a fost admis recursul declarat de A. F. P. C.

-N. împotriva sentinței civile nr.2944 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. care a fost modificată în parte în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantului F. C. V. și respinsă cererea de chemare în garanție.

Prin cererea de revizuire revizuientul F. C. V. a solicitat admiterea cererii de revizuire

, casarea deciziei și în rejudecare respingerea recursului declarat de A. F. P. C. -N. cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În motivare se arată că prin sentința civilă nr.2945/2012 a Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată a revizuientului, A. F. P.

  1. -N. fiind obligată la restituirea sumei de 3877 lei cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii legale în materie civilă calculată de la data de_ și până la restituirea efectivă a sumei. De asemenea intimata a fost obligată la plata 339,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

    1

    1. F. P. C. -N. a formulat recurs împotriva acestei sentințe care a fost admis la data de_ de către Curtea de Apel C. .

Revizuientul a achitat taxa de poluare potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 privind taxa de poluare, taxă care încalcă disp. art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 a fost considerată că încalcă dreptul comunitar iar Statul Român a fost obligat la restituirea sumelor de bani încasate nelegal.

Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea reține următoarele:

Prin DECI ZI A CURȚI I CONSTI TUȚI ONALE nr. 1.609 d in 9 decembrie 2010

, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2011 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.

Prin urmare, conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele in vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În concluzie, în intervalul 27 ianuarie 2011-13 martie 2011, dispozițiile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

au fost suspendate de drept încetându-și efectele juridice începând cu data de 14 martie 2011, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Prin urmare nici la data înregistrării acțiunii introductive și nici la data formulării cererii de revizuire temeiul legal invocat în fundamentarea cererii nu exista .

Curtea pentru aceste considerente va respinge cererea de revizuire formulata de revizuentul F. C. V. împotriva deciziei civile nr. 9713 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o va menține in întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulata de revizuentul F. C. V. împotriva deciziei civile nr. 9713 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține in întregime.

Decizia este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

SA M.

ION

A.

M. C.

GREFIER

M. N.

Red.A.M.C./S.M.D,

2 ex./_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11056/2013. Anulare act control taxe şi impozite