Decizia civilă nr. 1390/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1390/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier S. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. | G. | A | |
F. | P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. | P. | A |
ORAȘULUI S. -B. împotriva sentinței civile nr. 333 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., privind și pe reclamanta intimată S.C. R. C. S.R.L. RODNA și chemata în garanție - intimată A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite. Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea
Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 333 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei procedurii prealabile invocată de D. G. A F. P. B. -N. pentru pârâta A. F. P. S. -B. .
S-a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere având ca obiect anularea fișei de calcul a taxei pe poluare a Administrației F. P.
S. -B. și a deciziei nr.256/_ emisă de D. G. a F. P. B.
-N. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. B. -N., invocată din oficiu, privind obligarea la restituirea taxei pe poluare și respinge acțiunea în contencios fiscal, precizată, formulată de reclamanta SC R. C. S. împotriva pârâtei D.
G. A F. P. B. -N., ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea în contencios fiscal, precizată, formulată de reclamanta SC R. C. S. RODNA, în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. S. -B. și, în consecință a fost obligată să restituie reclamantei suma de 14372 lei achitată la data de_, cu titlu de taxă poluar, respingându-se cererea de acordare a dobânzilor la nivelul penalităților percepute pentru creanțele bugetare, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta A. F. P. S. -B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1039,3 lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A
F. P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. S. -B. împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și a fost obligată chemata în garanție să plătească acesteia, sumele stabilite în sarcina sa anterior - taxă poluare și cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A
P. B. -N. în nume propriu, ca neîntemeiată.
Examinând excepțiile invocate, cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B. -N., invocată din oficiu, raportat la dispozițiile art. 33 alin. 1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se constată că între reclamantă și pârâta DGFP B. -N. nu a existat nici un fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe poluare a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză, doar pârâta AFP S. B. fiind organul fiscal ce administrează impozitele, taxele, etc., raportat la sediul reclamantei, fiind cea care a și emis decizia de calcul a taxei pe poluare, astfel că s-a admis această excepție cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de D.
a F. P. B. -N. pentru pârâta A. F. P. S.
B., referitor la capătul de cerere privind restituirea contravalorii taxei pe poluare, pornind de la prev. art.207 alin. 1 din OG 92/2003, tribunalul a constatat că este neîntemeiată și a respins-o ca atare, în condițiile în care interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.
Pe fondul cauzei
, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand, dintr-un stat membru UE, pentru înmatricularea căruia a fost nevoită să achite cu titlu de taxă de poluare suma de 14372 lei, conform OP nr.25/_, taxă care i-a fost calculată prin decizia de calcul din data de_ emisă de AFP S. B. (f.10).
A formulat contestație împotriva deciziei de calcul, adresată D. G. a F. P. B. -N., înregistrată sub nr. 10701/_, solicitare care a fost respinsă prin decizia nr. 256/_ .
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Având in vedere considerentele de mai sus si faptul ca in baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitata a fost virata de către pârâta în contul administrat de chemata in garanție, în temeiul art. 60 si urm C.pr.civ., tribunalul a admis si cererea de chemare în garanție în întregime.
Împotriva acestei sentințe, pârâta D. G. A F. P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A ORAȘULUI S. -B. a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
În opinia pârâte, instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
În privința cheltuielilor de judecată, pârâta a consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece nu are nicio culpă procesuală, făcând doar aplicarea textelor legale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediată a taxei solicitate.
Pe de altă parte, pârâta apreciază că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial acordat, iar față de valoarea cererii și munca efectivă prestată de avocat. Mai mult, în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ., se impunea reducerea onorariului avocatului raportat la munca efectivă prestată în cauză și la faptul că cererile de chemare în judecată pentru restituirea taxei auto au ajuns să aibă o formă standard.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011,iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond
, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis,
conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantei la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si pârâta ca autoritate publică si ca parte a statului de drept trebuia ca în speță să dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantei .
In ce privește cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciază ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constând în formularea cererii prealabile, redactarea si susținerea acțiunii. In această materie munca desfășurata de avocat este mult simplificata de existenta hotărârilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu, astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obținerii rezultatului urmărit de către reclamantă așa cum se întâmplă în alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat, depunerea actelor probatorii specifice acestui model si susținerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 530,3 lei răspunde în mod rezonabil celor doua cerințe legale sus menționate .
In consecința in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob. cu art. 3041, art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul, va modifica parțial sentința recurata în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. B.
-N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A ORAȘULUI S. -B.
împotriva sentinței civile nr. 333 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în parte în sensul că diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2013.
PREȘEDINTE, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, S. G. |
Red.L.U./ 02.2013.
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: D.E.L. .