Decizia civilă nr. 112/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 112/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător C. P.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. a F.
P. B. N. în numele A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 777/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. N. , în contradictoriu cu reclamanta SC S. T. SS , având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că modificarea compunerii completului de judecată desemnat să participe la judecarea cauzei este determinată de absența justificată a doamnei judecător A. M. C. .
Prezentul dosar a fost repartizat aleatoriu completului de judecată denumit 1RTxA, din a cărui compunere, în data de 08 ianuarie 2013, ar fi făcut parte următorii judecători: A. M. C., M. S., C. P. .
Față de lipsa justificată a doamnei judecător A. M. C. completul de judecată va fi reîntregit prin includerea următorului judecător aflat pe lista de permanență aprobată de Colegiu de conducere al Curții de Apel C. pentru cauzele care au ca materie contenciosul administrativ și obiect anulare act de control taxe și impozite, cu obiectele secundare: restituire taxă de primă înmatriculare, restituire taxă de poluare și obligarea la înmatricularea autovehiculelor fără plata taxei de poluare), respectiv a domnului judecător G. A. N. .
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, dosarele repartizate completelor RTXA nr. 1 și RTXA nr. 2 au fost preluate de către completele denumite: 1RTXA, 2 RTXA, 3 RTXA, 4 RTXA, 5 RTXA și 6 RTXA, potrivit planificării anexate la hotărâre.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 777/_ , pronunțată în dosarul nr. _ /2011 al Tribunalului B. N. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtei D. G. A F. P. B. -N. și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea față de această pârâtă.
A fost admisă ca întemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC S. T. S.
- în faliment împotriva pârâtei A. F. P. a Mun.B., și în consecință:
- a fost obligată pârâta A. F. P. a Mun.B. să restituie reclamantei SC S. T. S. - în faliment, suma de l4.783 lei achitată cu titlu de taxă primă înmatriculare, achitată cu chitanța TS2A nr.560l282 din l_, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă.
Examinând cu prioritate, conf.art.l37 alin.l C.pr.civ.,
excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. Bistrițșa-N., tribunalul a admis această excepție și a respins ca inadmisibilă acțiunea față de această pârâtă, întrucât taxa specială de primă înmatriculare a fost încasată de pârâta AFP a mun. B. și tot această pârâtă a emis și refuzul de nerestituire, astfel că nu se impune să se pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta DGFP BN, cu care reclamanta nu a fost în raporturi juridice.
Examinând pe fond cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor legale în materie, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit disp.art. 2l4/l - 2l4/3 Cod fiscal (L.57l/2003), în vigoare de la 0l.0l.2007, reclamantului i s-a impus plata taxei speciale de primă înmatriculare în România pentru un autocar second-hand achiziționat dintr-un alt stat membru al UE în cursul anului 2007, respectiv din Germania, unde autovehiculul fusese anterior pentru prima dată înmatriculat la data de_ .
In conformitate cu prev.art. 2l4/l din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E.
In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev.art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă.
Având în vedere principiul supremației dreptului comunitar și abilitatea autorității judecătorești dată de art. l48 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța a constatat că disp.art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal român, în vigoare de la 0l.0l.2007, nu sunt în concordanță cu prev.art. 90 paragraf l din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene ce trebuie respectat de toate statele membre, astfel că acțiunea reclamantului a fost admisă ca întemeiată, constatând că taxa de primă înmatriculare este nelegală, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă auto specială de primă înmatriculare.
Întrucât reclamantul a fost lipsit în mod nelegal de suma ce i s-a perceput, pârâta datorează și dobânzile legale aferente până la data plății efective numai în acest fel prejudiciul putând fi considerat reparat integral, potrivit cu disp.art. l084 rap.la art. l082 C.civ.
Deși pârâta a susținut în întâmpinare că pentru plata eventualelor dobânzi se aplică prev.art. l24 rap.la art.ll7 (2) sau art.70 din Codul de procedură fiscală, tribunalul a înlăturat aceste susțineri, apreciind că în cazul stabilirii nelegalității taxei și obligarea la restituire prin hotărâre judecătorească, nu își au aplicarea prevederile menționate din Codul de procedură fiscală.
