Decizia civilă nr. 1919/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1919/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A M. C. -N., împotriva sentinței civile nr. 5453/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. F.
R. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat Mihai Teahga, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus, la data de_, întâmpinare, solicitându-se respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că a comunicat întâmpinarea cu recurenta pe fax.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită a se constata nulitatea ca nemotivată a recursului, în ceea ce privește fondul sentinței recurate, iar cu privire la petitul de cheltuieli, respingerea ca nefondată a acestuia și menținerea hotărârii atacate, conform considerentelor exprimate prin întâmpinare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezii pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.453 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. F. R.
, împotriva pârâtei A. F. P. A M. C. N., iar aceasta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2347 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data achitării,_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M., iar aceasta a fost obligată să
restituie pârâtei suma de 2347 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală în materie civilă.
A fost obligată pârâta AFP la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 659,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW cu nr. de identificare WBACA31080EG94823, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, o taxă de poluare în cuantum de 2347 lei la AFP, în data de_ cu chitanța TS5 nr. 5963628.
A solicitat pârâtei restituirea acesteia, însă cererea sa a fost respinsă.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta A. F. P. C. -N. a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar,
înlăturarea obligației sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 659,3 lei.
În motivare recursului, pârâta a arătat că este nejustificată obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu are nicio culpă procesuală, făcând doar aplicarea textelor legale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediată a taxei solicitate.
Pe de altă parte, pârâta apreciază că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial acordat, iar față de valoarea cererii și munca efectivă prestată de avocat, se impunea reducerea onorariului avocatului raportat la munca efectivă prestată în cauză și la faptul că cererile de chemare în judecată pentru restituirea taxei auto au ajuns să aibă o formă standard.
Reclamantul-intimat
B. F. R. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată (f.7).
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția de nulității recursului invocată de reclamant, prin reprezentant, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, memoriul de recurs cuprinzând motivele pe care acesta se sprijină și care face posibilă încadrarea acestuia în motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei
,
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10
2
vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce priveste obligatia de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultatat din hotararile pronuntate de catre CJUE in cauzele
3
T. si Nisipeanu .In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantei .
In ce privește cuantumul onorariului acordat în primă instanță, Curtea apreciază că acest cuantum corespunde valorii pricini de 2.347 lei și a muncii depuse de avocat.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
In temeiul art. 316, 298, 274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului reclamant suma de 248 lei cheltuieli de judecata în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge excepția nulității recursului
Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 5.453 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului B. F. R. suma de 248 lei, cheltuieli de judecata în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. |
GREFIER, M. T. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A. R. lescu.
4