Decizia civilă nr. 1713/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1713/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P.

G. împotriva sentinței civile nr. 7824 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamanta C. C. G. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 7824 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, au fost respinse excepțiile invocate de pârâta A.F.P. G.

.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. C. G., împotriva pârâtei A. F. P. a M. G., și în consecință:

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1776 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii integrale.

A fost admisă cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru M., formulată de pârâtă.

A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei suma de 1776 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii integrale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată.

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat

reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva sentinței a formulat recurs A. F. P. G., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată și micșorarea onorariului avocațial și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în garanție respectiv și în privința cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât în sarcina sa nu i se poate reține o culpă.

Recurenta a făcut în mod corect aplicarea textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la contabilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a acționa în consecință. Mai mult, organul fiscal are obligația legală de a proceda la punerea în practică a dispozițiilor legale în vigoare.

În privința cuantumului onorariului de avocat (639,3 lei) în consideră nejustificat de mare. Se raportează la cuantumul sumei aflate în litigiu (1776 lei), cât și la gradul de complexitate al cauzei care este redus, astfel că se impune reducerea onorariului.

  1. F. P. G. nu are culpă procesuală, având în vedere că nu are acordul Administrației F. pentru mediu (titularul fondului) de a restitui sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într- un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una

complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 593,3 lei, sumă pe care Curtea o apreciază ca bine acordată în raport cu criteriile legale.

Pe cale de consecință, în baza art. 304 (9), art. 312 (1) Cod proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâta A. F. P. G. împotriva sentinței civile nr. 7824 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în parte în sensul că va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în fond la suma de 539,3 lei.

Va obliga chemata în garanție să achite pârâtei A. F. P.

G. suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată în fond. Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. G. împotriva sentinței civile nr. 7824 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în fond la suma de 539,3 lei.

Obligă chemata în garanție să achite pârâtei A. F. P. G. suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată în fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

DP A. I. A. C. I.

GREFIER

M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: P.U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1713/2013. Anulare act control taxe şi impozite