Decizia civilă nr. 11324/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 11324/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. Ion

Judecător A. M. C. Judecător M. S.

G. M. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 636 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat REMETEAN T.

N. și pârâta intimată A. FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 636 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul REMETEAN T.

N., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. M. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.534 lei, cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia și suma de 43.30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A.

F. P. B. M., prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a unei sume lei cu titlu de taxe de poluare pe care aceasta a achitat-o.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M.

, prin care se solicită admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulate de

reclamant ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca legală și temeinică.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situaților limitativ prev. de art. 117 Cod pr.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.

Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta consideră că acest petit este inadmisibil în temeiul disp. art. 274 C.pr.civ.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 90 din Tratatul C.E., "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.";

Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.

Art. 90 precitat, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 90 din T.C.E., suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent, conținute în art. 23 și 25 din

2

Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.

C

urtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu

c. Statul Român,

s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

În speța de față însă, curtea nu poate conchide în sensul aplicabilității dispozițiilor comunitare și jurisprudențiale mai sus amintite întrucât reclamantul nu a depus dovada înmatriculării autoturismului în spațiul UE, înscris din care ar fi rezultat că taxa solicitată a fost achitată pentru un autoturism înmatriculat într-un stat membru UE, iar nu într-un stat terț, motiv pentru care cererea prin care se solicită restituirea taxei este neîntemeiată.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va respinge acțiune formulată de reclamantul Remetean T. N. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. B. M., ca neîntemeiată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 636 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifica în sensul că respinge acțiune formulată de reclamantul Remetean T. N. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. B. M., ca neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.

3

PREȘEDINTE,

A. M. ION

JUDECĂTOR,

A. M. C.

JUDECĂTOR,

M. S.

G. ,

M. N.

Red.A.M.I./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: L. R.M.S. .

4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11324/2013. Anulare act control taxe şi impozite