Decizia civilă nr. 11204/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11204/2013
Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul M. G. -D. împotriva sentinței civile nr. 1080 din data de_, pronunțată de Tribunalul
B. -N., în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtele C. DE A. DE S. A J. B. -N. și A. F. P. B., având ca obiect
- obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă C. DE A. DE S. A J. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, iar la data de_ intimata-pârâtă A. Județeană a F.
P. B. -N. a depus întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1080 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului B. N. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. F. P. B., și, în consecință, respinge acțiunea reclamantului M. G. D. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei de interes invocată de pârâta
C. DE A. DE S. A J. B. -N. . A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, acțiunea în contencios administrativ formulată de același reclamant M.
G. | D., în contradictoriu | cu pârâta C. | DE A. | DE S. | A J. | B. | |
-N. | . | ||||||
A fost obligată pârâta C. | de A. | de S. | a J. | B. | -N. | să |
plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția lipsei interesului în exercitarea acțiunii nu este dată în cauză cu consecința respingerii acesteia ca nefondată, în condițiile în care, așa cum rezultă din starea de fapt prezentată, la data înregistrării cererii de chemare în judecată (_ ) contestația administrativă înregistrată sub nr. 8686/_ nu fusese încă soluționată prin emiterea unei decizii în condițiile art. 216 și 217 din Codul de procedură civilă. Or, având în vedere că pentru a deduce judecății legalitatea deciziilor de impunere contestate de reclamant, procedura administrativă trebuia epuizată, instanța de contencios fiscal putând fi legal investită doar în condițiile art. 218
C.pr.fiscală., precum și faptul că interesul legitim - condiție de exercițiu al acțiunii judiciare - se impune a fi analizat în raport de momentul formulării cererii de chemare în judecată, se poate susține cu deplin temei că reclamantul justifica un atare interes la data introducerii acțiunii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.
F. P. B.
, invocată de această pârâtă, tribunalul a admis-o, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât în cauză, subiect al raportul juridic de drept fiscal născut prin emiterea celor două decizii de impunere este pârâta C. de A. de S. a
județului B. -N. . Că este așa, rezultă și din faptul că ulterior formulării cererii de chemare în judecată, această din urmă pârâtă a și procedat la soluționarea contestației reclamantului, prin Decizia nr. 21/_ (f. 27 dosar). Tribunalul și-a însușit însă apărarea formulată de pârâta C.A.S. B. -N.
cu privire la rămânerea fără obiect a acțiunii reclamantului, dispunând respingerea acesteia ca atare, în condițiile în care obiectul acesteia viza obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate de reclamant în procedura administrativă, obligație îndeplinită de pârâtă anterior pronunțării prezentei hotărâri, prin emiterea Deciziei nr. 21/_ .
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul M. G. D.
arătând că în conformitate cu art.205, art.218 C.pr.fiscală partea ce se pretinde vătămată în drepturile ori interesele sale legitime este obligată ca prealabil sesizării instanței de contencios administrativ să urmeze procedura prealabilă a contestației reglementată de art. 205 și urm. din codul de procedură fiscală și abia apoi când obține o decizie de rezolvare a acestei contestații poate supune conflictul în fața jurisdicției judiciare.
Drept urmare, instanța de contencios administrativ nu putea ea însăși să rezolve contestația chiar în tăcerea organului de soluționare a contestațiilor.
Legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative, iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict.
Așa cum este imaginat contenciosul administrativ român obiectul acțiunii judiciare nu include și această posibilitate și nici soluția ce se poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză relevante în acest fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, solicitarea de a implica instanța de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza obținerea unei hotărâri judecătorești de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operațiunii administrative ori de răspuns la cerere iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorității publice, aceasta din urmă nefiind o soluție legală. De altfel, procedura de înfăptuire a justiției nu înseamnă imixtiunea jurisdicției în activitatea altor puteri statale ci sancționarea actelor și conduitelor ilicite și corectarea acestora în spiritul și litera legii.
Instanța de contencios administrativ nu poate fi învestită cu soluționarea directă și nemijlocită a contestației, dar poate fi învestită în temeiul art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 corelat cu prevederile art. 218 alin. 2 din codul de procedură fiscală cu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat al autorității publice de a răspunde contestației formulate în baza art. 205 și urm. C.pr.fisc.
