Decizia civilă nr. 2125/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 2125/2013
Ședința publică din 15 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE | S. | AL H. |
JUDECĂTOR | M. | B. |
JUDECĂTOR | G. | -A. N. |
GREFIER | A. | B. |
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. B. N. în nume propriu și în numele Administrației F. P. pentru C. M. B. N., împotriva sentinței civile nr. 791/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. N., în contradictoriu cu reclamantul/a S.C. D. A. S.R.L. R., privind și pe A. Fondului pentru Mediu, având ca obiect restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea
Colegiului de Conducere a Curții de Apel C. nr. 57/2012.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 791/_ , pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. _,
s-a respins ca nefondată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.
F. P. B. și, în consecință, s-a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea formulată și ulterior precizată și extinsă de reclamanta SC D. A. S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B.
-N. și A. F. P. pentru C. M. .
A fost obligată pârâta A. F. P. pentru C. M. să restituie reclamantei suma de 12.051,01 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă, calculată pentru această sumă de la data achitării, până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța, examinând cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP B. și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta DGFP B. -N., a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP
B. instanța a reținut că aceasta este întemeiată cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, și nici cea care a exprimat refuzul de restituire contestat în prezenta cauză, nu se impune soluționarea litigiului și în contradictoriu cu această entitate.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune așa cum rezultă din starea de fapt anterior reținută, reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. 1 sin Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat prin refuzul de a i se restitui taxa cu privire la care consideră că a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 TCE, refuz materializat în cuprinsul adresei nr. 226/_ emisă de DGFP B. -N. .
Or, în cauză, nu poate fi reținută excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru restituirea diferenței nerestituite, prin raportare la momentul la care s-a achitat taxa specială de primă înmatriculare, conform tezei avansate de pârâta DGFP B-N, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantei materializat în adresa emisă în data de_, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Ori, raportat la acest moment, este evident că dreptul reclamantului la acțiune nu este prescris. Totodată, este de menționat că ipoteza legală sus menționată, în care se găsește reclamantul, permite acesteia să se adreseze direct instanței de judecată.
Asupra cauzei pe fond
, analizând actul normativ incident, respectiv Codul fiscal, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei,
încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda reclamantei întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P.
B. N. în nume propriu și în numele Administrației F. P. pentru C.
M. B. N.,
prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Reclamanta a achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in temeiul unor dispozitii legale in vigoare, respectiv in baza prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art.
311- 312din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Dispozitiile art. 214"1 si urmatoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate:
In lipsa unei armonizari la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileasca nivelurile acestora.
Este binecunoscut faptul ca art.90 din Tratatul CE., reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate sa inlature orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
In speta, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule (taxa de prima inmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale u.e., ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second- hand inmatriculate pentru prima data in romania, indiferent de provenienta lor geografica sau nationala, respectiv s-a aplicat si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E. (Asia, America, etc), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din productia nationala a Romaniei.
Aceasta taxa s-a achitat inclusiv pentru autoturismele si autovehiculele noi din productia nationala a Romaniei, respectiv pentru marcile Dacia, Daewoo, Aro, precum si pentru orice alte marci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv, supuse inmatricularii si fabricate in Romania, criteriul unic fiind ca aceste autoturisme si autovehicule sa se afle la prima inmatriculare in Romania.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei inmatriculari in Romania" confera taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de provenienta geografica sau nationala a acestor autoturisme si autovehicule, situatie in care nu se poate vorbi in nici un caz de incalcarea vreunui principiu fundamental inscris in tratatele europene si comunitare (principiul nediscriminarii produselor importate cu produsele interne, principiile fundamentale referitoare la libera circulatie a marfurilor pe teritoriul Uniunii Europene) si nici de incalcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o masura protectionista sau de discriminare negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima inmatriculare in Romania, in comparatie cu autovehiculele provenite din Romania, aflate in aceeasi situatie de prima inmatriculare in Romania.
Precizează ca, nici chiar Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari, ci doar a modului de determinare a taxei.
Se solicită instanței ca, in solutionarea prezentei cauze, sa tina cont de faptul ca de la data de 1 iulie 2008 a intrat in vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și să se facă aplicarea prev. art. 11 din acest act normativ.
In ceea ce priveste dobanzile solicitate pana la data platii, arată ca, in materia contenciosului administrativ fiscal, sunt incidente dispozitiile cu caracter special prevazute în ordinul nr. 1899/2004.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1, actualul art. 110 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi
nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor art. 11 din OUG nr.
50/2008, Curtea reține următoarele:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises, precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
:
Este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate sau de la cea a cererii de chemare în judecată.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. B.
N. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. PENTRU C.
M. B. N. împotriva sentinței civile nr. 791/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. N. , pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | AL H. M. | B. | G. | -A. N. A. | B. |
red.MB/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.P.M.
