Decizia civilă nr. 1619/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1619
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursurile declarate de reclamanta B. A. și pârâta D. G. A F. P. B. -N. pentru A. F. P.
B. împotriva sentinței civile nr. 1871 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamanta este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1871 din_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B. -N. .
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. A. împotriva pârâtei D. G. a F. P. B. -N. ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B. A. împotriva pârâtei
F. P. B., și în consecință:
obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantei suma de 3.458 lei achitată cu chitanța seria TS5 nr. 0413469 din data de_ cu titlu de taxă de poluare;
obligată pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 3.458 lei începând cu data achitării sumei - 0_ și până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantei suma de 339,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
F. P. B. prin D. G. a F. P. B. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., ca fiind întemeiată și în consecință:
- obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. B. suma de 3.458 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei de 3.458 lei începând cu data achitării sumei - 0_ și până la restituirea efectivă, precum și suma de 339,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. B. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R. A. și pârâta
D. G. a F. P. B. -N. pentru A. F. P. B. .
Prin recursul declarat de reclamantă se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond admiterea cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 643,60 lei, și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de recurs reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Prin recursul declarat de pârâtă
se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată întrucât nu poate fi reținută culpa în ceea ce o privește .
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel
stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Recursul reclamantei în ceea ce privește greșita aplicare a prevederilor art 274 C pr civ de către prima instanță relevă că este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect că admiterea doar în parte a pretențiilor deduse judecății îndreptățește instanța să acorde cheltuielile de judecată doar în aceste limite .
Acordarea integrală a cheltuielilor de judecată în măsura justificării lor ar fi presupus ca toate susținerile să fie corecte și toate apărările să fie inlăturate or, în speță o parte a apărărilor pârâtelor au fost validate fiind admise excepțiile invocate de acestea .
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.274 C.pr.civ. obligând pârâtele căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în măsura admiterii pretențiilor, susținerile contrare fiind nefondate.
Curtea reține însă că aplicarea 274 C pr civ a fost corect realizată de prima instanță și sub acest aspect recursul apare ca nefondat întrucât a fost analizată în concret munca depusă, miza procesului, obiectul acestuia în raport de care s-a apreciază că suma de 300 lei onorariu avocațial apare ca justificată .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta B. | A. | și pârâta | D. G. | |
A F. | P. B. -N. pentru A. F. | P. | B. | împotriva |
sentinței civile nr.1871/F din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
C. P. | A. | M. | C. | M. | S. |
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
Jud.fond.G. Ferențiu
