Decizia civilă nr. 1584/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1584/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C. Judecător M. S.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. | G. | A F. | ||
P. | S. în nume propriu și în numele A. F. | P. | Z. |
împotriva sentinței civile nr.3024 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul B. P. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art.
1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
Curtea invocă excepția lipsei calității procesuale active a D.G.F.P. S. în promovarea recursului în nume propriu și reține cauza în pronunțare pe excepție și pe fondul cauzei.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3024 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D.G.F.P. S. .
A fost admisă acțiunea reclamantului B. R. P., și s-a dispus obligarea pârâtei A. F. P. Z. să restituie acestuia suma de 2405 lei reprezentând diferență taxă specială de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă începând cu data plății și până la restituirea efectivă a sumei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul a achitat la Trezoreria M. Z. suma de 5758 lei,
cu titlu de taxă de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța seria TS3A, nr. 2366106 din_, fila 7.
Din suma achitată i-a fost restituită suma de 3353 lei, așa cum rezultă din dispoziția de plată nr. 2629/_, depusă la dosar fila 8, rămânând nerestituită suma de 2405 lei.
Având în vedere că reclamantul nu a solicitat restituirea diferenței între taxa specială de primă înmatriculare și taxa de poluare pentru autovehicule, conform O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prin decizia de restituire emisă de A. F.
P. a M. Z., nu i s-a aprobat pentru restituire nici o parte din suma achitată.
Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 214 3din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Față de cele reținute mai sus, acțiunea reclamantului a fost admisă și în consecință, a obligat pârâta A. F. P. a Z. să restituie reclamantului suma de 2405 lei reprezentând diferență taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței Seria TS3A Nr.2366106 din_ .
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, începând cu data plății până la data restituirii efective a sumei.
Cererea privind acordarea cheltuielile de judecată, a fost respinsă, atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice atrase în proces, atributul interpretării
legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. | G. | A F. | |
P. | S. în nume propriu și în numele A. F. | P. | Z. , |
solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței Tribunalului S., iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului arată că atâta timp cât cadrul legislativ a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă înmatriculare, aceasta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul "unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem";.
Raportat la dispozițiile legale în vigoare la momentul formulării acțiunii invocate în întâmpinare, rezultă că în mod indubitabil suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, respectiv obligarea achitării taxei, care atât în noul act normativ, se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
În concluzie, cererea de plată a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent, în speță A. F. P. ; în termenul prevăzut de art. 70 coroborat cu art. 119 și urm. din OUG nr. 92/2003 republicată și se calculează numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită.
Analizând recursul formulat de DGFP S. în nume propriu, curtea reține următoarele:
Calitatea procesuală activă reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și calitatea de parte în litigiul în care promovează calea de atac. Practic, înseamnă că are calitate procesuală activă în recurs numai persoana care a fost parte în primă instanță.
În speță, recurenta DGFP S. nu a fost chemată în judecată nici prin acțiunea introductivă și nici prin vreuna din formele de atragere a terților în proces prevăzute de Codul de procedură civilă, astfel că nu poate justifica legitimare procesuală activă în exercitarea recursului în nume propriu.
În consecință, se va respinge ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă recursul declarat de către pârâta D. G. A
F. P. S. în nume propriu.
Pe fondul cauzei, curtea reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de_, ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 110/2006, în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe.
Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru
autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second
- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din Capitolul 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea
instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.
De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens
hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777,
punctul 20).
Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene "Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C- 41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45).
Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv Capitolul 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 214³ Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.
De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 50/2008, prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. Instanța apreciază că adoptarea acestui act normativ nu "validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că taxa ar fi legal percepută în temeiul OUG 50/2008 ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive.
Prin urmare, reținând că taxa de primă înmatriculare a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, rezultă că reclamanta are dreptul la restituirea sumei de bani încasate nelegal de organul fiscal, drept care se naște la data încasării taxei de primă înmatriculare. În consecință, fiind vorba despre o creanță fiscală, este aplicabil art.135 din OG 92/2003, conform căruia dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire.
În speță, dreptul reclamantei de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare s-a născut chiar la data plății acesteia, iar termenul de prescripție de 5 ani curge de la data de_, dreptul la acțiune nefiind prescris. Curtea apreciază că nu s-ar putea aplica două termene de prescripție pentru restituirea aceleiași sume de bani reprezentând o creanță fiscală, nefiind de conceput ca, în ipoteza în care suma este solicitată organului fiscal, să fie supusă unui termen de prescripție de 5 ani, iar, în ipoteza în care este sesizată instanța de judecată, termenul de prescripție să fie cel general, de 3 ani.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în
termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. | G. | A F. | P. A J. | ||
S. | în nume propriu și în numele A. | F. | P. | Z. | împotriva |
sentinței civile nr. 3024 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține.
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F.
P. S. în numele A. F. P. Z. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
C. P. A. | M. | C. | M. S. |
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. G.C.
2 ex/_
Jud. primă instanță: C. N. C.
