Decizia civilă nr. 11252/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11252/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. C. E. CRECO-C. C. împotriva sentinței civile nr. 1531 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIEI F. P. C. -N. și chemata în garanție A. FONDULUI PENTRU MEDIU având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 1531 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. C. E. G. -C. C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. C. N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a arătat că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit să achite taxa de poluare stabilită prin OUG 50/2008.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. Fondului de Mediu, astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele
1
menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. C. E. CRECO-C. C.
, solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, iar pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata sumei de 1.149 Ron achitată de recurentă în vederea înmatriculării autoturismului în litigiu VOLKSWAGEN GOLF, împreună cu dobânda legală calculată de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.
În motivarea recursului arată că a achiziționat autoturismul în litigiu, fiind introdus în România din Germania. Pentru înmatricularea lui recurenta a fost obligată să achite suma de 1149 Ron cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, calculată conform OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
În luna octombrie 2012 prin cererea înregistrată a solicitat pârâtei restituirea sumei de 1.149 Ron achitată cu titlu de taxă de poluare, însă a primit răspuns negativ.
Instanța de fond a reținut eronat că nu a făcut dovada provenienței autoturismului VOLKSWAGEN GOLF dintr-un stat membru al UE, aspect contrazis de actul de vânzare-cumpărare existent la dosar, situație în care se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Așadar, consideră că decizia de calcul a taxei de poluare a fost dată cu încălcarea art. 90 din Tratatul CE, consideră obligarea recurentei la plata sumei de 1149 Ron ca fiind nelegală și, în consecință, solicită anularea actelor administrativ și restituirea sumei achitate.
Prin introducerea unei taxe de poluare care deghizează practic taxa de primă înmatriculare, după ce anterior autoturismul a fost înmatriculat într-un stat membru UE, (în speță Germania), apreciază că legiuitorul încalcă în mod direct dispozițiile Tratatului FUE.
În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzii legale, având în vedere faptul că de la data efectuării acestei plăți recurenta a fost în imposibilitatea folosirii sumei respective, apreciază că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1084 raportat la art. 1082 C. civil vechi. Așadar,solicită obligarea pârâtei
A. F. P. C. -N. la plata folosului nerealizat, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OUG nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare
2
mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu
înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de A. C. E. CRECO-C.
C. împotriva sentinței civile nr. 1531 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
Președinte, R. -R. D. | Judecător, L. U. | Judecător, M. D. |
Grefier, M. T. |
Red. M.D./dact. R.V.
2 ex/_
Jud.fond: M. T.
3