Decizia civilă nr. 1602/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1602/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C. Judecător M. S.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. a F.
P. B. N. în nume propriu și pentru A. F. P. L. împotriva sentinței civile nr. 727 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul O. Z. A. și chemata în garanție A. F. pentru mediu B. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. . 727 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. F. P. B. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul O. Z. A. împotriva acestei pârâte, ca
fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta D.
G. a F. P. B. -N. .
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată și completată, formulată de reclamantul O. Z. A., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N. , și A.
P. L.
și, în consecință:
an fost anulată decizia nr. 234/_ emisă de pârâta DGFP B. -N. ;
a fost obligată pârâta A. F. P. L. să restituie reclamantului suma de 9720 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală calculată de la data plății -_ și până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta A. F. P. L. să plătească reclamantei suma de 443,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de D. G. a
F. P. B. -N. pentru pârâta A. F. P. L. împotriva Administrației F. Pentru M., și a fost obligată chemata în garanție să plătească acesteia sumele menționate anterior - taxă poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată.
Au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de D. G. a F. P. B. -N. și de AFP B. împotriva Administrației F. Pentru M., ca neîntemeiate.
Examinând excepțiile invocate, cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă
, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
F. P. B.
, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, întrucât din analiza dispozițiilor cuprinse în art. 33 alin.1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dat fiind că domiciliul reclamantului este în localitatea Teaca, organul fiscal competent în administrarea taxei de poluare este A. F. P. L., iar între reclamant și A. F.
P. B.
nu există nici un fel de raport juridic sub aspectul plății taxei de poluare și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile
invocată de pârâta D.
G. a F. P. B. -N., în nume propriu și pentru A. F.
P. L., pornind de la prev. art.207 alin. 1 din OG 92/2003 cu raportare la prev. Anexei nr. 3 din Ordinul nr.986/2008, tribunalul constată că este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, în condițiile în care interpretând art.
13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.
Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementarii, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille împotriva Licchtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).
"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanță de judecată.
Totuși atribuțiile și garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).
În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care pârâtele nu au demonstrat că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă, având în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Este cazul și în speța de față, prin răspunsul nr.7281/_ refuzându-se de către DGFP B. -N. restituirea taxei pe motiv că a fost legal încasată, fără a se face referire la inadmisibilitatea unei astfel de cereri.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/_ , publicată în Monitorul Oficial nr. 1/_, în soluționarea recursului în interesul legii, statuând că procedura de contestare prev. la art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 -
218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din același cod, întrucât "în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr._ pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată. Într- adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul . . . . . . . În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită";.
Referitor la fondul cauzei
, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al UE, un autoturism second-hand, pentru care a achitat taxa pe poluare în cuantum de 9720 lei conform chitanței seria TS5 nr.0462373/_ la Trezoreria B. .
Prin cererea depusă la DGFP B. -N. în data de_, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 9720 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, însă prin răspunsul emis de această pârâtă sub nr.7281/_, s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost legal încasată.
Împotriva acestei adrese, reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr. 9470/_, iar prin decizia nr. 234/0_ emisă de pârâta DGFP B.
-N. a fost respinsă ca neîntemeiată această contestație și, pe cale de consecință, au fost menținute măsurile dispuse prin adresa nr. 7281/_ .
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra
mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru
considerentele expuse, tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, în sensul că va anula decizia nr.234/_ emisă de pârâta DGFP B. -N., date fiind prev.art.218 C.pr.fiscală și a obligat pârâta A. F. P. L. să restituie reclamantului suma de 9720 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda
legală calculată de la data plății -_ și până la restituirea efectivă, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat, față de disp. art.1084 rap. la art. 1082 Cod civil. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9/2000. Numai în această modalitate, se dă eficientă deplină principiilor degajate din practica CJCE referitoare la drepturile cuvenite contribuabililor cărora li s-au încasat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.
În temeiul art.274 C.pr.civ., a obligat A. F. P. L. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 443,60 lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de D.
G. a F. P. B. -N. în numele pârâtei AFP L. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior, taxa pe poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată.
Referitor la cererile de chemare în garanție formulate de către pârâtele D.
G. a F. P. B. -N. și AFP B., tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că aceste pârâte nu au fost obligate la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - aceste părți nu a căzut în pretențiuni, D. G. a F. P. B. -N. soluționând doar cererea de restituire și contestația formulată împotriva refuzului de restituire, iar cu privire la A. F. P. B. s-a respins acțiunea, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. B.
-N. ,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii ca neintemeiata a actiunii introductive formulate de reclamant cu consecinta mentinerii actelor administrative atacate precum si a taxei pe poluare achitata ca fiind legal perceputa, întemeindu-și recursul pe prev. Art. 304 pc. 8 și 9 și art. 304 ind.1 cod proc.civ.
În motivarea recursului recurenta arată că instanta a dispus admiterea actiunii reclamantei motivat de faptul ca taxa ar fi fost perceputa cu incalcarea normelor de drept comunitar.
Contrar celor retinute de catre instanta de fond arată ca taxa achitata de reclamant a fost stabilita de catre organul fiscal in conformitate cu dispozitiile cuprinse in O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si in Normele metodologice de aplicare, acte normative care sunt in deplina concordanta cu prevederile internationale si, prin urmare, nu se impunea restituirea ei.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantului ca taxa pe poluare introduce un regim fiscal discriminatoriu, arată urmatoarele:
Prin modificarile aduse Codului Fiscal de catre Legea nr.343/2006 s-a respectat principiul neretroactivitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in Romania.
Regimul fiscal nu este unul discriminatoriu fata de autoturismele rulate inmatriculate si importate din Uniunea Europeana sau fata de autoturismule noi produse in Uniunea Europena si importate in Romania, intrucat taxa se aplica
tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in Romania, fie romanesti, fie straine. Curtea Europeana de Justitie (CJCE) a ratat ca o consecinta a dreptului comunitar este aceea ca statele membre pot sa impuna asupra marfurilor precum autovehicule un sistem de taxa al carei cuantum creste progresiv in conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudenta CJCE a stabilit constant ca un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu fata de autovehiculele de ocazie de import atunci cand in calculul taxei nu se ia in considerare deprecierea reala a acestui autovehicul de import si in consecinta i se impune o taxa mai mare decat valoarea reziduala a taxei ramase nearmonizata incorporata intr-un autovehicul national similar. Insa, asa cum aratat mai-sus, la stabilirea taxei pe poluare prevazuta de O.U.G. nr.50/2008 se iau in calcul mai multe criterii obiective, printre care si deprecierea autoturismului.
Nu este de acord nici cu acordarea dobanzilor legale la suma reprezentand taxa pe poluare intrucat art.9 din O.G.nr.13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatiile banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar- fiscale in domeniul bancar prevede: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Natională a României, de institutiile de credit, de institutiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."
In privinta cheltuielilor de judecata, nu se impunea acordarea de cheltuieli de judecata, in opinia sa neputand fi retinuta vreo culpa a celor doua parate care au perceput o taxa prevazuta de legislatia in vigoare.
Pentru aceste motive solicitam admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Pe fondul cauzei
, curtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie
înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de_ .
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal).
Referitor la obligarea la plata dobânzii
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă
administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. a F. P. B.
N. în nume propriu și pentru A. F. P. L. împotriva sentinței civile nr. 727 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: L. D.E.
