Decizia civilă nr. 11256/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11256/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatoarea SC
E. SRL împotriva deciziei civile nr. 2764 din_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIEI F.
P. B. M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin cererea formulată pe rolul acestei instanțe la data de_, contestatoarea SC E. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2764/0_ pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei Curții de Apel Cluj, rejudecarea recursului și respingerea recursului formulat de D. G. a F.
P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., cu consecința menținerii sentinței civile nr. 2539/_ a Tribunalului M. .
În motivarea contestației arată că la primul termen de judecată a recursului cauza a fost amânată pentru a se depune de către intimata- reclamantă înscrisuri. Adresa prin care recurentei i s-a pus în vedere acest aspect a fost comunicată avocatului B. I. și nu avocatului B. L. I., care este avocatul care reprezintă partea. Titularul corespondenței a luat la cunoștință de conținutul adresei abia la data de 0_, când s-a și conformat cerinței instanței, trimițând înscrisul prin fax, astfel cu reiese din dovada de trimitere a faxului anexată la dosar.
Consideră că cererea sa este întemeiată, înscrisul solicitat a fost trimis în ziua judecării recursului, însă instanța a pronunțat o hotărâre care este rezultatul unei erori materiale, necontestând existența înscrisului solicitat la dosar, din varii motive. Consideră că, datorită greșitei comunicări a adresei, nu a
putut lua la cunoștință conținutul corespondenței, care a fost adresată unui alt destinatar. Deoarece dosarul se află la Curtea de Apel Cluj pentru motivarea recursului, nu poate verifica dacă înscrisul solicitat exista sau nu la dosar încă dinaintea momentului în care a fost trimis prin fax, solicită instanței să verifice dacă acest înscris este sau nu deja prezent la dosar. Solicită să se aibă în vedere și acest aspect, deoarece știe că toate actele necesare admiterii acțiunii au fost depuse la dosar înaintea sau odată cu dezbaterea fondului.
Analizând contestația în anulare, Curtea constată că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Pentru a putea fi exercitată contestația în anulare pentru motivul precizat anterior, este necesar să ne aflăm în prezența acelei greșeli pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Or, în speță, Curtea constată că instanța de recurs a admis recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru
A. F. P. B. M. pe considerentul că reclamanta nu a depus nici un înscris din care să rezulte că autoturismul pentru a cărui înmatriculare s-a achitat taxa de poluare a fost anterior înmatriculat în vreun stat membru, neobservând, însă, că la dosarul cauzei se depuseseră actele solicitate, în chiar dimineața termenului de judecată fixat în acest sens (fila 13).
Prin urmare, Curtea constată că este incident motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care contestația va fi admisă.
Trecând la soluționarea recursului, ca urmare a admiterii contestației în anulare, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și
Economiei, D. | G. | a F. P. Sibiu, A. | F. | P. Sibiu, A. |
F. pentru M. | și M. | M. lui. |
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite contestația în anulare formulată de către SC E. SRL împotriva deciziei civile nr. 2764 din_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, pe care o anulează și, în consecință:
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. A MUNICIPIULUI B. M. împotriva sentinței civile nr. 2539 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
Președinte, R. -R. D. | Judecător, L. U. | Judecător, M. D. |
Grefier, M. T. |
Red. M.D. dact. GC 2 ex/_
Jud.fond: V. Ielciu
