Decizia civilă nr. 11876/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 11876/2013

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.

Judecător S. L. R.

Judecător M. -I. I.

G. M. V. -G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 671 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al

T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată SC N. E. S. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin procesul-verbal încheiat în data de 9 decembrie 2013, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 671 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M. ,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. N. E. S.R.L în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.

P. B. M. și A. F. PENTRU M. și, în consecință s-a anulat Decizia nr. 29692/_ emisă de A. F. P. B. M. .

Pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de 2.108 lei, cu dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 243,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat dintr- un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A. F. P. B. M., prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată a unei sume lei cu titlu de taxă de poluare pe care aceasta a achitat-o.

Analizând actul normativ incident, respectiv prin Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. ,

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile legale, a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca prealabil, actul cauzator al pagubei să fi fost desființat.

A susținut pârâta că măsurile stabilite prin OG 50/2008 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.

Astfel, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu mai are suport legal.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, calculată până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, întrucât taxa a fost încasată în temeiul OG 50/2008, act normativ care este în vigoare, sumele respective făcând venit în bugetul chematei în garanție A. PENTRU FONDUL M. LUI.

Referitor la cheltuielile de judecată, recurenta consideră că în mod greșit a fost obligată la plata acestor cheltuieli, în condițiile în care nu se găsește în culpă procesuală, nefăcând altceva decât să aplice dispozițiile legale în materie.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.

Taxa a cărei restituire se solicita în speța este o taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data achitări taxei respectiv_ .

Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar în prealabil o analiza a aceleiași compatibilități în ce privește taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În aceste condiții se poate concluziona pornind de la premisa ca hotărârile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate în speța ca regimul taxei pentru emisii poluante așa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar integrale și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în

vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. M. împotriva sentinței civile nr. 671 din _, pronunțată în dosarul nr. _ al T. ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

V. G.

Judecător,

S. L. R.

Judecător,

M. -I. I.

G. ,

M. V. -G.

Red. G.V./dact.V.R 2 ex

Jud.fond: A. Codruța Violeta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11876/2013. Anulare act control taxe şi impozite