Decizia civilă nr. 1731/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1731/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 808 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul S. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtei este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului S. D. .
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza
înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 808 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu, a pârâtei D. G. a F. P. B. -N. și s-a respins acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul Sâmbouan D., împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul Sâmbouan D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. și, în consecință a fost obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 7481 lei cu titlu de taxă pe poluare, plus dobânda legală calculată de la data de_ și până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta AFP B. să plătească reclamantului suma de 839,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
F. P. B. împotriva Administrației F. Pentru M. B. și a fost obligată chemata în garanție să plătească acesteia sumele menționate - taxă poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P.
B. -N., a fost admisă, instanța reținând ca înscrisurile a căror anulare se solicita nu au fost emise de aceasta.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Zalău
calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule
.reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar. În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art.
60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. B.
-N.
, prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată sau respingerii cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Critica pe care înțelege să o aducă sentinței atacate este legat de cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată acordate în sumă de 839,3 lei constând în onorariu avocațial prin raportare atât la suma dispusă a se restitui, cât și la practica instanțelor în această materie, fiind de notorietate ca acțiunile de acest gen se formulează după același tipar, fără munca de concepție.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele
:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant/a a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 C.pr.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod. Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 C.pr.civ., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond
, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A.
F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din paragraful 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a O.U.G. nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE,
interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E. de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Aceleași concluzii au fost stabilite de către C.J.U.E. și în cauza Nisipeanu, respectiv C- 263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant la data de_ nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la U.E., precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata câta vreme recurenta este în culpă procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatibilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultat din hotărârile pronuntate de catre CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speța sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului. În ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciaza ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii cu dobânda aferenta si muncii depuse de avocat constind in formularea cererii prealabile, redactarea si sustinerea actiunii. In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obținerii rezultatului urmărit de către reclamant așa cum se întâmpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat, depunerea actelor probatorii specifice acestui model si susținerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 1000 de lei acordată de către prima instanță cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat nu corespunde în mod rezonabil celor doua cerințe legale sus menționate.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâta și chemata în garanție au fost obligate de către prima instanță, de la suma de 839,3 lei la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art.274 C.pr.civ. instanța va obliga recurenta aflată în culpă procesuală în ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății la 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 808 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
-N., pe care o modifică în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 539,3 lei.
Obligă recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, DP | JUDECĂTOR, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, M. N. ȚÂR |
Red. A.I.A./S.M/_
2 ex./Jud.fond. D. E. na L.
