Decizia civilă nr. 2062/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2062/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTOR: S. L. R. JUDECĂTOR: L. U. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A
M. C. -N. împotriva sentinței civile numărul 8003 din 17 iulie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe reclamantul
intimat V. V. T. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat I. aș M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constantă că la data de 13 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, la care a anexat împuternicirea avocațială și dovada achitării cheltuielilor de judecată și arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fost asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în recurs, susținând pe scurt motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8003 din 17 iulie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. V. -T. ,în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a
M. C. -N. și în consecință:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3183 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării -_ - și pană la momentul restituirii integrale a sumei.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .
A fost obligată pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. suma de 3183 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării -_ - și pană la momentul restituirii integrale a sumei.
A fost obligată pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1039,3 lei cheltuieli de judecată.
A fost obligată pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1039,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3183 lei la
A. F. P. C. -N. .
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție, raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P.
C. -N. prin care se solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată sau, în subsidiar, respingerii cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta consideră că au fost acordate cheltuieli de judecată într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.
Prin întâmpinarea formulată reclamantul a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate, cu o motivare extinsă a poziției sale.
De asemenea a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Curtea reține că obligarea recurentei la suportarea unor cheltuieli de judecată este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în domeniul contenciosului administrativ examinarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aplicabilității art. 6 alin. 1 din Convenție se face în general în raport cu o pretinsă încălcare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, deși nu este exclusă calificarea, bunăoară, a unei proceduri fiscale din dreptul intern ca acuzație în materie penală (Bendenoun v. Franța, 1994). În practica Curții s-a evitat definirea exactă a termenilor Convenției, Curtea examinând în fiecare caz în parte în funcție de circumstanțele speței natura dreptului în discuție, civil sau public, pe baza unor criterii orientative generate de practica anterioară sau stabilite la deliberare ("Convenția este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor din prezent"; - Johnston v. Irlanda, 1986). Sub acest aspect, caracterul predominant al prezentului litigiu este cel "civil";. Trebuie remarcat că noțiunile cu care operează Convenția au un înțeles autonom (Baraona v. Portugalia, 1987), netributar dreptului intern, astfel încât un drept calificat în dreptul intern ca fiind civil, poate să nu aibă o aceeași natură din perspectiva Convenției, sau, invers, un drept public să fie privit de către Curte ca având un
caracter civil. Caracterul "civil"; al procedurii imprimă acesteia și un deziderat de echitate, inclusiv sub aspectul justei aprecieri a costurilor judecății.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați) - apărările din întâmpinare vizează acest aspect, nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința atacată în sensul că va reduce la suma de 539,3 lei cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată de către prima instanță, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței recurate.
În temeiul art. 274 alin. 1 și 3, art. 276 C. pr. civ., va obliga recurenta AFP
C. -N. să plătească intimatului V. V. T. suma de 150 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, ținând cont de admiterea recursului în partea ce vizează cheltuielile de judecată, solicitarea de modificare în tot a hotărârii atacate, precum și de munca îndeplinită de avocat și valoarea obiectului litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. -
împotriva sentinței civile nr. 8003 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte în sensul că diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenta AFP C. -N. să plătească intimatului V. V. T. suma de 150 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2013.
Președinte,
A. M.
Judecător,
L. R.
Judecător,
U.
Grefier,
B.
Red.S.L.R./dact.V.R
2 ex./_
Jud.fond: M. O. -S.
