Decizia civilă nr. 11370/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILE Nr. 11370/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.
Judecător S. L. R. Judecător C. I.
Grefier M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. C.
-N. împotriva sentinței civile nr. 1032 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul D. M. O., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 51/2013, anexată în extras la dosarul cauzei.
Curtea procedând la verificarea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1032 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea principală în contencios administrativ formulată de reclamantul DEUSEAN M. O. în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. C. -N. și în consecința a fost obligată pârâta A. F. P.
C. -N., să restituie reclamantei suma de 5138 lei cu titlul de taxă de poluare nedatorata precum și dobânda legală în materie civilă calculată de la data de _
, data plății și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta A.
F. P. C. -N. în contradictoriu cu chemata în garanție A. Fondului pentru Mediu și în consecință a fost obligată aceasta din urmă parte la plata în favoarea pârâtei a sumei de 5138 lei încasată cu titlul de taxă de poluare plus dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_, data plății și până la data restituirii efective a sumei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. C. -N. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamanta achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
1
În privința cererii de chemare în garanție, în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P.
C. -N., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată sau respingerii cererii de obligare a sa la plata sumei de 5138 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Recurenta pârâtă învederează instanței faptul că, în urma cererii de restituire nr. 37600/_, reclamantului i s-a restituit deja suma de 2859 lei, lucru menționat și în întâmpinarea depusă la instanța de fond, instanță care de altfel a omis să se pronunțe cu privire la acest aspect.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la plata obligării recurentei la suma de 5138 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare la instanța de fond, Curtea reține că obligarea recurentei este parțial nelegală, având în vedere că în urma cererii de restituire nr. 37600/_, reclamantului i s-a restituit deja suma de 2859 lei, lucru menționat de aceasta atât la instanța de fond, cât și în recurs.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte numai în ceea ce privește suma pe care pârâta și chemata în garanție au fost obligate să o restituie reclamantului, sumă pe care o va reduce de la 5138 lei la 2279 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1032 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte numai în ceea ce privește suma pe care pârâta și chemata în garanție au fost obligate să o restituie reclamantului, sumă pe care o reduce de la 5138 lei la 2279 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, V. G. | JUDECĂTOR, S. L. R. | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, M. V. -G. |
Red. R.S.L/S.M.
2 ex./Jud.fond. A. -F. D.
2