Reprezentanta reclamantei a solicitat cheltuieli de judecată, însă nu a făcut dovada cu chitanța și factură originală privind încasarea acestor cheltuieli, în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. B. în numele Administrației F. P. a municipiului B.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei civile atacate, in sensul respingerii actiunii in contencios administrativ formulata de catre reclamanta-intimata ca fiind neintemeiata, pe cale de consecinta a nu dispune restituirea sumei de 14.783,00 lei reprezentand taxa speciala de prima inmatriculare, precum nici acordarea dobanzilor legale calculate de la data platii si pana la restituirea efectiva.
Motivele de recurs pe care le invocă sunt cele prevăzute de art.304.pct. (7) si
(9) Cod procedura civila respectiv: cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii; cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
În motivarea recursului se arată că, reclamanta ca urmare a achizitionarii unui autovehicul second hand a achitat in vederea inmatricularii acestuia, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in suma totala de 14.783,00 lei.
Taxa speciala de prima inmatriculare a fost incasata de la reclamant in temeiul art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art.31 A1-31 A2 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003.
Raportat la aceste dispozitii legale mai sus precizate, arată urmatoarele: autovehiculul achizitionat de catre reclamanta s-a inmatriculat pentru prima oara in Romania; autovehiculul nu a fost inmatriculat temporar in Romania; taxa speciala a fost achitata de catre reclamanta, persoana juridica care a si inmatriculat autovehiculul; autovehiculul achizitionat si inmatriculat de catre reclamanta, nu a intrat in categoria autoturismelor si autovehiculeleor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi:vehicule istorice sau cele provenite din donatii, finantari directe din imprumuturi nerambursabile, din programe de cooperare stiintifica si tehnica.
Ca urmare, rezulta in mod evident ca autovehiculul inmatriculat de catre reclamanta, era supus aplicarii si platii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule(taxa de prima inmatriculare).
Cu privire la petitul reclamantei de se restitui odata cu taxa de prima inmatriculare si dobanzile legale aferente sumei de 4.783,00 lei, arată că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementata prin dispozitiile art.117 C.procedura fiscala (art.112 inaintea de republicare), iar procedura efectiva de restituire a sumelor de la buget este reglementata expres de catre dispozitiile OMFP nr.1899/2004.
Fata de cele mai sus precizate, apreciază ca acest petit formulat in cadrul actiunii introductive este neintemeiat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.
În speță, față de recurenta DGFP Sălaj acțiunea a fost respinsă, reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate justifica un interes în exercitarea recursului în nume propriu
În consecință, se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta
G. a F. P. B. - N. în nume propriu.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de_, ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 110/2006, în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe.
Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau
este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din Capitolul 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.
De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C- 90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I- 1777, punctul 20).
Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene "Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45).
Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv Capitolul 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 214³ Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.
De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 50/2008, prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. Instanța apreciază că adoptarea acestui act normativ nu
"validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că taxa ar fi legal percepută în temeiul OUG 50/2008 ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive.
Prin urmare, reținând că taxa de primă înmatriculare a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, rezultă că reclamanta are dreptul la restituirea sumei de bani încasate nelegal de organul fiscal, drept care se naște la data încasării taxei de primă înmatriculare. În consecință, fiind vorba despre o creanță fiscală, este aplicabil art.135 din OG 92/2003, conform căruia dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire.
În speță, dreptul reclamantei de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare s-a născut chiar la data plății acesteia, iar termenul de prescripție de 5 ani curge de la data de_, dreptul la acțiune nefiind prescris. Curtea apreciază că nu s-ar putea aplica două termene de prescripție pentru restituirea aceleiași sume de bani reprezentând o creanță fiscală, nefiind de conceput ca, în ipoteza în care suma este solicitată organului fiscal, să fie supusă unui termen de prescripție de 5 ani, iar, în ipoteza în care este sesizată instanța de judecată, termenul de prescripție să fie cel general, de 3 ani.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se
îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de D. G.
a F. P.
B.
N. în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 777/_
, pronunțată în
dosarul nr. _ al Tribunalului B. N. .
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F. P. B.
în numele Administrației F. P. B. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. S.
C.
P.
G.
-A.
N.
GREFIER
B.
Red. C.P. dac. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: I.U.
