Decizia civilă nr. 1726/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1726/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
S-au luat în examinare recursul declarate de pârâta I. | P. | J. B. | |
-N. | - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. | A V. | împotriva |
sentinței civile nr. 903 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
-N., în contradictoriu cu reclamantul Z. N. având ca obiect înmatriculare auto fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâta I. P. J. B. -N. - S. P.
C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4
C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 903 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamantul SUCIU RĂZVAN CIPRIAN, împotriva pârâtei I. P.
J. B. -N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. și în consecință, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. II/F/ 20188/287 emisă la data de_ de instituția pârâtă, iar aceasta a fost obligată pârâta să înmatriculeze autoturismul marca FIAT DUCATO, nr. de identificare ZFA24400007328739, fără plata taxei de poluare.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 808,30 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului proprietatea sa fără plata taxei de poluare și procedând la analizarea actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. B. -
N.
solicitând modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea obligației sale la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., se arată, în esență, că prin hotărârea atacată, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat și în consecință a obligat serviciul
specializat din cadrul P. J. B. -N. la înmatricularea autoturismului proprietate personală, fără achitarea taxei de poluare precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 808,30 lei.
În opinia recurentei, măsura de obligare la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, solicitând exonerarea de la plata acestora având în vedere că sunt incidente dispozițiile art. 275 C.pr.civ. deoarece nu s-a opus admiterii acțiunii, sens în care nu a formulat opoziție în dosr, fiind practic, tacit de acord cu acțiunea reclamantului.
Pe de altă parte, plata taxei este o obligație fiscală și constă în plata unei sume de bani către organul fiscal competent, deoarece autovehiculul respectiv are emisii poluante care afectează mediu, iar înmatricularea autovehiculului este doar momentul la care se verifică dacă solicitantul și-a îndeplinit obligația fiscală, anterior persoana trebuie să parcurgă anumite etape și proceduri cu reguli specifice, gestionate de autorități diferite, competente conform unor acte normative exprese.
Pe fondul cauzei, arată că este obligată să respecte actele normative care reglementează înmatricularea autovehiculelor, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 și
O.M.A.I. nr. 1501/2006.
În final, pârâta a susținut că având în vedere aceste acte normative, nu se află în culpă procesuală și deci nu trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente (O.U.G. 50/2008) și compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile OUG 50/2008 atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, argumente pe care se bazează și recursul promovat. Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului, astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare respectiv_ .
Pentru a analiza compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiasi compatibilitati in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008. Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât
descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de OUG 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste OUG 50/2008 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare. În aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile C.J.U.E. au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante asa cum este reglementat la data de_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatibilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si să restituie taxa de poluare reclamantului.
In ce privește cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciază ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constând in formularea cererii prealabile, redactarea si susținerea acțiunii. In acesta materie munca desfășurata de avocat este mult simplificata de existenta hotărârilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu, astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obținerii rezultatului urmărit de către reclamantă asa cum se întâmpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sustinerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 508, 3 lei cu titlul de taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat răspunde in mod rezonabil celor doua cerințe legale sus menționate.
In consecința in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob. cu art. 3041, art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul, va modifica parțial sentința recurata în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 508,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de I. | P. | J. B. -N. - S. P. C. | |
R. | P. DE C. ȘI Î. A V. | împotriva sentinței civile nr. 903 din _ |
pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o modifică în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată de la suma de 608,3 lei la suma de 504,3 lei.
Menține restul dispozițiile sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, DP | JUDECĂTOR, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, M. N. ȚÂR |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: D.E.L. .