In această situație instanța de contencios administrativ are a se pronunța și poate cenzura exclusiv caracterul justificat sau nejustificat al răspunsului autorității publice sau al lipsei răspunsului ori al rezolvării contestației în termenul defipt de lege.
în lipsă de alte stipulații contrare contestația trebuia rezolvată de autoritatea de resort în termenul de 30 de zile stipulat la art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004, nerespectarea acestui termen deschizând astfel posibilitatea de a acționa în justiție pe calea procedurii contenciosului administrativ, relevante fiind dispozițiile art. 2 alin. 2 și ale art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu toate că dispozițiile codului de procedură fiscală prevăd dreptul de acces la justiția de contencios administrativ numai în prezența și în temeiul obținerii unei decizii administrative de soluționare a contestației.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv recurentul în contradictoriu cu CAS B. N.
, A. F. P. B. a solicitat instanței a fi obligate pârâtele ca în termen de 7 zile de la comunicarea sentinței să soluționeze contestația expediată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire de la data de_ sub sancțiunea unei penalități zilnice de 5000 lei și amenzii prevăzute de art.54 alin.2 din Legea nr.554/2004 cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că prin înștiințarea nr.848/2012 CAS a comunicat decizia de impunere nr.1837/2012 împotriva căreia a formulat în termen contestație însă a trecut mai mult de 30 de zile iar contestația nu a fost soluționată. Cererea astfel motivată a fost fundamentată în drept pe dispozițiile Legii nr.554/2004, art.205 și urmt. C.pr.fiscală.
Din cele de mai sus se observă că instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni vizând obligarea autorității la emitere act prin care să se pronunțe asupra contestației în considerarea refuzului nejustificat de a solutiona printr-o decizie potrivit codului de procedură fiscală.
Actul normativ menționat prin actiune Legea nr.554/2004 prin dispozițiile sale prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente .
Tot astfel potrivit OUG nr.92/2003 art.205 împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Este îndreptățit la contestație potrivit alin.2 al aceluiași articol cel ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ sau în lipsa acestuia.
Același act normativ mai prevede că se formulează în scris contestație care se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat și se soluționează de către organul administrativ fiscal .
Mai prevede actul normativ prin art.210 art.211 că în soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție după caz iar decizia se emite în forma scrisă și va cuprinde preambulul, considerentele și dispozitivul.
Tot astfel prin actul normativ menționat art.218 se prevede că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului iar deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competenta în condițiile legii.
Reiese din normele enunțate că atât actul administrativ fiscal cât și lipsa acestuia pot fi contestate la organele fiscale; că în soluționarea contestației se emite decizie/dispoziție iar acestea pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ și fiscal competent (raportat la valoare și emitent în condițiile legii contenciosului nr.554/2004- tribunal, curte de apel) după cum în fața acestei instanțe poate fi contestat și refuzul nejustificat în soluționarea contestației sau a cererii de emitere a unui act .
Cu alte cuvinte legea specială consacră principiul contestării actului administrativ fiscal sau lipsa acestuia în fața organelor fiscale și apoi a atacării deciziei în soluționarea contestației sau refuzul soluționării acesteia sau a cererii de emitere a actului (lipsa acestuia cum prevede art.205 alin.2) în fața instanței de contencios . Sunt supuse așadar cenzurii instanței de contencios deciziile emise de organele fiscale în soluționarea cererii,contestației actelor administrative sau a lipsei și refuzul soluționării acestora.
În speță intimata a arătat că a emis actul administrativ privind impunerea reprezentată de decizia nr. 21/_ . Altfel spus intimata arată că a emis actul administrativ fiscal în soluționarea contestației în înțelesul codului de procedură fiscală iar acesta poate fi contestat în termen în instanță potrivit normelor fiscale. Ori in conditile în care a fost emisa decizia nu se mai poate vorbi de lipsa actului, demersul asa cum corect a retinut și prima instantă ramanînd fără obiect.
Susține recurenta că în condițiile formulării cererii în instanță și al emiterii deciziei pe parcursul demersului se impunea acordarea tuturor cheltuielilor nu doar a taxei însă omite a avea în vedere că în condițiile admiterii în totalitate a argumentului adus de reclamantă prin reținerea din hotărâre a art.274 C.pr.civ. precizarea greșită a sumei poate fi suplinită pe calea procedurală a îndreptării erorilor materiale instituite de art.281 C.pr.civ..
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ.
Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. G. D. împotriva sentinței civile nr. 1080 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | M. | F. | T. | M. | H. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond,A. M.
